Acum o viață în urmă, lucram ca secretară
într-un cabinet ce oferea consultanță pe diverse domenii.
Cele nouă luni pe care le-am petrecut
acolo, mi-au fost de mare ajutor. Am învățat foarte mult despre cine sunt, cum
mi-aș dori să fiu și să rămân peste ani, cum arată o echipă și cât de important
este să te simți în bună companie cu colegii pentru a obține rezultate optime. De
asemenea, am învățat lecții importante despre răbdare, cinste, responsabilitate,
încredere în propriile forțe și modestie.
Astfel, când am plecat pe un nou rol, în
altă companie, am apreciat și mai mult echipa căreia mă alăturasem, o echipă cu
care mai țin încă legătura deși se împlinesc mai bine de șapte ani de când nu
mai lucrăm împreună. Mă mândresc cu asta. Unora nu le este dat să rămână în
relații bune cu foste colective. Recunosc, ai mei părinți m-au educat întru
respectarea multor principii, printre care se numără celebrul ‘să
lași loc de bună ziua’. Dar nu este doar acesta motivul pentru care
eu am rămas în contact cu foști colegi. A rămâne în contact este o stradă cu
dublu sens. Când o parte, când cealaltă dă semne de viață și legătura rezistă.
Chiar dacă nu la același nivel ca înainte.
Revenind la experiența despre care vă vorbeam la începutul acestui
articol, mi-a fost dat să fiu actor principal într-o întâmplare, la care mă
întorc adesea cu gândul.
Doamna care făcea curățenie în birouri venea dimineața cu ore
bune înainte de începerea programului pentru a termina treaba înainte de
sosirea noastră. Într-o dimineață, dânsa mi-a spus că ar dori să plece un pic
mai devreme. Când am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva, dânsa mi-a răspuns că
se grăbește să ajungă acasă pentru că fiica ei trebuie să ajungă la școală și
cum ninsese mult peste noapte, i-a luat cizmele.
Imaginea celor două, mamă și fiică, împărțind aceeași pereche
de cizme nu are cum să mi se șteargă vreodată din memorie.
La ea mă întorc ori de câte ori mi se năzare să-mi plâng de
milă sau o ofer drept pildă oricui are urechi bune de auzit și nu consideră
povestea drept ofensatorie. Nu am să mă îmbrac în haine de superioritate și să
vă spun cum trebuie să vă trăiți viețile. Însă experiența mea, și a celor cu
care am fost cadorisită să mă întâlnesc în viața asta, mi-arată că tindem să
apreciem lucrurile pe care le-am pierdut deja și că ne este facil să ne simțim
mai bine dacă ni se povestește o întâmplare în care cineva o duce mai rău ca
noi.
Nu trag concluzii, nu ofer recomandări. Vă dăruiesc, în
schimb, această lecție de umilitate pe care am primit-o și eu acum mulți ani.
Să vă ghideze când vă simțiți fără de soluție!