Tata are dreptate

Tata e fan Anthony Quinn. Are el motivele lui, dar eu cred că-l simpatizează și pentru că-i amintește de un om drag (în familia mea e un obicei să alături înfățișarea unui actor celebru unui membru de familie – a se vedea cum eu i l-am atribuit pe Mel Gibson nepotului).

Tot de la tata, am aflat că Anthony Quinn ar fi jucat rolul unui țăran român. Am zis să verificăm. Pe IMDB. Nu de alta, dar de când mi-a servit tata o frumușică lecție despre cum nu le știu eu pe toate, am început să verific înainte să-i spun că nu există (așa am aflat de existența cuvântului hoțoaică, eram sigură că tata îl inventase, dar dexonline i-a dat dreptate). Și am găsit, Anthony Quin chiar a jucat rolul unui țăran român în filmul 'A 25-a oră', ce are la bază romanul cu același nume scris de C. Virgil Gheorghiu.

L-am căutat pe net și l-am văzut online. Merită. Este un film tare bun și se simte și scenariul bun din spate. Actorii au jucat magistral și vă promit că nu vă pierdeți timpul privindu-l.

Filmul m-a încântat, recunosc, de la început. A lovit frumos sub centură cu muzică românească (Mă, Ioane, tu erai) și poza lui Creangă pe peretele din interiorul casei.

Johann Moritz, jucat de Anthony Quinn, este un țăran român din Transilvania. În 1939, Johann este denunțat ca fiind evreu și trimis într-un lagăr de muncă. Dintr-o eroare, este înrolat mai apoi în armata SS și apare pe coperta mai multor reviste și cărți germane. Adus în fața tribunalului de la Nürnberg și judecat drept criminal de război, Johann este salvat de scrisoarea scrisă de soția lui Suzanna.

Un personaj aparte este și scriitorul Traian Koruga. Vă redau o parte dintr-un dialog de-a dreptul mișcător dintre Traian și Johann:

- Nu mai vreau să văd, am văzut destul.

- Dar, Traian, sunt atât de multe lucruri care mai merită văzute.

- Am văzut cerul, marea, munții, oamenii... Oameni cu mintea întreagă, însă atât de mulți dintre ei sunt nebuni!

Scena zâmbetului de la final este de departe cea mai cutremurătoare. ‘Hai, poți mai bine de atât’, îl încurajează un fotograf pe Johann la momentul reîntâlnirii cu familia sa. Acel ‘hai, zâmbește mai larg!’ m-a dus cu gândul la întrebarea bătrânelor de la finalul filmului ‘Nuntă mută’ al lui Horațiu Mălăele: ‘Ce să ne mai luați?’.

Zâmbetul ca tortură. Așa mi-a inspirat scena aceasta.

Luați de vedeți filmul acesta. Tata îl recomandă. Dar și eu.

Importanța planului de comunicare

(Copyright pentru poză: Trey Gibson - unsplash.com)

Comunicăm cu succes atunci când mesajul pe care l-am transmis este înțeles exact așa cum și-a dorit să fie înțeles emițătorul.

Propoziția aceasta am citit-o într-un articol, la un moment dat, și atât de mult am rezonat cu ea încât o reiau de fiecare dată când vorbesc despre o comunicare eficientă. Practica este mama învățăturii și doar așa mi-am dezvoltat abilitățile organizatorice. De asemenea, cred cu tărie că nu poți îmbunătăți cu adevărat nimic dacă nu încerci să afli unde greșești și să încerci să te organizezi mai bine pe viitor. Fapt care se aplică, bineînțeles, și în comunicare. Cei care cred că singura abilitate necesară în domeniul comunicării este capacitatea de a spune povești, se înșeală amarnic.

Eu cred că planificarea este încă și mai necesară în comunicare pentru că așa te asiguri că mesajul este bine structurat, trimis pe canalul corect și primit cu succes.

Mai jos am trasat motivele principale pentru care cred eu că este nevoie să ai un plan de comunicare:

•        Te ajută să nu pierzi din vedere obiectivele.

