Scrisoare către Moșu’

Vorbeam cu sora mea la telefon și nu mai știu de ce, dar am ajuns la smartphone. La viața mea fără el. Nepotul, ascultând cu sârg conversația (eram pe speaker) și dând dovada clară că ne moștenește grav, sări cu o soluție – Spune-i să-i scrie lui Moșu’!

Sora mea: De ce?

Nepot: Să-i aducă smartphone.

 

Sora mea: Păi, n-auzi că ea nu vrea!

Nepot: Aa, ei lasă, să-i scrie oricum.

 

Așa că, dragă Moșule, îți scriu. E drept, a trecut tare mult timp de când ți-am scris ultima dată și nici nu mai știu dacă pot să-mi scriu dorințele precum o făceam odat’. Scurte, la obiect și prea puțin justificate. Așa că iartă-mi stângăcia cu care îți scriu azi.

 

Dragă Moșule,

 

Eu nu vreau smartphone. Deloc.

Dar vreau - chiar tare – momente dintre acelea de care mi-ai mai adus. Ălea, în care ne hăhăim fantastic cu ai mei dragi.

 

Drum lin către noi!

Tușa lu’ Nepot

Comentarii pe Bookster

Cea mai mare bucurie a unui scriitor este să fie citit. Indiscutabil.

Dacă scriitura place, nu mai ține de el sau ea. Și asta deoarece scriitorul și-a dat interesul să exprime cât mai bine ceea ce a dorit, dar felul în care un cititor primește și interpretează scriitura ține de persoană. Persoana cititorului, și anume.

Articolele mele online (cincisprezece la număr) de la Bookster sunt citite, iar asta mă bucură tare. Și mai mult, mă bucură să citesc comentariile. Iată-l pe cel mai recent la articolul '5 motive să citești cărți'.

Mulțumesc, dragă Ana! Mulțumesc că ți-ai luat din timpul tău să mă citești. Mulțumesc pentru comentariul tău. Scriitoarea e onorată.

Cred că sărbătorile vin

 Am ceaiul meu preferat și cărți să-mi țină de urât.

Cele patru oglinzi ale adevărului – Ana-Maria Negrilă

Acest prim roman istoric al Anei-Maria Negrilă este o încântare. Descrierile târgurilor vechi, ale porturilor și meșteșugurilor oamenilor acelor timpuri sunt făcute cu multă măiestrie și grijă.

I-am urmărit cu frământare parcursul orfanului Ștefan, admirându-i îngăduința, speranța și talentul de desenator. Povestea lui Ștefan poate fi povestea oricui, dacă ne raportăm la dorul de descoperire și cunoaștere. Destinul, însă, îi rezervă multe încercări când decide să plece din Cetatea Sucevei în compania lui Miro, un tânăr cu zvâc dar misterios.

Trecut deja de momentul cotiturii în relația cu Miro, Ștefan dorește să afle adevărul din spatele deciziei lui Miro. E tocmai acest zbucium întru aflarea adevărului care îmi pare esența tuturor încercărilor omenești, iar personajul îl manifestă din plin. Poate și de aici se explică titlul - așezând bidimensional patru oglinzi care să acopere lungimea și latitudinea (că tot dorește Ștefan să cutreiere Pământul), adevărul n-are cum să ne mai scape.

Vă îndemn cu drag să citiți acest roman.

Fapte bune

Azi sunt tare bucuroasă. Plutesc nițel pe nori muzicali.

Ai mei mi-au adus casetele pe care le aveam pe acasă și am petrecut zilele acestea ascultând albume vechi, dar și înregistrările mele. Ce vremuri! Când derulam caseta cu un creion...

Ba și mai mult, am descoperit amintiri audio. Eu și verișoara întrecându-ne în cântare. Bineînțeles că eu eram mai vocală, năvălea încă de pe atunci talentul.

Și uite cum iar joc jocul recunoștinței căci fără un drag prieten, n-aș fi putut asculta minunățiile acestea. Cinste lui! Dar mai ales, ce bine că mai sunt de-ai mei pe lume, care mai țin la lucrurile depășite dar încă funcționale.

Iaca, vă las cu un sunet minunat de pe caseta aceasta.

