Două minute de meditație

(Copyright: Unsplash)

Am citit o carte care m-a inspirat, “Ecuația fericirii: Nu-ți dori nimic + Fă orice = Ai totul” de Neil Pasricha.

V-o recomand cu căldură deoarece ne învață despre cum să preluăm controlul asupra fericirii noastre și, preferata mea, despre importanța deconectării și eficiența unei sesiuni de două minute de meditație.

Ei bine, sunt începătoare în ale meditației, dar chiar mi-am dorit să încerc și să văd cum m-aș simți după două minute de meditație (de obicei, nu prea pot sta locului, iar mintea mea pleacă la plimbare, de aici și problemele mele cu meditația). Așa că am încercat. Pentru cei care au aceeași problemă ca mine atunci când încearcă să mediteze, iată câteva sfaturi:

1. Înainte de a medita, alege-ți o amintire dragă (poate fi din copilărie, dintr-o vacanță, orice te face să retrăiești o stare de bine).

2. Nu mai privi în monitor, smartphone sau oricare alt dispozitiv.  

3. Apropie-te de o fereastră și focalizează-ți privirea asupra unui obiect aflat la distanță (o clădire, un copac etc.). 

4. Acum du-te cu gândul la acea amintire.  

5. Dacă se întâmplă să fii înconjurat de zgomot, nu încerca să depui energie s-o blochezi. Acceptă că există acest zgomot și gândește-te mai departe. (După o vreme, niciun alt zgomot nu te va putea deranja.).

6. Încearcă să-ți amintești trăirile pe care le-ai simțit în timp ce rulezi acea amintire în mintea ta. 

7. Nu încerca să te cronometrezi. Uneori poate să dureze mai puțin sau mai mult de două minute. Oricare dintre cele două variante este în regulă.

8. Revino în present. Te simți mai relaxat? 

Dacă nu te poți hotărî cu privire la o amintire, nu e cazul să te chinui. Poți încerca mai multe și apoi vedea care funcționează cel mai bine pentru tine.

Poate pentru că e vară, la mine funcționează amintirea cu tricoul alb. Aveam în jur de 11 ani și tocmai ce primisem un tricou alb (pentru a înțelege importanța culorii – nu prea am avut haine albe fiind copil deoarece îmi murdăream mereu hainele) care avea un desen cu o fată cu păr șaten lung și un câine mare și lățos a cărui blană era de culoarea mierii.

Cât de mult mi-a plăcut tricoul acela! De fapt, nici nu mă miră că amintirea lui a fost prima pe listă. Așadar, ori de câte ori încerc această sesiune de două minute de meditație, îmi amintesc de mine purtându-l, mirosul de cireșe, soarele fierbinte, mirosul înțepător al prafului imediat după ce au căzut primii stropi de ploaie și …da, nicio grijă.

Bucură-te! 

Employer Branding cu față umană

(Photo Copyright: Nynne Schroder - Unsplash)

Am participat prima dată la o conferință de Employer Branding (marca de angajator sau branding de angajator, cum i se spune). A fost interesant, mai ales pentru că până acum câteva luni nici nu știam că există conceptul de Employer Branding (EB).

Am ascultat diverse opinii și urmărit prezentări. Cel mai mult mi-au plăcut cei care au insistat asupra faptului că angajații sunt cei mai buni promotori ai unei companii, că ei duc vorba mai departe despre buna organizare sau nu în companie, despre beneficiile oferite, despre stabilitate, despre posibilități de dezvoltare și, da, despre nivelul de salarii. Scriu da, căci am mai mereu senzația că un candidat ar trebui să se scuze că-și dorește un nivel optim de remunerare a efortului pe care l-ar depune.

Nu sunt mercantilă... însă așa cum este puțin de așteptat că cineva cu o experiență vastă nu va dori să ocupe prea mult un post ale cărui atribuții nu-l provoacă, nu-l dezvoltă profesional și personal, așa trebuie să ne gândim că un angajat bine pregătit, dar prost plătit, va căuta mereu să plece acolo unde remunerația este mai prietenoasă.

Discuția despre salarii este una vastă, și nu sunt eu tocmai cea în măsură să mă dau drept expert. Ca de obicei, scriu pe baza experiențelor mele sau ale celor apropiați. Ce mi se pare extraordinar de relevant de înțeles de ambele tabere (candidat și companie) este că salariul trebuie să susțină un nivel de trai decent (însemnând că nu tot salariul merge pe chirie/ rată, ci să mai rămână ceva și pentru activități culturale, îmbrăcăminte/ încălțăminte, concediul cel mare care are loc o dată pe an și, da, medicamente și tratamente medicale).

