Pe cand eram in generala am facut parte dintr-un cor.
Profesorul de muzica ne informase despre existenta acestuia si recomandase
celor interesati sa se inscrie. Se apropiau sarbatorile de iarna si ma gandeam
ca aveam sa dau lovitura. Ca vocea mea se va remarca din multime.
Dupa ore, m-am dus catre sala indicata, am ocupat un loc
intr-o banca si am asteptat sa vina profesoara. Imi imaginasem ca se vor
desfasura cel putin 2-3 ore de cantat. Neintrerupte. Nu a fost tocmai asa.
Profesoara a venit. I-a « ascultat » la solfegiu pe noii veniti.
Surprinzator, nu parea foarte impresionata de vocea mea. A cantat cateva
colinde. Apoi, dupa ce le-a scris pe tabla (ah, ce bine ne-ar fi prins un xerox),
am mai cantat de vreo doua ori impreuna. Si aici s-a incheiat participarea mea
la cor. Caci nu mai stiu din ce motive profesoara nu a mai reusit sa-l tina si
nici inlocuitor nu i s-a gasit.
Insa o privesc ca pe o realizare. Pentru o perioada, ce-i
drept, scurta am fost intr-un cor. Cum sa pot uita asta ?! Si tocmai de
aceea atunci cand sunt vesela ingaim: « Just hear those sleigh bells jingling, / Ring ting tingling too/ Come
on, it’s lovely weather/ For a sleigh ride together with you ».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu