Când cifrele valorează mai mult decât oamenii

Ca orice angajat modern, beneficiez și eu de un abonament medical la o clinică privată, abonament plătit de angajatorul meu. Cu privire la clinicile private, mustește de o vreme bună în aer mirosul banilor, și anume foamea de ei. Oamenii nu mai sunt de mult tratați ca niște oameni, ci sunt doar cifre. Bine, asta este vizibil cam în tot ce ne înconjoară. Și e drept că eu, om de litere, ignor nițel importanța cifrelor, dar chiar și așa, unde e umanitatea ?

 

Revenind la clinicile private, căci le-am testat aproape pe toate, de mai mulți ani mă simt client de mâna a doua. Să vă explic.

Dacă odată sunam să fac programare și mi se spunea că nu există loc mai devreme pentru un consult, acum persoanele de la call center nici măcar nu mai ascund motivul pentru care nu există loc. Nu există loc pentru abonați, cei fără abonament și deci plătitori de consult, pot găsi cu ușurință un loc chiar și a doua zi.

Și stai și te întrebi, de ce să plătească angajatorul un abonament pentru angajat, dorindu-i binele, încercând să aibă grijă de angajat, când furnizorul de servicii (în cazul acesta, clinica privată) alege să-l trateze de mâna a doua ?!

 

E îngrijorător să vezi că accepțiunea financiară a pătruns atât de ușor până la profesioniști, cei care au depus chiar și un jurământ de facere de bine. Când stai dimineața la coadă pentru recoltare analize și nu ești decât tu și un alt pacient, cu programare bineînțeles, și asistentele se fac că plouă până când ajung pacienți fără abonament și sunt băgați în fața ta, pentru că au întâietate (precum i-a explicat o asistentă doamnei care aștepta cu mine deja de mai bine de 30 de minute), simți un gust clar al umilinței și revii cu gândul la întrebarea de mai sus. Nu ar fi mai bine dacă angajatorul ar aloca un buget angajatului și acesta l-ar folosi când are nevoie și la clinica privată la care dorește (sau găsește loc)? Așa, clinicile ar fi obligate să fie binevoitoare și omenoase cu toate persoanele ce le calcă pragul, căci mi-e clar deja că a avea un abonament nu prea mai înseamnă nimic (pentru clinici, bineînțeles).

 

Și mai e un aspect care mă deranjează. De ce banii angajatorului valorează mai puțin? Dacă o clinică vrea doar să facă bani, ar trebui să se orienteze spre asta, fără a mai acorda angajatorilor facilitatea de a-și abona angajații. E grotesc să realizezi că, de fapt, sloganul lor de sănătate este: Grijă, grijă, dar dacă banii voștri sunt deja la mine în cont, mă interesați mai puțin.

 

Când într-un final am ajuns la coadă la casierie să plătesc o parte din analizele care nu erau acoperite de abonament, ce am auzit mi-a făcut să mi se zbârlească și mai mult părul. Iată mai jos dilaogul dintre un bătrân și recepționista:

Bătrânul: Dar nu pot s-o văd pe doamna doctor înainte?

Recepționista: Îmi pare rău. Nu mai sunt locuri, dar puteți veni separat, fără abonament, adică contracost mâine.

Bătrânul: A, și cât costă?

Recepționista: 250 de lei.

Bătrânul: A… înțeleg, nu.

Recepționista: Atunci vă fac programare cu abonament la sfârșitul lunii februarie?

Bătrânul: Nu se poate mai devreme, vă rog? Sau măcar s-o sunați acum și s-o întrebați. Am nevoie să-mi spună dacă să mai iau tratamentul sau să aștept rezultatele. Știți, suma este prea mare și nu-mi pot permite. Pentru mine 250 de lei înseamnă tare mult, înțelegeți?

Recepționista: (poate rușinată că cei de la coadă o priveau acum precum un gâde) Hm, mda, stați să vedem….

Bătrânul: Bine, aștept aici s-o sunați pe doamna doctor și să-mi spuneți.

 

Umanitatea. Unde e umanitatea? Mai ales acolo unde ne așteptăm să o găsim mai mereu…

Despre comunicare

(traducere din limba engleză)

Cu cât complicăm mijloacele de comunicare, cu atât comunicăm mai puțin.

JB Priestley

Valoare

La recepția unui hotel, un client îi explică recepționierului că n-a luat rezervarea cu mic dejun și îl întreabă despre prețul acestuia.

Recepționier: Era mai bine să vă fi luat când ați achiziționat cazarea, e mai ieftin pe site-ul lor.

Client: Am înțeles. Dar mă gândeam că poate l-aș lua mâine dimineață. Cât costă?

Recepționier: Domnule, ar fi fost mai bine dacă-l luați inițial. Așa, e scump.

Client: Ok, dar cât costă?

Recepționier: ... este scump!

Client: A, ok, este scump.

Recepționier: Da, domnule.

Urare la mese rafinate

 

(traducere din limba engleză: O să mănânci și o să-ți placă)

Opțiuni

Într-o băcănie cu produse românești, intră un cuplu de oameni în vârstă. El e plictisit și se citește pe fața lui că nu mai vrea magazine, vrea să plece. Oriunde, dar să plece. Ea este în lumea ei, tacticoasă, pretențioasă, analizând cu strictețe fiecare borcănaș, fiecare etichetă. De aceea și ridică un borcan de dulceață de vișine și i-l pune în față vânzătoarei.

- Această dulceață este zaharisită!

Vânzătoarea, deloc impresionată, păsămite pățește frecvent aceste faze, îi spune – ia, înclinați-l un pic. Vedeți, nu este zaharisită!

Ea plescăie netulburată din buze, pune borcanul la loc în raftul de unde l-a luat (sper, pentru vânzătoare) și își continuă analiza. El stă aproape de ieșire, sperând că așa îi dă semnalul că vrea să plece. Ea își vede nestincherită de treabă. Și urlă, de parcă ar fi singuri pe lume.

- Vrei să luăm și noi un borcan de dulceață?

- Nu, vine deosebit de prompt răspunsul lui.

- Nu vrei?

- Nu.

- (mică pauză) De ce nu vrei?

- Ei, de ce nu vreau....?!

O mică pauză, în care ea mai ridică și coboară câteva borcane.

- Lasă, dragă, să luăm. Ce, e după tine?!

Conform cu vremea de afară

 

Spunem lucrurile pe șleau

Anul ăsta, nu-mi propun nimic (bine, doar câte cărți să citesc). Așa-s eu, n-am apucat prea mult din epoca lui Ceaușescu, dar zău că-mi iese urticaria când aud de planuri cincinale. Și v-o spune cineva care e înnebunit să plănuiască pașii ori de câte ori are un proiect profesional sau personal, ca să se asigure că-l duce la capăt. Dar nu vorbesc aici de strategie, ci mă refer la porcăria promovată mai pe peste tot – ce planuri ai în ... ani?

Însă anul ăsta promit să nu mai las replici idioate să treacă pe lângă mine fără să le taxez. Și vă dau un exemplu clar (că am auzit-o de curând și-mi venea să i-o spun de la obraz doamnei care a eliberat-o, care se mai dădea și mare psiholog – dar n-am putut pentru că doamna era la TV, un mic inconvenient pentru mine, e drept) – în zilele noastre, oamenii sunt mai buni.

Nu, cucoană, oamenii sunt așa cum au fost și vor fi mereu, chiar dacă acum pen’că-s smartphone-uri peste tot avem senzația că toată lumea e deșteaptă și cultă. Unii oameni sunt minunați, tocmai potriviți să-i pui la rană, oameni săritori, responsabili, demni și pe care te poți baza oricând. Alții, îs niște lepre, leneși și paraziți.

Iar artificiul dumitale, cucoană, era să mă faci pe mine privitor la televizor să mă simt bine pentru că fac parte din ăștia care există în zilele noastre și să-ți rețin numele pentru că tu ai înțeles, din lumea asta mare, că eu sunt o persoană mișto. Are tata o vorba savuroasă – zât, miroase podeaua!

