5 trucuri pentru a-ți vinde brelocul

(Aceasta ar putea fi poza unui breloc. Dar nu este!)

Fie el un breloc în geanta ta. Greutatea lui te face să te gândești că există un motiv pentru care te doare umărul drept. E clar, nu mai poți continua așa. Te gândești la vânzare. Iar dacă ești la fel ca mine, treci direct de la gând la acțiune.

Pasul 1

Scoate cheile de pe inel și pune-le deoparte. S-ar putea să mai ai nevoie de ele. Diseară poate se va găsi cineva să-ți deschidă ușa, însă după ce uitătură ți-a aruncat ieri dimineață vecinul de la parter, l-aș crede în stare să schimbe litera scării blocului doar, doar să te vadă pierdut.

Pasul 2

Analizează brelocul. Pe inel ai deja o bufniță roz (care știi că-ți va aduce prosperitate), un unicorn verde (să arate întregii lumi că ești pregătit pentru viitor precum ai fost pregătit pentru trecut) și o banană (fructele sunt cool). Le păstrezi sau le vinzi și pe ele?! (dacă da, există riscul ca lumea să te perceapă fără suflet)

Pasul 3

Admiră brelocul gata de vânzare. Așa se simte un antreprenor mândru.

Pasul 4

Fă o poză, compune un anunț și gândește-te dacă vrei să pui brelocul la vânzare pe pagina ta de Facebook. Prieteni invidioși de abia așteaptă să pună mâna pe avutul tău.

Pasul 5

Ai publicat anunțul. Nimic. Nici măcar un like sau vreun amărât de comentariu. E momentul să treci la artileria grea. Roagă un prieten să dea like și să distribuie postarea ta. Brelocul e ca și vândut.

Acesta este doar un exercițiu. Are și pași deoarece sunt de părere că mișcarea face bine la sănătate. A se lua în seamă doar dacă aveți de vânzare vreun breloc.

Surpriză

Se spune că dacă ne dor ochii, ar trebui să ne uităm pe fereastră. Eu spun că ar trebui să facem asta când dorim să ne relaxăm. Astăzi eram în timpul unei astfel de relaxări, și dacă n-ar fi fost înghețul ce a căzut peste noi de câteva zile, aș fi crezut că sunt oameni care s-au pregătit deja pentru Paște.

Micșorând distanța focală, am descoperit, de fapt, că în zare nu se găsesc un iepure și un ou de Paște, ci doar niște plante, înfruntând curajoase vremea.

Și noi când mai ascultăm?!

Nu știu dacă ați remarcat, dar suntem în plină epidemie. Și nu de gripă. Pe lângă faptul că ne grăbim… Rău, dar rău de tot ne grăbim... Apoi, este clară treaba că nu ascultăm. Sau nu mai ascultăm. Ne concentrăm atât de mult asupra răspunsului nostru sau cum să întoarcem discuția la un subiect pe care îl găsim interesant, încât înțelesul vorbelor celuilalt zboară fără măcar să ne atingă ușor timpanul.

E îngrijorător. Scriu asta și pentru că m-am surprins cu urechi surde și minte fremătândă la momentul în care voi prelua cuvântul. Eu, care mă mândream atâta cu atenția mea de neclintit!

Și am să mă țin tare și n-am să dau vina nici pe era modernă, cu toate smartphone-urile și tabletele ei, și nici pe nestatornicia tinereții. Pun la cale o nouă strategie – a asculta cu atenție. Și vă provoc și pe voi. Începeți de la pasul înapoi de la voi și pasul înainte, către vorbitor. Poate e cazul să vă și avertizez. Există riscul să descoperiți alte păreri decât ale voastre. Să nu vă temeți!

Ana Blandiana - Variațiuni pe o temă dată

N-ai cum să n-o iubești pe Ana Blandiana. Ceva din felul în care privește, în care rostește cuvintele, te anunță că te afli în fața unui om cu forțe extraordinare. Nu poți decât să te lași vrăjit și să-ți dorești ca vraja să nu se spulbere prea curând.

Pe când aveam vreo 13 ani, tata m-a întrebat despre Arpagic. L-am privit lung, am ridicat din umeri și i-am spus că nu știu la ce se referă. ‘Dar ce vă învață pe voi la școală?!’, a exclamat el îngrijorat. Atunci a fost prima dată când am auzit numele Anei Blandiana. Încântarea cu care tata vorbea despre dânsa mi-a rămas multă vreme în minte. Când am auzit prima dată despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, am fost profund mișcată de inițiativă, dar n-am reținut numele fondatorilor. Peste ani, când am pășit pragul fostei închisori politice din Sighetul Marmației, vocea blândă a Anei Blandiana m-a întâmpinat încă de la intrare și mi-am amintit de spusele tatei.

Azi, am făcut ceva frumos. Am citit poezii. Volumul ‘Variațiuni pe o temă dată’ cuprinde poezii de o rară sensibilitate. Toate poeziile au drept subiect secundar moartea, care e reprezentată drept absență fizică și nu dispariție. Subiectele principale, în schimb, variază. De la timp la amintiri, promisiuni și întrebări despre viață.

Există un hotar între viață și moarte, și niciun canal de comunicare. Și, totuși, anumite spirite se simt, se descoperă, se însoțesc în ciuda unei aparente imposibilități. Rămânem uniți doar dacă ne dorim acest lucru. Iar această unire nu trebuie validată de vreo prezență fizică.

Vă recomand să citiți acest volum de poezii pentru că veți redescoperi cum este să vi se facă pielea de găină. Veți vibra, veți zâmbi, vă veți întrista și veți realiza încă o dată cât de frumoasă e poezia românească, dar și mai mult cât de frumoasă e poezia scrisă de Ana Blandiana.

Be the person your dog thinks you are (interpretare – Fii acel cineva extraordinar pe care îl vede în tine câinele tău!)!

Eu fac parte dintre aceia care cred că umblatul (fie el prin lume sau doar o stație de tramvai în plus) face bine la psihic. Îl curăță de toate reziduurile acumulate, iar în plus, îți poate servi drept muză. Pentru că nu știi peste ce vei da în timpul plimbării.

Titlul acestei postări vine de acolo, de pe urma umblatului. M-a trăznit deodată, pe când căscam gura aiurea, pășind cu dreptul după stângul. 
Fiind iubitoare de cuți, am apreciat citatul. Apoi, m-am tot gândit la el, amuzată. Și am descoperit că este mai profund decât m-aș fi gândit la prima vedere, în faldurile lui ascunzându-se ‘Să nu faci rău!’ și ‘Fii puternic!’ și ‘Joacă-te!’ și ‘Trăiește clipa!’.