Detest dubla măsură, așa că sunt conștientă că buruieni există de ambele tabere – candidați și companii – însă mi se pare tare important să nu pornim sau să terminăm să ne ghidăm după prejudecăți.

Motivele diferă în funcție de circumstanțe, iar când vine vorba de salarii mici, de ambele tabere se pot găsi explicații.

V-am mai scris eu despre experiența de secretară. Câștigam un salariu atât de mic încât eram nevoită să am un alt job după birou. Dar am fost un caz fericit, terminasem o facultate bună și m-am descurcat. Dar altfel n-aș fi reușit să-mi plătesc chiria, cheltuielile de întreținere, mâncarea, transportul cu metroul, medicamente și să pun deoparte pentru acea excursie pe an (și da, mereu am pus deoparte pentru excursii), toate doar din acel salariu mic. Nu am să uit niciodată expresia șefului care m-a întrebat într-o seară, la plecare, dacă aveam alt job decât cel de secretară, iar eu i-am răspuns că da. Atunci am realizat că anumite lucruri nu pot fi explicate, ci doar trăite. Cum să înțelegi foamea, dacă nu o simți urlând în burtă?! Cum să înțelegi sărăcia dacă nu împarți aceeași pereche de încălțări cu copilul tău?!

Revenind la conferință, mi-au plăcut tare mult indicațiile cu privire la metodele de a afla părerile oamenilor despre o companie, modalitățile prin care poți transforma o marcă necunoscută într-una de încredere și atentă la schimbările din jurul ei. Inevitabil o prezentare m-a dus cu gândul la motivul pentru care oamenii pleacă din companii. Nu este ceva ce am spus eu, ci am citit în acest articol. Oamenii nu părăsesc companiile, ci pe șefii lor.

Indiferent de numărul de ședințe și evenimente în echipă, angajații ar trebui să se simtă sprijiniți atunci când realizează că eforturile lor ating mereu pragul zero. 

Ideea m-a lovit pe când îl ascultam pe unul dintre experții pe EB. Poate că decât să se facă o prezentare de beneficii, campanii ATL și BTL, unii potențiali candidați ar aprecia mai mult să afle despre cât de bine este organizată compania, cât de mult sunt susținute ideile și câte din ideile propuse ajung să fie puse în practică (deci livrate), cât de multă flexibilitate și libertate există în luarea deciziilor pentru un executant, câte validări sunt necesare pentru a duce la bun sfârșit un proiect ….

Unul dintre vorbitorii de la eveniment a spus ceva de genul: ar trebui să îi tratăm pe candidați ca niște oameni deoarece sunt oameni și răspund la nevoi și doleanțe. Consider că este o idee extraordinară de avut în vedere când vine vorba despre Employer Branding. Poate că de aici ar trebui să începem să construim.

Cum să publici

(Photo credit: Laura Chouette - Unsplash)

O domnișoară mi-a scris de curând pe Facebook să mă întrebe cum am făcut să fiu publicată. M-a rugat să îi enumăr pașii pe care i-am urmat. M-am gândit că nu este singura persoană care are nevoie de sfaturile mele, așa că vă redau mai jos răspunsul meu. Iar de mai aveți câteva minuțele la dispoziție, găsiți aici link către un interviu de-ale mele.

Bună,

Îți mulțumesc frumos că mi-ai scris!

În primul rând, felicitări! E frumos tare drumul de scriitor, deși anevoios.

Nu știu dacă parcursul meu îți va fi de ajutor, însă o să-ți povestesc în simpli pași cum a decurs. Am scris ce simteam adânc în sufletul meu că trebuie să transmit. Subliniez acest aspect deoarece vei găsi și auzi că e mai bine să scrii despre ce e la modă sau se citește. Părerea mea este că dacă alegi să procedezi așa nu ești scriitor, ci jurnalist (căci ei pe lângă meseria de informare a oamenilor, caută și subiecte care să suscite interesul).

Pasul doi – mi-am dorit să-mi public scrierile. Dacă și tu îți dorești asta, atunci te sfătuiesc să faci o căutare de edituri. Găsești pe net cu ușurință o listă de edituri din România. Alege-le pe cele la care ți-ai vedea cartea, și în funcție de ce au mai publicat.

