Scurtele povestiri din „Fumul mort” nu sunt poate cele mai ușor de parcurs, iar cititorul va trece prin diverse stadii de disperare în fața ororilor existenței umane. Dar acest lucru nu face povestirile mai puțin prețioase sau necesare, iar parcurgându-le mici nestemate de bunătate, îndrăzneală, sârguință și stoicism strălucesc îngăduitor.
Însă poate cel mai de preț lucru pe care
orice cititor îl primește odată cu citirea povestirilor este convingerea că
trecutul nu pierde dacă îl ignorăm, ci trebuie analizat și discutat și disecat,
nu neapărat pentru a facilita înțelegerea, ci pentru a evita repetarea. Remarcabil
este și modul în care Jevrić surprinde
esența fiecărei istorisiri, fără prea multe ocolișuri sau acțiuni care să fragmenteze
atenția cititorului, care este de îndată expus miezului poveștii, ca un hău ce
se cască direct lângă picioarele acestuia, nelăsându-i vreo scăpare sau șansă
de a-și distrage atenția.
Câteva extrase:
„ …
Se mută sârbii morți din partea sârbească a orașului
Sarajevo.
Unul a avut bani să-l ia cu el pe tatăl mort, dar pe mama
vie a lăsat-o acasă.
...
Bătrânul avea în mână o hârtie cu mesajul: „Când n-aveam
haine calde, aveam putere să lupt împotriva frigului. Eram obșinuit; dar când
mi-ați promis ajutor, am început să cred în promisiuni. Am renunțat la luptă.
V-am crezut.”
... ”
