Interzis

Plimbările prin oraș se lasă mai mereu cu bunătățuri inspiraționale.

Iată cea mai recentă:

Trăiți acum

Acesta este probabil cel mai bun sfat din câte există.

M-a inspirat să încerc să fac un efort și să percep momentul prezent. De fapt, e mai ușor să spui decât să faci.

Pentru o persoană ca mine care mereu este cu capul în planificări și verificări că anumiți pași din proiectele conduse de mine au avut loc, este chiar dificil să faci un pas în spate și să fii prezent.

Ce m-a ajutat?!

Să mă rup de aparate. De toate felurile, laptop, telefon, TV, radio. Deschid fereastra (în cazul în care sunt prea ocupată să iau o pauză mai lungă și să merg pe balcon), trag aer adânc în piept și ascult zgomotul (fie păsările care cântă, mașinile care trec și zgomotul din vecini).

Încercați să faceți un obicei din asta, măcar o dată pe zi. Vă va ajuta deoarece vă va facilita deconectarea.

Prima recenzie video a poveștii veveriței Șugu

Săptămâna aceasta am avut parte de o bucurie deosebită.

Am vizionat prima recenzie video a poveștii 'Veverița Șugu și câinele Hapciu.'

Tineretu' din ziua de azi chiar nu mai e ce era odat'. Și chiar e frumos să remarci acest aspect. 

Vă invit să vă delectați și voi cu această frumoasă recenzie video. Mulțumesc, dragă Lulu!

'Aventuri de excursionist/ Adventures of Tourists'

Am mers la librăria Humanitas Kretzulescu în căutarea unor cărți de adăugat la lista mea de citit. Înainte de a intra, soțul meu chiar mă întrebase dacă mai am cărțile mele prin librării. I-am răspuns că nu prea cred că le voi găsi.

Am trecut, inevitabil, pe lângă raftul de cărți în limba engleză. Dar nici bine n-am ajuns la colțul dedicat scriitorilor români traduși în limba engleză că mi-am recunoscut unul dintre copii. Mare mi-a fost bucuria, nu vă mint. Mai ales că anul acesta se vor împlini patru ani de la lansarea ediției bilingve a ‘Aventuri de excursionist/ Adventures of Tourists’.

De nu aveți drum la librărie, cartea o puteți comanda de aici.

Copacul meu

(autorul imaginii)

Se spune că fiecare om își poate găsi alinarea și reprezentarea personalității sale într-un copac.

Copacul meu este Copacul Călătorului. L-am descoperit pe când am fost să vizitez Grădina Botanică din Cluj Napoca și mi-a plăcut tare.

Copacul tău care e?

Odă poeziei

Celor însetați de poezie, un alin:

‘…

S-a acreditat multă vreme ideea că cititorul este prost.

Cititorul este deosebit de atent. Niciun scriitor nu scrie pentru proști. Scriitorul scrie numai pentru egalii săi.

...’

De primăvară

 

Reziliență

Ne plac poveștile de succes. De fapt, în general, aplecăm urechile doar la povești de succes. Iar asta pentru că ne ajută să ne poziționăm, inconștient, într-o poziție favorabilă cu privire la problema pentru care am dori rezolvare ori succes.

Uităm, însă, adesea că succesul nu vine pe tavă. Succesul nu are legătură cu cât de bine te prezinți, cât de bine prezinți proiectul pe care îl dorești încununat de succes, câtă experiență ai, ce impact va avea și cât va dura acel impact după lansarea proiectului, dacă ești cunoscut sau nu, dacă aduci ceva nou și revoluționar pe masa deja plină de proiecte similare, dacă ești credibil în rolul tău de inițiator/ susținător al proiectului etc.

 

De fapt, succesul are legătură cu toate cele de mai sus. Cumva, ele trebuie să se găsească pe aceeași axă, în același timp. În plus, trebuie să fii dispus să primești răspunsuri descurajatoare, refuzuri și să insiști. Iar adevărul este că odată ce aceste criterii sunt îndeplinite, succesul poate să nu ți se întâmple. Iar aici intervine norocul, pe care nimeni și nimic nu-l poate influența.

 

Există atât de multe cazuri în care oamenii au îndeplinit criteriile de mai sus, însă șansa nu a fost de partea lor. Iubesc să citesc exemple încurajatoare de ‘oameni de succes’ ori ‘proiecte de succes’. Dar după ce termin de citit, realizez că mai este vorba despre altceva. Ceva ce nu apare neapărat în aceste interviuri sau relatări.

 

Vă dau un exemplu simplu – J. K. Rowling. Ei bine, scriitoarea aceasta este exemplul dat cel mai des când vorbim despre reziliență. Manuscrisul ‘Harry Pottter’ a fost refuzat de douăsprezece ori înainte de a fi acceptat pentru publicare. Oare ați încercat să propuneți un proiect de mai mult de două ori?!

 

Eu da. Și este tare greu să faci față refuzului sau unei explicații atât de rizibile încât uneori ai prefera să nu fi primit niciun răspuns. Dar douăsprezece refuzuri constituie mult de îndurat. Ei bine, asta este o adevărată dovadă de reziliență. Partea tristă este, însă, că pentru fiecare poveste de succes de tipul celei trăite de J. K. Rowling există sute, poate chiar mii de exemple de scriitori care nu au avut parte de același deznodământ. Chiar dacă au dat și ei dovadă de reziliență.

 

Așa că revin asupra ideii importanței șansei în cazul unui proiect. Și nu vă voi vorbi despre rune, căci nu mă pricep deloc. Dar da, chiar cred că șansa poate face diferența.

Iar pentru șansă avem nevoie să demonstrăm reziliență. Ajutându-mă de inspiraționalele mele, redau mai jos citatul din Rocky:

“Lumea aceasta nu este plină doar cu lucruri bune. Este un loc în care se găsesc răutăți și oameni afurisiți, care te vor îngenunchea și vor încerca să nu te lase să te ridici, dacă le permiți. Tu, eu sau oricine altcineva nu te va lovi la fel de tare precum viața. Iar esența nu este despre cât de tare ești lovit; este despre cât de tare ești lovit, însă continui să mergi înainte.”

Rocky Balboa în Rocky, 1976

 

Așadar, secretul este să insistați și să insistați. Luați o pauză, iar apoi insistați din nou. Poate șansa se lasă mai ușor prinsă într-o nouă încercare.

Iar la inspiraționalele mele mai adaug azi una: Nu mor caii când vor câinii!

'Dacă te-aș fi înțeles, oare aș mai fi avut expresia asta pe fața mea?' - Alan Alda

Experiențe nefaste la dentist? Ei bine, cu toții le-am avut. Singura diferență dintre noi și Alan Alda este că el a decis să se folosească de una dintre aceste experiențe pentru a construi unele plăcute. Această carte este un ghid simplu de parcurs pentru cei care își doresc mai mult de la ei înșiși și de la relațiile în care se implică, dar și în comunicarea cu ceilalți.

Soluția rezidă în abilitatea de a expune lucrurile într-o manieră simplă și mi-a plăcut tare mult că pe tot parcursul acestei cărți această idee revine în buclă. Bineînțeles, însoțită de ideea că trebuie să avem în vedere să ne adresăm pe înțelesul oamenilor cu care interacționăm (și aici mă refer la vocabular, experiență).

Mi-am luat notițe pe când citeam și mai jos veți găsi lecțiile cu care doresc să încununez citirea acestei cărți. Aruncați un ochi peste ele, poate vă sunt de folos și vouă.

“Comunicarea este uneori caracterizată și de interacțiuni în care nu se folosesc cuvintele.”

“Responsabilitatea reușitei transmiterii mesajului către receptor îi revine persoanei care vorbește, și nu persoanei care ascultă.”

“Comunicarea funcționează doar în cazurile în care înțelegi despre ce îți vorbesc.”

“Fiți atenți la ce sunteți atenți.”

Ziua internațională a scriitorilor

Astăzi e ziua internațională a scriitorilor. N-am știut inițial, bineînțeles. Dar am oameni dragi care țiu să fiu informată. În plus, am primit și urări de cititori. Și anume, cât mai mulți.

Mi-am zis că e musai să îmi fac un selfie cu drăguțele mele. De voiți a-mi citi lucrările, le găsiți online. Iaca aici un link, printre multele.

Limbajul secret

Inventez cuvinte. Cei apropiați mie deja s-au familiarizat și au în uz cuvinte inventate de mine. Acum câțiva ani, ne vizitase nepotu’ la Cluj. Ne hăhăisem suficient pe durata șederii și am avut grijă să-l cadorisesc la plecare cu noi cuvinte în vocabular. Într-o seară, mă sună soră-mea.

- Fată, mi-ai înnebunit copilul cu cuvintele tale inventate. Ce înseamnă ‘hopșî-hopșî’? Copilul îmi tot cerea să facem asta și era chiar revoltat că nu știu când s-a tot vorbit despre asta pe când am fost la voi.

- Înseamnă să dormi și chiar să sforăi, după posibilități, am răspuns râzând.

Mi-am amintit de dialogul ăsta zilele trecute, când soțul meu s-a referit la somn cu ‘hapciu-hapciu’. Deh, veverița face parte din lumea noastră și nu o putem exclude.

Frumusețe

E seară iar eu ajung la restaurant. Avem o masă rezervată. Ospătara mă conduce la masă și îmi spune că până vine prietena mea pot consulta meniul online. În acel moment, eram cu telefonul meu, scriindu-i un mesaj prietenei. 

Eu (cu telefonul cu butoane în mână): Nu am smartphone, dar o aștept pe prietena mea să ajungă. 

Ospătara (un pic surprinsă, dar se repliează imediat): E, dar și ăsta e frumos.

Zărzărea

Afară ninge, dar la mine în suflet începe să se desfășoare primăvara.

Cântecul pe care ni-l tot îngâna tata pe când eram mici, se aude din ce în ce mai puternic. 

Așa se aude primăvara. Așa râdem. Așa ne bucurăm.

P.S. Bag seamă că pe unde trecea Ionel ăsta numa' pocinoguri făcea.