Cugetări armenești

De când am aflat că legenda meșterului Manole se găsește și în cultura albaneză, m-am tot întrebat cât de deschisă sunt, de fapt, la alte culturi. Sigur, o condiție importantă este să și iei contact cu alte culturi, nu doar să vrei să-ți ții mintea deschisă.

Aici intervine magia literaturii. Poți călători și vizita cu mintea întreaga planetă și, din fericire, există cărți să suțină o asemenea poftă fără nesaț. Și pe lângă alte vieți pe care le trăiești datorită cititului, poți căpăta cunoștințe din fragmente mai mult sau mai puțin fermecătoare ale diverselor culturi sau tradiții pe care le găsești în cărți.

Ai mei ne-au făcut mari cu proverbe și zicători. Rare au fost momentele când mama și tata n-aveau vreo vorbă de duh care să se plieze pe anumite situații. Așa că de îndată ce am văzut cartea asta, am plonjat cu bucurie în parcurgerea ei. Mai jos sunt cele care mi-au plăcut cel mai mult, poate vă inspiră și vă mângâie și pe voi.

“...

După cum un comandant de oști cu trupe multe nu poate fi socotit viteaz, tot astfel un om cu multe opinii nu trebuie socotit inteligent.

 

Pentru omul rău, un om rău e mai bun decât o mie de oameni cuminți.

 

Inima nu-i față de masă, s-o deschizi în fața oricui.

 

A scrie bine înseamnă – în același timp – a gândi bine, a simți bine și a exprima bine.

 

Așa cum nici o ploaie, nici un potop nu poate stinge focul care arde în adâncul pământului, tot astfel trebuie ca eșecurile, care sînt inevitabile la începutul unei noi – și, mai ales, nobile – lucrări, să nu ne sperie și să nu ne mîhnească. Dacă vreo lucrare bună s-ar putea înfăptui fără nereușite și cazne, atunci ea și-ar pierde însemnătatea.

.... “

Foc

 

Inspirații pentru Corporația

Pe la finele lui 2010, am descoperit un extraordinar scheci cu Toma Caragiu. Nu știam pe atunci că aveam să strâng suficientă experiență cu lingăii (în cartea mea, categoria se numește Pupătorul) încât să-mi dea ghes să scriu o carte. Dar atunci am râs amar și m-am simțit răzbunată auzind despre Gârneață, cum probabil mulți cititori simt când citesc cartea mea ‚Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire’.

Toate-s vechi și nouă-s toate, cum se spune. Reascultând acum scheciul, mi-am notat câteva fragmente, dar mai jos vă invit să-l ascultați pe inegalabilul Toma vorbind despre alpinism:

Deși ai riscuri și ca pom... mai vine unu’, mai te sapă... te sapă și dacă nu ești pom.

Iară ședință și li li li și la la la și li li li!

Parcă nu-l știe că-i lingău. Îl știe, dar uite că-i merge. Mda, mai merge, din păcate!

După ce am schimbat o părere, două, era să mă schimbe cu post cu tot.

A știut pe ce potecă s-apuce ca să ajungă într-o poieniță cu salarizare maximă.

Cât despre stilul de a scrie, una dintre inspirațiile pentru carte a fost lectura cărții "O să vă cam usture" de Adam Kay.

Refugiul timpului – Gheorghi Gospodinov

Din capul locului, mă declar fascinată de scriitura lui Gheorghi Gospodinov. Stilul său frust, dar în același timp tandru, măiestria cu care folosește cuvintele (un rol important îl are și traducătoarea romanului de față, dar și oricare traducător, în general, când traduce literatură) pentru a te purta cu ușurință prin odăi pline de stimuli pentru toate simțurile sunt doar câteva dintre motivele pentru care voi citi cu înflăcărare oricare carte semnată de acest minunat autor bulgar. 

Trecutul ca mod de alinare și nu receptacul de reproșuri cu privire la nemulțumirile prezentului, aceasta este tema romanului. Dacă ar fi să trăiți într-o anumită perioadă din trecut care ar fi aceasta? Început ca un experiment de alinare a bolnavilor de Alzheimer, soluția trecutului e îmbrățișată de oameni sănătoși și nații, și nu poți ca privitor (căci are Gospodinov un dar anume să te transpună chiar în miezul acțiunii) să nu cazi pradă dilemei.

Încă de la primul roman citit, Gheorghi Gospodinov mi-a dăruit o certitudine – există un liant magic al națiunilor și timpului vădit prin literatură. Oriunde ar fi și oricând ar trăi, scriitorii par să fie legați printr-o muză care vorbește aceeași limbă și manifestă preocupări mai mult sau mai puțin similare. Am înțeles acest lucru și mai bine parcurgând idei similare despre trecut, ce înseamnă a fii scriitor, relația scriitorului cu personajele sale și multe altele în cartea aceasta a lui Oscar Wilde.

Iar cu scopul de a vă convinge, găsiți mai jos câteva fragmente din „Refugiul timpului”:

“Altfel, mă prezentam ca fiind scriitor, o profesie mult mai inofensivă, dar pentru care nu ai cum să te legitimezi. “

“Gaustin, cel pe care întâi l-am creat, iar apoi l-am întâlnit în carne și oase.”

“Să te saturi cu un trecut străin, ca și cu bananele la care ai tânjit toată viața. Trecutul nu e doar ce ți s-a întâmplat. Uneori e și ce ți-ai imaginat.”