Nu știu alții cum
sunt ....
Ba știu. Multă
lume mi s-a plâns, dar și eu am descoperit chiar de la primul job că multe
lucruri se fac pe genunchi.
Dacă ar fi să se tragă
o concluzie despre cum se muncește, în general, indiferent de industrie sau țară,
ei bine, atunci s-ar stabili că una din procedurile în vigoare respectate este
făcutul pe genunchi.
Nici n-am
realizat cât de ușor am aderat cu toții la procedura aceasta. Și nu este un
reproș neapărat adresat cuiva anume, nici industriilor, nici țărilor. Trăim în
continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă mai ales în modul în care livrăm
sarcinile, și anume pe repede-înainte.
Am fost odată la
un interviu de angajare care m-a convins să îndosariez postul/ compania la așa
nu. Când posibila șefă mi-a spus că ce o bucură foarte mult este faptul că ea
și echipa nu muncesc sâmbăta, alarma s-a activat. Asurzindu-mă chiar în
momentul în care mi-a vorbit despre echipa din care face parte și care are
nevoie să înțeleagă să nu mai ia lucrurile personal și că uneori proiectele sunt
abandonate și că trebuie să facă față mai bine schimbărilor pe ultima sută de
metri. Nici nu vreau să mă gândesc câte tablouri vii ale lui Munch se găsesc
în acea echipă! Una este să fii adaptabil, și cu totul alta să ai drept singură
certitudine că totul se schimbă, fără vreo planificare în prealabil.
Așa am ajuns să
înțeleg că, adesea, dincolo de discuțiile despre valori, unele echipe lucrează
de fapt după o singură strategie – făcutul pe genunchi.
Oameni suntem și
se poate înțelege că nu totul poate fi prevăzut sau anticipat. Și, uneori,
chiar e bine că este așa. Dar să susții proiecte fără un pic de planificare și
viziune mi se pare de-a dreptul periculos.
De ce e periculos
făcutul pe genunchi?
Motivația
angajatului este principalul aspect care are de suferit atunci când lucrurile
se fac fără să se discute prea mult când ceva se schimbă și sarcina de lucru
trebuie livrată imediat. Chiar și pentru angajații care nu au abilități
organizatorice foarte bine dezvoltate, un asemenea stil haotic poate dăuna.
Desigur, stresul
suferit de către angajat crește la cote mari în momentul în care apar schimbări
neplanificate, într-un timp de execuție foarte scurt. Odată cu stresul,
bineînțeles că și sănătatea are de suferit. Câți dintre noi nu știm deja cazuri
de colegi sau șefi care s-au îmbolnăvit din cauza stresului?!
Lipsa de
strategie dăunează și productivității pe termen lung a unei echipe. Se vorbește
din ce în ce mai mult despre strategie, dar am senzația că prea puțini înțeleg definiția
unei strategii. Dacă o strategie are în vedere doar obiectivul și prea puțin
resursele de folosit și nu anticipează eventualele probleme care pot apărea pe
parcurs, nu vorbim de strategie. De asemenea, dacă actanții nu sunt informați
cu privire la strategie și nu își pot aduce contribuția la diversele etape ale
strategiei (fie prin indicații legate de proiectele la care ar participa, fie
prin informații pe care le-ar avea cu privire la alți participanți și/ sau proiecte/
probleme/ avantaje etc.) și împărtăși din sfaturi/ cunoștințele lor, nici aceea
nu este o strategie. Mai există și cazuri, desigur, în care actanților li se dă
dreptul la cuvânt, dar lucrurile pe care ei le împărtășesc sunt ignorate. Nici
aceea nu este o strategie.
Ce am descoperit
eu că funcționează
Vă povesteam acum
ceva vreme că am întâlnit la un moment dat la un
job un sabotor. Nu conta cât de bine ne organizam noi în echipă, acea persoană
ne trăgea mereu în jos și nu era chip s-o oprim cumva. Așa că am venit cu
singura soluție pe care o aveam la dispoziție, și anume să-i dăm un alt termen
limită decât cel după care ne ghidam noi (adică, mai devreme). Și a funcționat.
Având niște timp alocat special în cazul în care ne întârzia, reușeam să ducem
la bun sfârșit sarcina de lucru.
Proactivitatea se
poate învăța?
DA.
Ca orice lucru bun, îi realizezi importanța în momentul în care nu-l
ai. După mai multe experiențe, și gândindu-mă la ce mi-a lipsit pentru a livra
un proiect sau o sarcină de lucru (metoda agile, ca să fiu exactă), am
realizat că proactivitatea mă poate salva de multe bătăi de cap.
Cum se începe?
Ușor. Și schițând
un plan, musai. Apoi, pas cu pas, dar și în funcție de necesități, vei învăța
dacă ai nevoie de un plan mai elaborat (a se citi, mai detaliat) sau o simplă
enumerare de sarcini de îndeplinit și oamenii responsabili pentru executarea
lor.
Dar
proactivitatea nu se oprește aici. Planul trebuie urmărit și verificat dacă se
desfășoară precum a fost stabilit, și intervenit în cazul în care apar
schimbări sau întârzieri.
Este minunat când
dai peste oameni care se adaptează ușor și nu neg că nu este importantă această
abilitate, mai ales în vremurile în care ne găsim.
Dar pentru minți
mai liniștite, o productivitate în creștere, un nivel de stres mai scăzut și,
de ce nu?!, o viziune pe termen lung, recomand proactivitatea și mai puțin
făcutul pe genunchi.
