Pages

duminică, 30 aprilie 2023

Boss, 2023

(imagine preluată de pe imdb)

Filmul românesc este prilej de sărbătoare pentru mine. N-aveam cum să ratez noul film al lui Bogdan Mirică, mai ales pentru că filmul Câini mi-a plăcut mult.

Acțiunea tărăgănează nițel la început, dar apoi finalul îți dezvăluie niște indicii pe care le poți lega de prima parte a filmului. Bogdan participă la un jaf armat, soldat cu o victimă, alături de alți trei bărbați pe care nu-i cunoaște prea bine. Ambulanțier de profesie, Bogdan începe să manifeste mustrări de conștiință, și cu cât încearcă să afle mai mult despre indentitatea celor trei bărbați, cu atât se expune pericolului.

Probleme morale, sociale, dar și de matematică dau întregii acțiuni un fir roșu aparte, iar privitorul e adesea invitat să aleagă varianta pe care o preferă. 

Recomand cu căldură filmul amatorilor de thrillere psihologice.

joi, 27 aprilie 2023

luni, 24 aprilie 2023

Viteză


Prin gardul unei curți, poștașul strigă către bărbatul care stă în curte.

Poștaș: Ți-am adus cardul STB. Cât e, un an de când l-ai cerut?

Destinatar: Cardul STB? Se uită peste plic. A, da, doi ani sunt deja.

Poștașul, râzând: Da, de abia acum au început să le trimită.

 

Inevitabil, asta mi-a amintit de cum am primit eu banii pentru o traducere, la patru ani după efectuare. STB-ul se mișcă mai bine, totuși.

sâmbătă, 22 aprilie 2023

Viața fără de moarte


Nemurire fragmentată. Da, la asta chiar putem accede.

Am realizat asta aseară când, stând la masă cu niște verișori, am început să depănăm amintiri de pe când bunicii ne erau în viață și pe când ștrengăriile se țineau lanț.

Și nu știu eu prea bine cum e cu viața și nici cu moartea, dar știu bine că în momentele acelea am fost cu toții nemuritori. Și noi cei care depănam și ei.


Tandalicii duc râsul mai departe.

miercuri, 19 aprilie 2023

Din filme


Am auzit asta într-un film spaniol și m-a pus pe gânduri:

La verguenza y la dignidad son problemas de la casa sin dinero. (Rușinea și demnitatea sunt probleme ale casei fără bani.)

marți, 18 aprilie 2023

E un semn

(traducere din limba engleză – scrie aici, scrie acum)

Mi-a plăcut tare mult să învăț despre simbolism. Bag seamă că îl caut uneori fără să știu. Așa că la momentul în care mi-au căzut ochii peste creionul acesta, n-am putut decât să-l iau drept îndemn. Și fond muzical de la Fat Boy Slim.

 

Îndemn însușit.

joi, 13 aprilie 2023

Victorie


Azi sunt tare fericită. Mă bucur de o victorie îndelung așteptată. 

Și se arată că uneori lucrurile se aranjează cum trebuie.

Vivat!

miercuri, 12 aprilie 2023

Argeș – revistă culturală


Spiridușii există. Parol! Când am deschis plicul mare și alb, care nici măcar n-a putut încape în cutia poștală, nu mă așteptam să găsesc o revistă culturală. Apoi, mi-am amintit că acum puțină vreme, un spiriduș mi-a cerut adresa și iată surpriza. Bag seama că îs mai norocoasă decât mă gândeam eu, iar numărul de spiriduși ce se îngrijesc de fericirea mea este mult mai mare.

Îndemn la acțiune – tu le-ai mai mulțumit de curând spiridușilor din viața ta? De nu, iată un semn că este cazul s-o faci.

Recunosc, primul gând când am atins hârtia a fugit către tata. Ce s-ar mai bucura el să analizeze corpul literelor și aranjarea în pagină! Iar fie-sa și-a permis să arunce mai întâi un ochi peste toate cele treizeci și două de pagini și abia apoi, a luat la citit revista.

Nu știu despre voi, dar mie îmi place hârtia și cititul de pe hârtie. Iubesc mirosul cărților și cred sincer că nu mă pot bucura de cuprinsul vreuneia dacă nu pot împlini și ritualul cel mai important în lectură, datul paginii. Așadar, cărți îmi cumpăr și îmi voi tot cumpăra. Dar este ceva vreme de când n-am mai ținut o revistă în mâini. Și-a fost frumos. Și nostalgic, e drept, căci mi-am amintit că acum o bună bucată de vreme răsfoiam zilnic ziare.

Revista Argeș are câte puțin pentru fiecare. Are critică, reportaj, poezie și proză, dar și expuneri, iar fiecare prezintă subiecte și abordări variate. Și vorbind de varietate, nu se poate să nu găsiți prin filele sale ceva să nu vă bucure sufletul.

Dacă și voi, la fel ca mine, n-ați mai ținut de mult în mâini o revistă, fie ea și culturală, iacătă al doilea îndemn din acest text – luați de citiți.

sâmbătă, 8 aprilie 2023

Puteri

De o vreme-ncoace, de câte ori ne întâlnim, nepotu’ își dă silința să mă ridice când ne îmbrățișăm. Nu-i vorbă că eu-s încă foarte înaltă și de tot, de tot, nu mă ridică, dar vârfurile mi se desprind de sol. Probabil că în câțiva ani mă va învârti deasupra capului, precum un adevărat atlet. Cine știe?!

Doar poza asta rămâne să ateste că, dintre noi doi, mai întâi l-am ridicat eu. Ba chiar puteam să-l țin ușurel pe un braț, în timp ce cu altul puteam face altceva. Uneori, privind o poză realizezi cât de puternic ești. Problema e că uneori ai nevoie de alții ca să realizezi asta. Și ce bine că ei există. Acești alții.

marți, 4 aprilie 2023

De la scriitori citire


Traducere din limba engleză:

Diferența dintre literatură și jurnalism constă în faptul că jurnalismul este de necitit, în timp ce literatura nu este citită. (Oscar Wilde)