Pages

Tuesday, 15 May 2018

Caut job. Uimiți-mă!


Nu știu alții cum sunt, însă eu mă pot mândri cu experiențe vaste. Dintre ele, se remarcă statutul de candidat în căutarea unui loc de muncă. De la bizar, la comic și tragico-comic, experiențele mele mă scot din anonimat ori de câte ori subiectul este tratat în jurul meu.
Fiind om de litere, căutările mele au avut în centru posturi precum profesor, traducător, copywriter sau content writer. Atât în țară, cât și în străinătate, viața mi-a asigurat material didactic.
Profesor
Când locuiești într-o țară a cărei limbă n-o vorbești, dar engleza e la căutare și tu ești în posesia a oareșce cunoștințe, profiți de ocazie și-ți iei avânt. Zis și făcut! Cel mai amuzant e să fii prezentată drept vorbitor nativ, când tu știi că limba oficială în România este româna. Apoi, însă, când realizezi că ești prezentat cu titlul de nativ doar pentru ca școala să ceară mai mulți bani de la părinți pentru orele tale de limbă engleză, parcă nu mai e la fel de amuzant.

În ultimii ani, mi s-a conturat o certitudine cu privire la România: mutatul dintr-o regiune la alta poate echivala cu un stres survenit în urma încercării de adaptare. Sau de readaptare, după caz.
Momentul cel mai prețios în căutarea de lucru ca profesor a fost când am avut un interviu cu directoarea unei școli private. Simpla curiozitate cu privire la numele meu de familie, a dat curs mai multe întrebări cu iz personal. Când a aflat că soțul meu e cetățean francez, mi-a adresat următoarea întrebare – Și cum e să fii căsătorită cu un francez? În primele secunde, am crezut că e o glumă, că nu se aștepta un răspuns din partea mea. Dar doamna insista. Neștiind ce să-i răspund (neavând o altă căsnicie în spate, să pot face comparație), am afirmat că trebuie să fie la fel ca atunci când ești căsătorită cu un român. Doamna n-a fost mulțumită. Deloc! Și m-a corectat, căci știa dânsa mai bine, că musai trebuia să fie diferit. Sigur totul era mult mai romantic. Iar la experiența profesională nu ne-am mai întors.

Copywriter/ Content writer
Toată lumea se pregătește înaintea unui interviu. Cei mai pregătiți au fost cei de la o companie care, după ce m-au întâmpinat, m-au primit într-un birou și apoi m-au lăsat vreo 10 minute să enumăr performanțele mele profesionale de până atunci. Când eram mai în toi, m-au oprit să mă întrebe pentru ce post am venit la interviu. Le-am răspuns că venisem pentru postul pentru care fusesem sunată cu o zi înainte – cel de copywriter. A, ne pare rău!, dar noi nu mai avem de foarte multă vreme un astfel de post disponibil. M-am ridicat, am zâmbit frumos și m-am așteptat să mă întâmpine tortul la ieșire. Încă îl aștept!

Test. Cuvântul acesta și-a pierdut sensul. Pentru mine, e aproape o înjurătură. Sau un abuz. Ca mine trebuie să fie mulți care remarcă abuzul la care sunt supuși oamenii care își caută un job într-un domeniu creativ. Am scris romane întregi, cu titlu de teste. Prostul se deșteaptă. Odată și odată! Cum mi s-a întâmplat când mi s-a cerut să rezolv un test care m-ar fi costat 13 ore de muncă. Neplătită. Da, și nu eu le-am estimat. Slavă cerului că nu l-am livrat! Poate că dacă am fi mai mulți care ne-am împotrivi unei asemenea propuneri, astfel de pretenții nu ar mai exista.

Alții se joacă de-a baba oarba cu bieții candidați. Drept răspuns la CV-ul pe care îl trimiți, te potcovesc repede cu un test în care trebuie să scrii texte care să aibă între minimum 700-2000 de cuvinte. Fără nicio altă întâlnire în prealabil. Da, sigur. Nu mai avem atât de mult timp. Dar și pentru că trăim în secolul vitezei ar trebui să arătăm un minimum de respect față de timpul pe care un candidat îl alocă în cadrul unui proces de recrutare.

Există un modus operandi în recrutare? Cu toată siguranța, da. Când chemi un om pentru primul interviu, nu-l întrebi ce dorește de la postul respectiv, nu îi descrii ce îți dorești de la un potențial angajat, ci doar îl arunci pe candidat într-o cameră, îi pui un calculator la dispoziție și îl lași să-ți rezolve un test care durează aproximativ 4 ore, se presupune că ai făcut o minimă triere prin CV-uri. Eu am presupus greșit. Peste ceva timp, când m-au sunat să-mi spună că am luat testul (Ah, testul!!!) și că mă invită la o discuție cu potențialul șef, m-am prezentat cu speranțele cu care te duci la un al doilea interviu. Ciuciu! După 5 minute, mi-a fost comunicat faptul că interviul se oprește. Motivul? N-aveam suficientă experiență. Am întrebat atunci de ce m-au chemat. Mi s-a spus că făcusem foarte bine la test. Pesemne că nu suficient, dacă lipsa experienței m-a descalificat. Părerea mea, nu poți sări niște etape și apoi să te aștepți să fie totul perfect.

Citind atât de multe anunțuri de angajare, am învățat să recunosc după descrierea postului când angajatorul n-are chiar o idee clară despre ce-și dorește de la un posibil candidat. Mai tare, însă, te ia pe nepregătite când te duci la un interviu și ți se cere să lucrezi în ture, în timpul weekendului, iar în primele două săptămâni să te joci de-a casierul, femeia de serviciu, brutarul, portarul și să ieși bine și la inventar – deși niciuna dintre aceste provocări nu ți-au fost nici măcar în treacăt menționate în anunțul pentru care ai aplicat. Din nou, timpul înseamnă bani. Pentru ambele părți. De ce, totuși, cel al candidatului valorează mult mai puțin?! Dacă aș fi știut, nu i-aș fi deranjat cu candidatura mea și nici ei nu și-ar fi pierdut timpul cu un interviu cu mine.

Când ești condusă într-un birou cu jaluzelele trase și e atât de întuneric încât ai putea să-ți bagi degetele în ochi, nu poți decât să te gândești că intervievatorul a avut o noapte albă și nu vrea să te sperie cu cearcănele sale. Totuși, intervievatorul e o fată destul de tânără și vioaie. Te surprinde chiar să vezi că după cinci minute de când a intrat în biroul în care tu o așteptai de mai bine de douăzeci, se îndreaptă către întrerupător și aprinde lumina. Tocmai bine să ți se vadă expresia de mirare când ți se comunică faptul că pe lângă munca tipică a unui copywriter, tu trebuie să vii cu idei de ordin botanic cu privire la crearea unor suplimente alimentare care să se vândă precum pâinea caldă în îndepărtata Americă. Te bucuri nespus că mama ta a avut o bucătărie bine echipată, în care se găsea nu numai minunăția scrisă de Sanda Marin, dar și cea de Maria Treban. Ciuboțica-cucului ameliorează disconfortul respirator. O, și încă cum!!!

No comments:

Post a Comment