Pasul trei – trimite-le un mic rezumat al lucrării și un capitol sau două, drept eșantion.

Pasul patru – revino cu email să întrebi dacă au primit emailul tău și să le ceri părerea.

Pasul cinci – continuă să scrii.

Pasul șase – trimite sau retrimite și nu renunța să scrii.

Există persoane care și-au publicat singure lucrările (în sensul că și-au printat lucrarea și vorbit cu distribuitori), însă nu am detalii cu privire la acest proces. Drept sfat, chiar dacă editura îți face promovare, este bine să te promovezi și tu.

Sper că ți-am fost de folos și aștept vești despre publicare. Mult succes!

Cu prietenie,

Emilia

Model

Toată lumea știe că-s înaltă.

Pe vremea când nu eram tocmai atât de înaltă, m-a dus tata la pozat (de fapt, am fost cu întreaga familie la pozat). Mi-amintesc ca prin ceață acel moment. Cumva, peste ani, mi-am pus întrebări dacă nu am visat.

Studioul fotografului avea ceva tare familiar și țin minte că m-a urcat pe un fel de băncuță și probabil că mi s-a zis să zâmbesc. Sau să stau nemișcată. 

Deși…. istoricul meu în ale pozării nu prea conține comandă de nemișcare. De obicei, mi se reproșează că nu stau dreaptă. Prima poză de buletin, pe vremea când încă acesta era livrat sub formă de carnețel, a fost una alb-negru. Dar și mai mult, a fost ‘lucrată’ cu nițică frustrare. În sensul că fotografa îmi tot reproșa că nu stau dreaptă și că mă înclin spre dreapta (a nu se citi, vă rog, aici vreo înclinare către vreo oareșce ideologie politică). Și uite așa buzele mele, de abia creionate, au ieșit strâmbe (pesemne credeam că așa controlez statul drept) și a ‘gură strepezită’.

Dar revenind, poate că mulți nu se schimbă peste ani. Căci îmi pare că-s la fel în poza aceasta:

Ca aici:

Despre anunțurile de angajare

Citesc foarte mult. Iar pe lângă cărți, am citit mii și mii de anunțuri de angajare. Aș spune chiar că acest fapt îmi permite să îmi exprim opiniile liber, aici.

Mă mândresc cu multe articole inspirate din viața reală. Unul dintre acestea mi-e tare drag, dar trebuie să recunosc că sunt în continuare fascinată de anunțurile de angajare. Ce citesc printre rândurile lor mă amuză și mă uimește în continuare.

Iată mai jos un sumar făcut în urma lecturării celor mai recente anunțuri de angajare citite:

1. Capacitatea de a lucra sub presiune

Oare nu este deja o condiție sine-qua-non? Lucrăm sub presiune de câțiva ani încoace (și mult mai mult chiar de câteva luni de când cu pandemia COVID-19). Nu cred să mai existe loc de muncă fără vreun nivel minim de stres sau presiune. Fie că ne adaptăm viteza de lucru la o manieră mai rapidă de a acționa, fie că încercăm să ne punem stavilă și numărăm oi pentru a nu țâșni din pantofi de nerăbdare, în același timp rugându-ne ca proiectele noastre să poată fi îndeplinite la timp, ne găsim cu toții sub mare presiune atunci când încercăm să ne adaptăm la roluri noi. Și apoi, cum dovedește cineva experiența lucrului sub presiune? Cum poți explica în cadrul unui interviu că ai o asemenea abilitate? Iată câteva întrebări la care să se gândească recrutorii care scriu asemenea anunțuri.

                                                       

2. Flexibilitate

Candidatul trebuie să demonstreze flexbilitate în administrarea situațiilor de lucru. Sunt sigură că am citit cu toții ceva similar în anunțurile de angajare. Din nou, cum poate cineva demonstra acest lucru? Fie că o spun, o cred sau nu despre mine, acest fapt se poate vedea doar atunci când lucrez (astfel, nu poate fi măsurat și nici dovedit înainte). Nu este oare de preferat o abordare mai onestă, de genul: programul tău zilnic poate suferi modificări frecvente sau vei primi cu întârziere ‘OK-ul’ de a merge mai departe cu proiectele tale sau nu obișnuim să ne ținem după un plan și facem lucrurile din mers (sau ‘pe genunchi’, cum tot aud în ultima vreme, iar această expresie mi-a intrat deja în uz)? Părerea mea este că astfel și așteptările ar fi mai ușor de stabilit, la bază rămânând onestitatea.