Mere și plăcinte

Se spune că părinții te vor vedea mereu drept copilul lor. Și la 5. Și la 30. Și la 50 de ani.

Când prea puține lucruri rămân cum au fost, e tare bine să descoperi că unele lucruri, bune, nu se schimbă niciodată.

Iaca, fosta studentă primește încă pachete de la ai ei (mijlocitoare fiind sora).

Atitudine

Mândră de achiziția recentă.

Se aplică mai bine în viața reală decât m-am gândit inițial. 

Cum să fii organizat

Tata m-a cadorisit cu multe vorbe de duh. Unora dintre ele, îmi pare că le crește valoarea cu cât trece timpul.

Mi-amintesc cât de mult insista, pe când eram copil, să nu las un lucru aiurea, ci să încerc mereu să-i găsesc un loc și să mă țin de el.

Dacă te obișnuiești să pui un lucru la locul lui, tare mult are să te ajute pentru că te poți duce și cu ochii închiși să-l iei de acolo.

 

Și așa este. M-am ghidat după vorba lui și mi-a fost de mare folos.

Cred că așa am început să-mi dezvolt abilitățile de organizare. Prin a respecta acest sfat simplu, dar care duce la obținerea eficienței. Apoi, am simțit nevoia clarității și definirii. Nevoie pe care încerc să mi-o satisfac mereu în relații profesionale, dar și personale.

Dacă lucrurile nu sunt clare și bine definite pentru niciuna dintre părți (sau chiar doar pentru una dintre ele), apare impasul. Iar impasul nu se depășește niciodată doar cu efortul uneia dintre părți.

O vreme, când se vorbea despre organizare, musai se introducea elementul de multitasking. Aproape că nu era un interviu de angajare în care părțile (intervievator sau intervievat) să nu facă vreo referire la acest magic element.

Din fericire pentru noi toți, între timp, s-a descoperit că multitasking-ul nu este neapărat o chestie fericită. Iar, de fapt, creierul uman nu se poate concentra decât la o singură sarcină, și prin multitasking se sacrifică eficiența și performanța. Indiferent de țara din care provin cercetătorii care au făcut această descoperire, sunt mândră de ei și îi susțin.

 

Până la urmă, adevărul despre multitasking pe care americanii (scriu americani pentru că despre bannerele lor am auzit prima dată) îl puseseră pe bannerele de pe autostrăzile lor – Don’t text and drive (Nu trimiteți sms-uri în timp ce conduceți!)! – ne-a fost mereu la îndemână, însă ne-a fost greu să-i dăm crezare.

 

Trucuri pentru o bună organizare

 

Ia notițe.

E bine să-ți notezi cam tot ce crezi că este important. Dar să iei aminte că este ceva în felul în care reținem informația, iar atunci când lucrurile nu ne sunt clare, creierul are tendința să completeze de la el spațiile goale sau neclare.

Așadar, atenție și la cum îți iei notițe.

Mie îmi place Word-ul. Foarte mult. Și îmi iau notițele în Word. Însă colege și prietene folosesc tot felul de aplicații. Important e să găsești ceva în care să te simți confortabil să iei notițe.

 

Metoda calendarului.

Obișnuiește-te să-ți faci notițe din sarcinile de făcut într-o manieră ascendentă. Adică, să începi cu sarcina de făcut mâine și să continui cu cele de făcut peste două zile, peste trei zile și așa mai departe. Nu uita să incluzi data. Așa n-ai cum să uiți să faci ceva.

De exemplu:

05.02 – de semnat documentul X.

 

La finalul zilei, eu șterg notița respectivă pentru a putea urmări mai ușor sarcinile din zilele următoare. Sau puteți alege să le ștergeți pe toate de îndată ce s-a încheiat ziua de lucru.

Dar, în cazul în care nu am putut finaliza o sarcină, o mut în cadrul unei alte zile.

 

Vă doresc inspirație și bună organizare.

Duminică

 

Celebritate

Când scrii un text, principala ta misiune este să fii cât mai explicit posibil. Dar nu poți controla interpretarea pe care o va da cititorul textului tău.

Zilele trecute, am publicat pe pagina mea de Facebook articolul despre reputație. Auzind-o râzând pe sora mea, nepotul a vrut să cunoască pricina. Și sora mea i-a arătat postarea.