 

Pe voi ce replici idioate vă irită?

Bucureștiul la apus

M-am supărat astăzi, deși-mi propusesem să șed blândă și calmă cât mai mult. Ca de obicei, fac precum un Pepsi (poreclă deja stabilită mie printre prieteni) ori de câte ori sunt martoră la comportamente lipsite de umanitate. Promit să vă povestesc curând.

Menționez că am tras de câteva ori bune aer în piept, dar tocmai spre seară a venit mult-așteptata liniște. Am privit-o, am și tras-o în câteva poze și apoi am mai privit-o până s-a dus de tot. 

O împart aici cu voi.

Cărți pe care le-am citit în 2022 și le recomand cu drag

Dacă sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’, opriți-vă, vă rog, la rândurile de mai jos.

De n-ați reușit până acum și doriți să-mi citiți cărțile, iacătă aici câteva site-uri de unde le puteți comanda:

1. Aici veți găsi toate cele patru cărți ale subsemnatei.

2. Două șarmante.

3. Iar dacă sunteți în afara României, puteți comanda primele mele două cărți aici și aici. 

4. Bonus - prima recenzie video a poveștii lui Șugu. Mulțumesc, dragă Lulu!

Revenind la lista de cărți, iată recomandările mele:

Aerul din oase – Otilia Țeposu

Decizia – Karine Tuil

Mic tratat de filosofie a păsărilor – Philippe J. Dubois

Mica mincinoasă – Lisa Ballantyne

Mortua Est –Teodor Hossu-Longin

Nu te găsescpe nicăieri – Laura Ionescu

Moarte - Julian Barnes

Dimineața în care ar fi trebuit să mor – Semezdin Mehmedinovic

Teatru –Sidonia Drăgușanu

Cină cu ficat și inimă – Mihaela Apetrei

Acluofobia. Zece povestiri macabre – Flavius Ardelean

Prizonieră în Teheran – Marina Nemat

Ophanim – AnaBarton

Oneiron - Laura Lindtstedt

Pâine cu ceva – Liliana Nechita

Cele trei femei ale consului – Jean-Christophe Rufin

Tot ceea ce trebuie să știe bărbatul genial – Oliver Kuhn

Cum să-ți omori familia – Bella Mackie

Iubire mare – Balla

Broadway – Fabrice Caro

Aripi frânte – Kahlil Gibran

Lumea înflăcări – Siri Hustvedt

Negru duios - Gabriela Chiran

Nimic decât un cer albastru – Kathleen MacMahon

Omorâți fiii – Benoit Severac

Bellevue – Ivana Dobrakovova

Fratricizi – Nikos Kazantzakis

Contractul Paganini – Lars Kepler

Casea frunzelor – Mark Z. Danielewski

Poemele secretarei – Ștefania Mihalache

Dezumanizat – Osamu Dazai

Cum am devenit huligan – Mihail Sebastian

Exodul mieilor – Irina Georgescu Groza

E doar în capul tău – Suzanne O’Sullivan

Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare – Bertrand Russell

Jurnalul unui cântăreț de jazz – Bujor Nedelcovici

Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes

Ce te-a adus aici, nu te va aduce acolo – Marshall Goldsmith

Instituția – Andreea Lupu

Artacompromisului – Ileana Vulpescu

Pe pământ suntem strălucitori o clipă – Ocean Vuong

O perspectivă distanțată – Alexander McCall Smith

Amenzia – Cristina Lincu

Dinți de lapte – Zoje Stage

Lista de lectură – Sara Nisha Adams

Ioșca – Cristian Fulaș

Coreea de Nord. Un lagăr cât o țară – Adelin Petrișor

Între douăfronturi – Oana David

Născut în afara legii – Trevor Noah

Cele trei fiice ale Evei – Elif Shafak

O sută de zile de fericire – Fausto Brizzi

Paradoxul cimpanzeului – Steve Peters

Fericirea e un ac de siguranță – Răzvan Exarhu

Fete cu pantofi cu toc – Michael Kurland

Elogiul drumului – Florea Lucaci

Misogynation – Laura Bates

Fata în verde – Derek B. Miller

Semnătura indiană – Sergiu Radu Ruba

Momo – Michael Ende

Neliniștea serii – Lucas Marieke Rijneveld

Călătorie în jurul omului – Alexandru N. Stermin

Arsă de vie – Souad

Puterea tăcută – Susan Cain

Steaua polară – Martin Cruz Smith

Istoria albinelor – Maja Lunde

Prospect de femeie – Ana Barton

Măști – Leonardo Padura Fuentes

Scrisori către Luciliu – Seneca

Piranesi – Susanna Clarke

Povestea ta a început demult – Mark Wolynn

Anatomia lui Kay – Adam Kay

Confiteor – Jaume Cabre

Aventuri

Aventurile au plecat în vacanță.

Un coleg de-ai mei vizitează Ghana și a luat cartea să-i țină de urât pe drum.

Voi ce citiți în vacanța ce urmează?

Mortua Est – Teodor Hossu-Longin

Aveam 6 ani la revoluție. Doar frânturi de amintiri și poveștile alor mei și ce am mai citit prin cărți îmi pot trasa ușor demarcația formei în care s-a trăit.

Dar fondul... Ei bine, fondul nu l-am trăit și nici nu cred că-l pot cuprinde cu adevărat, indiferent de cât de mult aș citi despre cum se trăia în comunism, ce s-a întâmplat la revoluție și ce s-a întâmplat la mineriade.

Și totuși, citesc. Și mi se pare esențial să nu ignorăm vocile, atât de puține cât se mai aud astăzi, căci așa aflăm despre noi, despre unde ne îndreptăm, despre cum am putea să evităm greșelile trecutului.

 

Mircea, personajul principal al romanului Mortua Est, este rănit în timpul Mineriadelor și decide să emigreze, căutând lăcaș pentru speranțele și dorințele lui de mai bine în străinătate. Întâmplări și oameni, remușcări și recalibrări (când afli că iarba nu e neapărat mai verde peste gard), îl fac să se reîntoarcă în țară. Tot drumul acesta este presărat cu mici relatări și filosofări în care cititorul se poate găsi sau nu, dar are libertatea să aleagă.

Și mai e în carte un personaj important, pe care cititorul nu-l descoperă decât la final. Dorința de mai bine. Ea nu e a nimănui și a tuturor. Ea este cea căreia tinerii de azi le datorează prezentul. Ea vine de departe, de la moși și strămoși. Și nu pleacă, dar ne încearcă pe fiecare să ne măsurăm valoarea în oglinda ei.

 

Un mic fragment, cu rol de instigare la citit:

“Salam cu soia, ulei de rapiță, pâine neagră, totul cartelat și raționalizat. Parcă citesc dintr-un meniu gândit de un nutriționist al zilelor noastre. Ce ironie! Poate peste 20-30 de ani vom afla că, de fapt, Ceaușescu nu a făcut în România decât o imensă cură de sănătate...”

Nu te găsesc pe nicăieri – Laura Ionescu

Este greu să scrii despre cartea Laurei Ionescu, însă este ușor s-o iubești, să te regăsești în ea, să o recomanzi altora și să te lași fermecat de magia cuvintelor simple care spun mai multe frumuseți decât se încearcă adesea cu pompoasele cuvinte.

În ‘Nu te găsesc pe nicăieri’, m-am găsit în multe capitole. Am găsit-o pe mama cu dragul ei de sat, m-am găsit pe mine, mofticioasă pen’că așa a fost norocul, să nu prind prea mult din comunism, și am găsit-o pe soră-mea – iaca, mai jos citat valabil și pentru noi:

“Noi două ne-am cunoscut cu adevărat mai târziu, când eu am devenit cel mai mare copil al ei și diferența de 13 ani s-a dovedit matematică divină.”

Vă doresc să vă găsiți cu această carte și să o lăsați să vă învețe un lucru sau două.

Amintiri

Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta!

Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu, să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad.

 

Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos!