A vizita cu a trăi și lucra în altă țară nu e una și
aceeași chestiune. La prima vedere, trăitul într-o țară străină pare o
experiență boemă. Este. Dar nu e doar atât. Unele aspecte ale trăitului într-o
țară străină par uneori desprinse dintr-un teatru al absurdului. La un moment dat în carte, Stephen Clarke
menționează că drepturile nu există în sala de așteptare a vreunei instituții. Experiențele din țara mea de
origine, dar și din alte două țări îmi arată câte dreptate are Clarke.
‘Un an în merde’ este o relatare simplă și haioasă
a șocului cultural pe care îl resimte un britanic atunci când se mută la Paris,
acceptând un job interesant. Dintre multe lucruri care i-au stârnit uimirea,
trebuie să recunosc, îi împărtășesc consternarea în ceea ce privește felul în
care fac francezii cunoștință, pupându-se pe obraji. Să-i ofer cu atât de multă
ușurință unui străin accesul în spațiul meu personal e un pic cam mult. Mai
ales că pupăturile pe obraji le am rezervate prietenilor și familiei. Ce-i
drept, și spaniolii au aceeași manieră de făcut cunoștință. Să fie oare o
regulă de politețe uitată? Ei bine, dacă o explicație există, ea însă nu apare,
din păcate, în paginile cărții.
Foarte amuzante
sunt momentele în care sunt prezentate dificultățile de limbă și de pronunție a
limbii engleze pe care le întâmpină conlocutorii personajului principal.
