Pages

Monday, 11 December 2017

Viață de nomad


Când te muți prea des, cuvântul acasă își pierde din înțeles. Cu atât mai mult pentru alții. Zilele trecute vorbeam la telefon cu sora mea. Telefonul era pe speaker, prilej perfect să fiu salutată de nepot. Și chestionată, pe deasupra.
-          Eme, unde ești acum?
-          Acasă.
-          Unde acasă?
-          Acasă la mine.
-          Bine. Dar în ce țară???
Așa am realizat că pentru nepotul meu sunt o nomadă convinsă. Cum să nu fiu mândră?! 



(Ceea ce îmi amintește de faza de acum aproape doi ani, când – înainte de a mă vizita la Cluj-Napoca – nepotul meu a întrebat-o pe sora mea despre limba în care vorbesc oamenii care locuiesc acolo. Așa îmi trebuie!)

Wednesday, 6 December 2017

Un cadou de Moș Nicolae

Fragment din "Aventurile celor patru ostrogoți" de Vlad Mușatescu

Priveam la televizor. Împreună cu bulgăroaica. Nevastă-mea. Meciul e tare. Și extrem de important. “Steaua” jucând cu o echipă celebră. Căreia nu-i reținusem numele. Când Hagi se pregătea să înscrie un gol de milioane, telefonul a pornit să zbârnâie țopăind pe masă.
Dornic să asist la marcarea primului punct, n-am ridicat receptorul. Pe teren – îmbulzeală cumplită, balamucul de pe lume. Când a șutat băiatul nostru, ovațiile stadionului au declanșat un incredibil fenomen de rezonanță în lanț. Îmi zumzăiau geamurile de la ferestre, paharul cu apă și ecranul televizorului. Atunci am strigat și eu, înșfăcând entuziasmat brațul telefonului:
Goool! Goool!... Unu la zero pentru noi! Și zero la unu pentru nefericiți. Așa le trebuie, dacă trag de timp și la țurloaie... .
Însă aparatul continua să clopoțească, zgârâindu-mi timpanele. Mirat, am examinat mai atent ceea ce luasem în mână. Era lampa de birou. Metalică și cam defectă. În “oala” ei îmi exprimasem satisfacția. Când am pus-o la loc, m-a curentat corespunzător. Urlând de durere și bâțâind din toate mădularele, am tras disperat de șnur. Ștecherul a ieșit din priză realizând o superbă flamă albastră. Și emanând o șuviță de fum. Iar în secunda următoare, totul era în regulă. Scăpasem cu viață. Și nici lumină nu mai aveam. Săriseră siguranțele de la tablou. Înlocuindu-le rapid cu niște sârmă de rufe, în câteva clipe am obținut iarăși curent. Și astfel, am ars și siguranța de la tabloul central. Dar am remediat până când ai zice pește. Schimbând patronul cu un cui. De cinci. Și s-a făcut lumină!

Tuesday, 21 November 2017

Autori români traduși


Ediția bilingvă a cărții "Aventuri de excursionist" (în limba română și engleză) se află pe raftul dedicat scriitorilor români traduși din cadrul librăriei Humanitas Kretzulescu.

Saturday, 18 November 2017

Ayaan Hirsi Ali – „Necredincioasa”


Am descoperit-o absolut accidental pe Ayaan Hirsi Ali; mai exact, dând peste acest video. Mi-au plăcut ideile și apoi am început să caut informații despre ea pe internet. Cu fiecare informație în plus, eram din ce în ce mai fermecată. Îmi pierdusem încrederea că astfel de oameni mai există.

Dilemele mele cu privire la ce li se întâmplă unor femei în alte colțuri m-au frământat și continuă să mă frământe. Încercasem de câteva ori să le discut, dar mă lovisem mereu de o abordare ‘democratică’ – fiecare trebuie lăsat să-și rezolve problemele în stilul său. N-aș vrea nici să mă înfierez drept o Ioana dArc a drepturilor femeilor în întreaga lume, dar recunosc că m-am simțit adesea responsabilă sau poate chiar rușinată să mă pot bucura de libertăți și drepturi, în timp ce alte femei nu. Și, recunosc, adesea m-am regăsit îngrozită la gândul că m-aș fi putut naște în alt colț unde faptul de a fi femeie este echivalent cu un preș de care te ștergi. Era, deci, o pură întâmplare că mă născusem aici și nu acolo. O întâmplare care te face să apreciezi diferit cuvântul noroc.

Cât despre religie, m-aș putea alătura frământărilor expuse de Ayaan Hirsi Ali în cartea Necredincioasa”. Câte dintre “credințele noastre ortodoxe” nu sunt, de fapt, superstiții? De ce, dacă D-zeu tatăl ne iubește egal, ne împărțim în biserică în stânga, pentru femei, și în dreapta, pentru bărbați? De ce femeile trebuie să-și acopere capul când intră în biserică? De ce acoperirea capului unei femei este chiar mai importantă decât împărtășania? De ce femeia trebuie să-i fie supusă bărbatului? De ce femeia trebuie să se înmulțească precum Rahela? De ce, dacă D-zeu ne iubește pe toți la fel, unii trebuie să se ascundă sau să le fie rușine de orientarea lor sexuală? De ce... ? Și într-un final, așa cum recomandă chiar și Ayaan Hirsi Ali, de ce ne împotrivim unei actualizări a religiilor? De ce continuăm să urmăm antice precepte care nu mai au nimic în comun cu societatea în care trăim?

Romanul “Necredincioasa” nu încearcă în niciun fel să atragă fideli și nici să împartă religiile în bune sau rele. Este o mărturisire a unei femei care a trecut prin experiențe teribile, le-a supraviețuit, a luptat (uneori, chiar împotriva propriilor prejudecăți) și a trăit să le povestească. Nu incită la niciun fel de isterie contra islamului. Ci își pune întrebări, și aș adăuga ne încurajează să ne adresăm și nouă niște întrebări importante.


P.S. Rating-ul de pe goodreads a fost influențat de calitatea redactării. De altfel, cartea merită cinci stele, fără nicio discuție! Faptul că lipsesc în jur de treizeci de pagini din carte m-a făcut să-i dau un rating mai mic. Am contactat editura Rao, dar n-am primit niciun răspuns. Așadar, nu știu dacă greșeala se aplică unui întreg tiraj sau doar câtorva exemplare izolate. Vă recomand cu încredere cartea, dar v-aș ruga să fiți atenți (înainte de a o cumpăra) la numărul de pagină care urmează după pagina 160. Dacă e urmată de pagina 129, înseamnă că aveți aceeași ediție ca a mea (din care lipsesc paginile 161-192). 

Thursday, 9 November 2017

Dor de Vlad


Mi-era dor de Vlad, așa că am reînceput să-i citesc cărțile. 
Și... surpriză! Când ți-e dor, descoperi coincidențe cu tâlc.

Saturday, 4 November 2017

José Saramago - „Ridicat de la pământ”


Romanul „Ridicat de la pământ” are propriul său spirit. Un spirit care te subjugă după bunul său plac. Începe maiestuos, aș zice, cu un citat din Almeida Garrett: 
(Îi întreb pe economiștii politici și pe moraliști dacă au calculat vreodată numărul de persoane care trebuie să îndure mizerie, muncă excesivă, demoralizare, degradare, ignoranță, nenorocire copleșitoare și sărăcie lucie pentru ca un singur om să devină bogat.)

Dacă esențele planetei pe care locuim ar trebui descrise în cuvinte, romanul lui José Saramago ar reuși într-un mod mișcător să le explice neinițiaților despre adevărurile tereștrilor. 
Romanul e scris cu dragoste. De fapt, cu multă dragoste pentru oamenii care lucrează pământul, care știu ce înseamnă o simplă schimbare de nori, un foșnet al grâului, o bătaie de vânt și ce implicații ar putea avea acestea asupra recoltei. De asemenea, romanul aduce laudă celor simpli care au reușit, prin sacrificiile lor, să se ridice împotriva latifundiarilor portughezi, indiferent de regimurile politice pe care le-au traversat. Vremea-Rea (numele familiei pe care este centrat romanul, în limba portugheză Mau-Tempo) nu este deloc o opreliște, și ar putea să servească drept sprijin.

Un plus de farmec îi aduce romanului vocea naratorului, care se îmbină într-un mod inedit cu cele ale personajelor. Și dacă n-ai trăit vreodată dependent de fructul pământului, tot te vei găsi vibrând în timp ce parcurgi aceste pagini. 

Wednesday, 11 October 2017

Mirajul poșetei


E bizar să descoperim uneori lucruri importante pe care le-am uitat. De pildă, în cazul meu, fascinația pe care o aveam cu privire la poșeta mamei. Când se întorcea de la lucru, și ieșeam în hol s-o întâmpin, nu era dată să nu-i cotrobăi prin poșetă după ceva bun’. Dacă am crezut vreodată în magie, ei bine asta i se datorează doar mamei și poșetei ei. Și asta pentru că mai mereu se găsea ceva acolo să mă încânte.

De curând, al meu nepot mi-a amintit despre minunăția poșetelor. Ba și mai mult, m-a învățat despre cum arătă expresia unuia care crede într-un asemenea miraj. Fan al gumelor de mestecat, în special a celei cu gust de pepene, nepotul m-a întrebat dacă nu posed așa ceva prin poșetă. I-am răspuns că nu, dar am început să caut prin poșetă, încercând să vin cu un substitut. Astfel, am găsit o bomboană. Ochii albaștri au sclipit de încântare și un zâmbet i s-a întins pe toată fața. Eram magică!!! 
Și voi rămâne așa atâta vreme cât am grijă să port în geantă ‘ceva bun’.