96 de ani de la nașterea scriitorului român care mi-a marcat adolescența și, mai târziu, scriitura. Mi-a fost dat încă un an în care se mă bucur de operele lui, de spiritul său jovial și mereu tânăr. Nu pot să îmi imaginez cum ar fi arătat dragostea mea pentru cărți, pentru oamenii spirituali și pentru aventuri dacă Vlad Mușatescu n-ar fi scris. Dar știu cum se prezintă toate acestea pentru că a scris. Ce bucurie mai mare?! Și astfel mi-am propus să vă bucur și pe voi, păstrându-i memoria vie.
Vlad Mușatescu dăinuie!
“ - Geaba te chinui, coane! Nici să tragi cu tunu’, că tot nu-l trezești pe domnu’ profesor... Parcă eu nu paț la fel!
- Cum adică, și matale ești rău la pileală?, mă interesez supărat.
- Eu? De când am trecut la pocăiți, nu mai pun strop de băutură în gură. Ziceam de dom’ profesor. Că-l cunosc mai de multișor. Așa paț cu dânsu’. Mi-adoarme în trăsură, și n-ai cum să-l aduci la viață...
- Și nu-i știi adresa de-acasă?
- Mai defel! Dacă nu vorbește... Cum s-o afli? Că lucrez numai de noapte. Și-l iau pe dom’ profesor numai cherchelit, că și dânsu’ le bea tot noaptea. Altminteri, e-om tare de treabă. Îl duc la mine-acasă, îl culc laolaltă cu nevastă-mea în pat, iar eu mă vâr între ei, să nu iasă vreo dandana, și-a doua zi îmi plătește la țanc. Chiar și cursele pe care nu le-am mai făcut... Că-i om corect.”
(fragment din „Aventuri aproximative”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu