Suferi de ședințoită dacă...

(drept the copyright al ilustrației revine revistei The New Yorker)

 (traducere din engleză: Dumnezeule ... acele ședințe chiar ar fi putut fi doar emailuri.)

 

1. Răspunsul tău la orice este să creezi o ședință.

2. Dacă într-o ședință te pierzi în discuții care n-au neapărat legătură cu subiectul adunării.

3. Dacă ai depășit timpul alocat ședinței, când deja cei invitați au plecat să se alăture unei alte ședințe, iar tu conchizi că ce n-a putut fi rezolvat în ședința aceasta se va rezolva cu siguranță într-una nouă.

4. Odată ședința nouă începută, te lansezi din nou în cele descrise la punctul doi. Și uite așa, te trezești peste ceva timp obosit, dar și surprins că ești obosit.

 

Morala – când ai ceva de clarificat, o scurtă ședință poate ajuta mai mult decât 10-15 emailuri trimise. Ideea este să nu faci din ședință instrument de zgomot de fundal, când angajații sunt nevoiți să lucreze în timpul desfășurării ei pentru că altfel nu au timp să rezolve sarcinile de lucru.

Este important ca angajații să nu aibă întregul program de lucru sufocat de ședințe; altfel, sarcinile de lucru nu pot fi îndeplinite cu atenție.

Și cel mai important – întreținerea unei orientări pragmatice cu privire la punctele de discutat în cadrul unei ședințe și elementele de verificat în cazul în care apar probleme. Scurte și la obiect trebuie să fie ședințele, pentru ca oamenii să nu se întoarcă sleiți de puteri la sarcinile lor.

 

Ce mă califică pentru sfaturile de mai sus? Sunt supraviețuitoarea (din fericire, nu singura) unei ședinței lunare de 6 ore (consecutive). Așadar, iată-mă aici să pot spune povestea și da recomandări.