Alarma

M-am trezit intr-o dimineata – stiti voi, trezire de aia cand ciulesti urechile, insa refuzi sa deschizi ochii – mirata ca nu mai suna odat’ alarma. Am intors capul pe perna si am asteptat. M-am considerat ingaduitoare. Pai, cum, biata alarma suna in fiecare dimineata, iar acum sa creada ca vreau sa-i arat ca ma trezesc si fara ea ? Nu, nu puteam face asta. Si am mai asteptat ceva timp. Dar intr-un final m-am hotarat s-o infrunt. Iau telefonul si ma uit la ceas: 08 :35. Valeleu !

Eram mai mult decat in intarziere. M-am aruncat din casa si am urcat in primul taxi. Domnul sofer ma intreaba unde vreau sa ajung. Eu, cu fata inca amortita de somn, ii raspund : « Ma duceti, va rog, pe bulevardul x 26 zat ». Am vrut sa zic « z ». Insa domnul sofer nu s-a pierdut cu firea. Ba chiar mi-a oferit un mar. L-am refuzat, facandu-ma mica pe bancheta din spate si bucurandu-ma ca domnul n-avea si pisici la bord.

Dupa ce m-am mai dezmeticit un pic, am concluzionat ca singura explicatie pentru trezirea mea tarzie era faptul ca am oprit alarma si am adormit la loc. A doua zi dimineata, sambata, aveam sa aflu adevarul. Mai exact la orele 07 :25. Alarma pentru vineri o pusesem, de fapt, sambata.