•        Te ajută să stabilești audiența, mesajele, canalele, activitățile și materialele de folosit.

•        Vei avea mai clar definită echipa și rolul fiecărui membru al ei.

•        Vei înțelege mai bine resursele de care dispui și vei putea planifica din timp pentru cele de care vei avea nevoie pe parcurs.

•        Vei putea avea în vedere obstacole și așa vei putea creiona scenarii pentru cazuri de urgență.

O chestiune foarte importantă cu privire la un plan de comunicare este aceea că poate suferi modificări. De obicei, un plan de comunicare este trasat la început de an, când obiectivele companiei au fost deja stabilite, dar el nu rămâne bătut în cuie și e posibil să sufere modificări pe parcursul anului. 

Să vă dau un exemplu. Anul 2020 a început cu siguranță cu alte planuri, nu numai de comunicare. Însă pandemia de COVID-2019 ne-a obligat pe toți să le revizuim. A fost necesar ne adaptăm din mers. Nimeni nu a știut, și nici nu sunt sigură că acum sunt prea mulți care știu ce să facă pe mai departe, dar ne-am adaptat schimbării.

Personal, cred că fiecare companie trebuie să aibă un plan de comunicare. De preferat, schițat la început de an și actualizat pe parcurs în funcție de nevoile care apar. Un plan de comunicare nu va include niciodată toate evenimentele care pot apărea în timpul anului, dar se pot sublinia provocările principale și activitățile importante.

O recomandare: când începeți să creionați un plan nou de comunicare, luați-l drept model pe cel folosit cu un an înainte. De ce? Din mai multe motive. Unu, pentru că așa veți putea face un audit simplu cu privire la ce și cât s-a realizat din planul anterior. Doi, puteți înțelege și repera mai ușor ce s-a schimbat în nevoile companiei, abordarea creativă, obiectivele dar și gradul de îndeplinire ale acestora. 

Mergând pe modelul folosit cu un an înainte, puteți insera obiectivele dorite de conducere pentru anul care începe. Știu că sună mai ușor zis decât făcut, dar cu oamenii potriviți și informațiile necesare puteți realiza un plan de comunicare eficient.

Odă limbii române

Nu vreau să încep cu dor. Adică, cu acest cuvânt care aparent n-ar avea echivalent în altă limbă. Am avut un așa de mare noroc să-mi arate viața că există mai multe unghiuri din care poate fi privită o figură geometrică încât nu mai pot accepta ideea ‘e albă sau e neagră/ cu noi sau împotriva noastră.’

Fiecare limbă are particularitățile sale, ce nu pot fi transpuse ușor în altă limbă. Și este în regulă. De ce ținem neapărat să transpunem totul?! Sigur, înțelesul este important. Iar cei fideli transmiterii lui înțeleg munca de Sisif depusă atunci când un text trebuie tradus.

Dar vorbind despre limba română, îmi fuge gândul la altceva decât la cuvinte greu de tradus. Pentru că, până la urmă, altceva e poate aproape imposibil de transmis. Senzația pe care ți-o dă un cuvânt. Nu degeaba a scris Proust despre madlene (Doamne, câte frustrări am adunat după nesfârșitele lecții de limbă franceză despre madlenele lui Proust! Și iată-mă acum tocmai eu amintindu-l. Era vorba aceea cu karma…). Cum să transpui mirosul în vorbe pre înțelesul tuturor?!

Cum să poveștești cum îți aleargă mintea în trecut și îmbrățișează cuvinte precum plăcintă, ciușcă, căune, papă-lapte, rindea, plastilină, bomboane, sugativă, călimară, breton, morișcă?! Le poți traduce în alte limbi, unele poate cu ușurință. Dar mirosul, gustul, senzația de apropiere pe care o ai cu ele, nu poate fi transpusă în cuvinte.

Îmi pare că e o legătură aparte pe care o ai cu limba maternă. O legătură ce nu poți uneori transmite nici în cuvintele ălea ale ei, ale limbii materne. 

Rămâne doar atât. Să te bucuri de bogăția limbii și să-i onorezi conținutul.