Tot ce i-am promis tatălui meu - Ioana Maria Stăncescu

O simfonie a rolurilor este această carte. Rolul de mamă, rolul de fiică, rolul de soție, rolul de iubită. Toate sunt minuțios prezentate cum rar mi-a mai fost dat să citesc într-o carte. Trăind într-o lume în care rolurile sunt asumate încă de la naștere este încurajator să le observi în deconstrucție.

Intermezzouri apar constant și sunt reprezentate de amintirile Adei, personajul principal. E atât de multă franchețe, duioșie și frumusețe în relatarea acestora!

Dar toate au drept imagine de fundal, chiar dacă uneori mai tern, o boală atroce, necruțătoare, care betegește fără milă trupuri și suflete. 

Aceasta nu este o carte pe care s-o citești în fugă căci are multe adevăruri să-ți împărtășească, ori graba ți-ar trunchia experiența. Nu e nici ușor s-o parcurgi căci vei simți, pe alocuri, tristețe și aburi de suferință. Însă este o carte pentru cei ce caută literatură adevărată, bine scrisă, onestă și, mai ales, transformatoare.

De ce ai devenit scriitor?

E ceva din întrebarea aceasta care te duce cu gândul că ai putea să alegi. Ei bine, eu nu am ales. S-a întâmplat că am ajuns scriitor publicat. Dar trebuie să menționez că înainte de acest statut, am fost (și încă mai sunt) un bun povestitor.

Cred că singura mea intervenție a fost să trimit emailuri la diverse edituri pentru a-mi propune operele spre publicare. Acesta este singurul meu rol activ din 'devenire'.

În timp ce textele... ei bine... eu cred că scriitorul este un mijlocitor. De fapt, este cel responsabil de mijlocirea întâlnirii cititorului cu povestirea.

Astfel încât, vin și scriu: nu am devenit scriitor. Am fost scriitor cu mult înainte să realizez că sunt. Se întâmplă, însă, că nu aveam nicio idee despre asta. Și cum este deja o vreme de când sunt convinsă de acest aspect, recunosc fățiș. Sunt.

Rod

Din seria ‘La omu’ bun și pomu’ îi roditor’, iaca cele două păstăi de mazăre ce zâmbăresc la noi pe balcon.

Soțul meu a avut încredere în plăntuțe și iaca rezultatul.