Stau la o masă și privesc pe fereastră. O străduță între mine și altă
fereastră. De acolo se întrezăresc două persoane, cocoțate la o masă. Un agent
de vânzări și o doamnă. Doamna gesticulează intens, iar din când în când
agentul își înclină capul spre stânga, iar gura i se mișcă rapid.
Părul blond
și lung al doamnei contrastează cu șapca verde-smarald din, bănuiesc, catifea. Puloverul
ei negru e plin de steluțe mari și colorate în roșu, bleu, alb și galben. În
mâna stângă, ține un telefon negru, la care tastează din când în când, iar în
mâna dreaptă are un pix albastru cu care scrie și pe care adesea îl îndreaptă amenințător
către agent. Mandibulele lor se mișcă încordate, iar apoi se încleștează. Doamna
se ridică de pe scaun cu un gest al mâinii care lasă să se înțeleaga că totul
este pierdut. Pe fundal, ceilalți agenți, odată cu îndepărtarea acesteia,
schițează un zâmbet, iar clienții își permit și ei același lucru. Agentul pare
înghețat. Doamna iese din agenție. După cum lasă din mâini ușa, aceasta s-a
trântit cu putere. Pășește în afară. Își pune telefonul mobil în geantă,
privește spre dreapta, iar apoi spre stânga și decide să o ia la dreapta. O văd
acum în toată splendoarea. Șapca e asortată cu o geantă verde, nu același
smarald ca al șepcii, petrecută peste umăr. De un colț de geantă atârnă un papițoi
flocos și bombat de un roșu aprins. Pășește cu atât mai apăsat atunci când
trece pe lângă geamul în care o zăream mai înainte, înfruntându-se cu agentul.
Agentul se ridică și el de la biroul său și dispare.
Cortina cade.
