Iată ultima descoperire
duminică, 30 august 2015
Să râdem!
Îmi plac anticariatele. Probabil că ține nițel de nevoia mea de a mai păstra un pic trecutul prezent. Ce-i drept, de fiecare dată când vizitez unul, plec de acolo mulțumită și bucuroasă în urma descoperirii unei cărți sau a unui autor pe care nu l-aș fi găsit vizitând o librărie de cărți obișnuită.
Iată ultima descoperire
Apărute în 1990, desenele din această carte se aliniază ușor și la prezent, fie el militar ori nu.
Iată ultima descoperire
sâmbătă, 8 august 2015
Capitolul 5. Aniversare ca-n basme (Cei trei veseli năpârstoci, Vlad Mușatescu)
- Nea
Tilică, spune-mi, te rog, cum se recunoaște o năpârcă veninoasă?...
Scărpinându-se
după ceafă, prietenul nostru îi răspunse după un timp de gândire:
- Păi,
cum să-ți spun, copile dragă, chestia-i așa: dacă te mușcă o năpârcă și
trăiești mai mult de-o jumătate de ceas, înseamnă că n-a fost veninoasă! Dacă
nu, atunci nici n-ai cum să mai afli, și nici pentru ce... M-ai priceput?...
Năpârstocul de
Babacu a dat din cap oarecum satisfăcut, iar după aceea l-a luat nea Tilică la
întrebări pe Babane, ăl mai mare dintre ostrogoți, că-l apucase și pe dânsul
curiozitatea:
- Și ce
mai învățați voi pe la școală?
- Fizică,
chimie, matematică, limbi străine, franceza, engleza, iar acum și algebră superioară...
Uluit de câte
studia Babane, nea Tilică a exclamat:
- Bravo
vouă! Și cum se spune “bună
ziua” în algebra aia?...
sâmbătă, 1 august 2015
Mami, Eme nu știe să dea drumul la televizor
Voi fi
modestă, sinceră și la obiect. Nepotul meu e rupt din soare.
Încă
de mic a început să ne reamintească o față a demnității de care uitasem. Nu
face niciodată un lucru pentru că trebuie sau pentru că cineva îi spune că “așa
e frumos”. Ori vii cu argumente, ori te lași! Dar și argumentele alea trebuie
să fie cumva. E fâșneț, încăpățânat, și
se remarcă dintre adulți atunci când întreabă dacă poate să ajute cu ceva. A
împlinit 6 ani glorioși și jonglează deja cu două limbi străine. E cazul să
admit – mi-s mândră de el!
Cel
mai mult și mai mult, îmi place licărirea din ochii lui atunci când găsesc un
răspuns la vreo întrebare de-ale lui. Modul în care mă privește are
repercusiuni grave asupra stimei mele de sine. Mi-amintesc că acum ceva timp
încercam să-l învăț să pocnească din degete. Era fascinat de sunetul pe care îl
scoteam cu ajutorul degetului mare și al mijlociului. Sunt mai mare, și asta
cumva e o certitudine că pot face niște lucruri pe care el nu le poate face.
Încă.
Lâncezând
amândoi pe canapea într-o duminică (asta după ce am încercat să punem cap la cap
niște piese de puzzle), al meu nepot și-a amintit că e ora pentru Scooby. Având
în vedere faptul că el nu știa să aprindă televizorul, m-a rugat pe mine – aia mai
mare – să produc minunea. N-oi fi eu cea mai atehnică persoană în viață, însă
odată cu apariția a două telecomenzi pentru un televizor, am găsit încă un
motiv să nu-l mai folosesc. Am zis totuși că îi datoram măcar atâta nepotului,
să încerc adică. Și am. De două ori. Apoi am apăsat un buton și din cea de-a
doua telecomandă. Un beculeț roșu s-a aprins într-un colț al televizorului, însă ecranul a
rămas la fel de negru. Dacă la început nepotul mă privea cu oareșce încredere,
de îndată ce am apăsat pe cea de-a doua telecomandă, i-a fost clar că “eram mai
mare” doar până la folosirea telecomenzii. A trecut totuși ușor peste dezamăgire, și
s-a concentrat pe găsirea unei soluții. Îndreptându-se câtre bucătărie, a
strigat:
- Mami, vino tu că Eme nu știe să dea drumul la televizor.
- Mami, vino tu că Eme nu știe să dea drumul la televizor.
Pesemne
că nu-mi mai rămâne mult din perioada de glorie „sunt adult și am răspunsuri la
întrebările tale”. Mă grăbesc cât încă mai pot să-l mai învăț ceva important.
Și anume, cum să faci baloane din gumă de mestecat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)