3. Original

Este o mare cerere de originalitate în ultima vreme. De ar fi să mă iau după breasla mea, scriitorii, nu mai există subiecte care n-au fost deja abordate. Astfel, nu mai putem vorbi de ‘conținut original’, ci de modalități de inovare a subiectelor vechi și a celor foarte mult promovate. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva cuvântului ‘original’, dar să te aștepți că vei avea pe cineva care va livra mereu conținut original este să-ți setezi din start așteptări nerealiste.

Nu am experiență de recrutor, decât dacă iau în seamă momentele în care am participat la interviuri de angajare ajutând un specialist în resurse umane sau un manager. Dar am o vastă experiență de candidat și sunt sigură că o bună experiență la interviu este analizată din două puncte de vedere, cea a intervievatorului și a intervievatului. Așadar, iată aici câteva recomandări umile în atenția celor care doresc să schimbe stilul actual de recrutare/ conducere interviu:

Înainte de interviul față-în-față (anunțul)

• Fii concis și factual. Întocmai precum am scris. Fă un sumar al celor mai importante responsabilități și cerințe și permite-i candidatului să vină în întâmpinarea ta cu întrebări. Puțin chiar înseamnă mai mult în aproape oricare situație, și cu atât mai mult în acest caz. Dacă dai prea multe detalii este posibil să derutezi candidatul. Fii factual – nu fă din anunț o enumerare de cuvinte pompoase, însă descrie pe scurt abilitățile (cele care pot fi măsurate, nu flexibilitatea și originalitatea) pe care ți le-ai dori de la un candidat.  
• Fă selecția de candidați. Știu că există mulți candidați care nu trimit chiar ultima variantă de CV, însă asta nu înseamnă să descalifici din start și pe cei care și-au respectat partea lor de treabă. Poți include în anunț o notă prin care informezi candidatul de importanța trimiterii unui CV actualizat și cum nerespectarea acestei condiții ar duce la descalificarea acestuia. Grija cu care faci selecția va fi apreciată, dar îți va fi și ție de ajutor.

La interviu

• Nu. Voi repeta. Te rog nu întreba candidatul despre planul său cu privire la următorii cinci ani. Întrebarea este atât de depășită și deloc de ajutor pentru obiectivul tău încât chiar nu mai are sens să irosesc cuvinte să-ți explic de ce.
• Test. Ei bine, mulți dintre voi știu deja despre aversiunea mea cu privire la acest cuvânt . Totuși, eu consider că un test este un bun exercițiu în care poți vedea cum funcționează rotițele unui candidat. Rugămintea mea este să nu îi trimiți un test care să dureze mai mult de jumătate de oră pentru a fi rezolvat. Ba mai mult, poți alege să testezi candidatul pe viu, la interviu. Există multe metode creative prin care poți să faci asta și să vezi, de asemenea, și cum răspunde candidatul în fața neprevăzutului.  
• Timpul. Un punct de mare importanță. Elementele de timp și test au mare relevanță aici, întrepătrunzându-se. Testează candidatul, dar ai în vedere elementul timp. Acesta este prețios, atât pentru companie cât și pentru candidat. De asemenea, asigură-te că ajungi mereu la timp pentru interviu și fii atent la candidații care ajung la timp sau chiar mai devreme de ora interviului.

După interviu

• Fie de ai promis sau nu (iar dacă ai promis e musai), trimite un răspuns sau feedback după interviu (acest demers va fi apreciat, iar candidatul va avea în vedere să aplice pe viitor la alte locuri de muncă disponibile în cadrul companiei deoarece a avut parte de o experiență plăcută). Sunt conștientă de faptul că nu avem la dispoziție prea mult timp, și tocmai de aceea cred că este bine să se informeze candidații că nu au trecut interviul/ testul pentru a-și putea canaliza eforturile în altă parte. Știu, de asemenea, că un recrutor poate vedea până la mii de oameni pentru un rol, dar există modalități prin care un candidat necorespunzător să fie anunțat cu îngăduință despre nereușită. Există șabloane de emailuri care pot fi trimise, actualizând doar informațiile personale ale candidatului. Este un gest caracterizat de respect față de timpul alocat de candidat, creând de asemenea o legătură de încredere care se poate concretiza în viitor într-o nouă aplicare la rolurile disponibile în cadrul companiei.