Nepotul:

- A scris ea asta? Și poate vedea toată lumea? ... Bine măcar că nu mi-a dat numele!

Calcule

Vorbeam zilele trecute despre abac și ne-am lansat într-o adevărată discuție despre calcule. Îndeosebi, despre metodele pe care le folosim pentru a calcula.

N-am făcut prea mult uz de abac pe când eram copil, dar îmi amintesc de o metodă ingenioasă pe care am descoperit-o pe când eram profesoară de limbă engleză la un afterschool.

Terminasem ora de limbă engleză și îi supravegheam pe copiii de 8-9 ani în timp ce-și făceau temele la matematică. Direcțiunea ne rugase ca noi, profesorii, să fim foarte atenți și să nu-i lăsăm pe copii să-și rezolve exercițiile și problemele cu ajutorul calculatorului.

Îmi luasem rolul în serios supraveghindu-i pe cei mici, când unul dintre ei mi-a captat atenția. Apropiindu-mă discret, l-am rugat pe băiețelul în cauză să scoată de sub bancă instrumentul cu care se ajuta. Destul de mirat, dar în același timp și rușinat că fusese prins asupra faptului, copilul mi-a arătat una dintre labele picioarelor.

Uitându-mă mai bine, am realizat că avea ambele picioare aduse pe scaun. L-am întrebat consternată ce făcea.

Mi-a răspuns cu multă naturalețe că acel calcul la care lucra depășea numărul degetelor de la mâini, și astfel a purces să se ajute și cu cele de la picioare.

Momente ca acesta reprezintă o mare parte din farmecul de a fi profesor.

Momente la cumpărături de cărți

Am vizitat Slovenia în vara aceasta.

A fost o experiență frumoasă și ne-am bucurat de peisaje și oamenii locului.

Liubliana este într-adevăr foarte frumoasă, dar la Maribor am găsit ceea ce căutam, cărți ale autorilor sloveni traduse în limba engleză.

Am intrat într-o librărie frumoasă din Maribor și am rugat-o pe vânzătoare să mă direcționeze către raftul cu autori sloveni traduși. A fost destul de mirată, iar când m-am apropiat de casă să plătesc pentru cărțile de mai jos, m-a întrebat:

- A, ați cumpărat doar cărți scrise de autori sloveni. Lucrați aici ca profesoară de limbă engleză?

- Nu, i-am răspuns. Sunt turist, dar sunt deosebit de interesată să descopăr scriitori de pe oricare meleaguri merg.

Acel zâmbet. Un amestec de mândrie, umilitate și bucurie. Nu poți avea inimă de piatră în ceea ce privește acel zâmbet.

Și ca experiența să fie cu atât mai frumoasă, am găsit un breloc cu rasa mea favorită de câini.

(Iubesc câinele meu din rasa West Highland White Terrier)

Măsoară-ți cuvintele

Trăim într-o lume în care suntem nevoiți cu toții să comunicăm, fie că ne place sau nu. Tocmai de aceea este important să nu pierdem din vedere însemnătatea cuvintelor.

În România, în mediul de lucru, mulți dintre noi folosesc limba engleză mai mult chiar decât limba română. Așa a luat naștere romengleza și cuvintele românești sunt măcelărite constant din cauza ei.

La Cluj mi-a fost dat să întâlnesc mostra cea mai înălțătoare a romenglezei:

Andrei o pușuit tascu’.

Uneori, folosim cuvinte în limba engleză a căror înțelesuri corecte ne scapă. De pildă:

I thought you were a professional so I do not need to explain what I want.

(Am crezut că ești un profesionist și că nu mai este nevoie să-ți explic ce vreau.)

 

Ei bine, da. Nimeni, indiferent de experiența profesională sau personală nu poate ghici ce îi trece altuia prin cap. Trebuie să îi direcționezi către ce îți dorești sau vrei. De aia s-a inventat vorbirea: să înlesnească înțelegerea între noi.

Cu cât explici mai mult, cu atât șansele cresc exponențial. Parol!

Încearcă să faci un efort când vorbești și ia în considerare și sensul cuvintelor pe care le folosești. Așa vei atinge succesul, fie că vorbim de relație profesională sau personală.