Despre comunicare

(traducere din limba engleză)

Cu cât complicăm mijloacele de comunicare, cu atât comunicăm mai puțin.

JB Priestley

Valoare

La recepția unui hotel, un client îi explică recepționierului că n-a luat rezervarea cu mic dejun și îl întreabă despre prețul acestuia.

Recepționier: Era mai bine să vă fi luat când ați achiziționat cazarea, e mai ieftin pe site-ul lor.

Client: Am înțeles. Dar mă gândeam că poate l-aș lua mâine dimineață. Cât costă?

Recepționier: Domnule, ar fi fost mai bine dacă-l luați inițial. Așa, e scump.

Client: Ok, dar cât costă?

Recepționier: ... este scump!

Client: A, ok, este scump.

Recepționier: Da, domnule.

Urare la mese rafinate

 

(traducere din limba engleză: O să mănânci și o să-ți placă)

Opțiuni

Într-o băcănie cu produse românești, intră un cuplu de oameni în vârstă. El e plictisit și se citește pe fața lui că nu mai vrea magazine, vrea să plece. Oriunde, dar să plece. Ea este în lumea ei, tacticoasă, pretențioasă, analizând cu strictețe fiecare borcănaș, fiecare etichetă. De aceea și ridică un borcan de dulceață de vișine și i-l pune în față vânzătoarei.

- Această dulceață este zaharisită!

Vânzătoarea, deloc impresionată, păsămite pățește frecvent aceste faze, îi spune – ia, înclinați-l un pic. Vedeți, nu este zaharisită!

Ea plescăie netulburată din buze, pune borcanul la loc în raftul de unde l-a luat (sper, pentru vânzătoare) și își continuă analiza. El stă aproape de ieșire, sperând că așa îi dă semnalul că vrea să plece. Ea își vede nestincherită de treabă. Și urlă, de parcă ar fi singuri pe lume.

- Vrei să luăm și noi un borcan de dulceață?

- Nu, vine deosebit de prompt răspunsul lui.

- Nu vrei?

- Nu.

- (mică pauză) De ce nu vrei?

- Ei, de ce nu vreau....?!

O mică pauză, în care ea mai ridică și coboară câteva borcane.

- Lasă, dragă, să luăm. Ce, e după tine?!

Conform cu vremea de afară

 

Spunem lucrurile pe șleau

Anul ăsta, nu-mi propun nimic (bine, doar câte cărți să citesc). Așa-s eu, n-am apucat prea mult din epoca lui Ceaușescu, dar zău că-mi iese urticaria când aud de planuri cincinale. Și v-o spune cineva care e înnebunit să plănuiască pașii ori de câte ori are un proiect profesional sau personal, ca să se asigure că-l duce la capăt. Dar nu vorbesc aici de strategie, ci mă refer la porcăria promovată mai pe peste tot – ce planuri ai în ... ani?

Însă anul ăsta promit să nu mai las replici idioate să treacă pe lângă mine fără să le taxez. Și vă dau un exemplu clar (că am auzit-o de curând și-mi venea să i-o spun de la obraz doamnei care a eliberat-o, care se mai dădea și mare psiholog – dar n-am putut pentru că doamna era la TV, un mic inconvenient pentru mine, e drept) – în zilele noastre, oamenii sunt mai buni.

Nu, cucoană, oamenii sunt așa cum au fost și vor fi mereu, chiar dacă acum pen’că-s smartphone-uri peste tot avem senzația că toată lumea e deșteaptă și cultă. Unii oameni sunt minunați, tocmai potriviți să-i pui la rană, oameni săritori, responsabili, demni și pe care te poți baza oricând. Alții, îs niște lepre, leneși și paraziți.

Iar artificiul dumitale, cucoană, era să mă faci pe mine privitor la televizor să mă simt bine pentru că fac parte din ăștia care există în zilele noastre și să-ți rețin numele pentru că tu ai înțeles, din lumea asta mare, că eu sunt o persoană mișto. Are tata o vorba savuroasă – zât, miroase podeaua!

 

Pe voi ce replici idioate vă irită?

Bucureștiul la apus

M-am supărat astăzi, deși-mi propusesem să șed blândă și calmă cât mai mult. Ca de obicei, fac precum un Pepsi (poreclă deja stabilită mie printre prieteni) ori de câte ori sunt martoră la comportamente lipsite de umanitate. Promit să vă povestesc curând.

Menționez că am tras de câteva ori bune aer în piept, dar tocmai spre seară a venit mult-așteptata liniște. Am privit-o, am și tras-o în câteva poze și apoi am mai privit-o până s-a dus de tot. 

O împart aici cu voi.