Pages

Tuesday, 3 December 2013

Viata e frumoasa


Un serial dedicat eroilor celui de-al doilea razboi mondial mi-a provocat friguri. La nivelul constiintei. Imaginea bunelului mi-a aparut aievea, povestind la gura sobei de teracota despre razboi. Se poate ca o mai fi povestit si altora, dar noua nu, insa cu siguranta ca in seara aceea fusese provocat. Si judecand dupa caracterul lui, a facut-o pentru a da o replica cuiva care se plangea despre probleme inchipuite. Mi-amintesc ca eram insirati, care pe scaune, care pe pat, care pe jos si o asteptam pe bunica sa dea tonul la punerea mesei de seara.

Cred ca a fost singura data cand bunelul a mentionat cuvantul front. Povestindu-ne ca a plecat flacau brunet si s-a intors cu parul alb ca neaua. Doar sprancenele-i negre pastrau marturia varstei sale, la intoarcere.

Aseara, pe cand un episod rula in timp ce eu sedeam confortabil pe canapea, am auzit suierul gloantelor. Niciodata, pana astazi, nu mi-am putut imagina vuietul inspaimantator pe care trebuie sa-l fi infruntat bunelul pe front. Si clac, s-a declansat, si mi-am amintit cuvintele bunicului: “Ne era frica, dar inaintam. Unii dintre noi erau intr-o asa stare de soc ca scapasera armele din mana si inaintau doar pentru ca cei de langa ei inaintau. Mi-amintesc ca am incercat sa spun o rugaciune, dar iuresul si sfaraitul gloantelor care treceau pe langa noi ma impiedicau sa rostesc mai mult decat Tatal nostru care ne esti in ceruri. Bum ! Bum ! Uitam unde ramasesem si o luam din nou de la capat Tatal nostru ..... Si mergeam. Mergeam. Nu stiam unde. De parca daca am fi inaintat, s-ar fi terminat terenul trasat cu sangele nostru si am fi fost izbaviti de groaza pierii, de urletele de durere dimprejur, de ochii deschisi, neclintiti si amenintatori ai trupurilor cazute, de mirosul aerului ars. Poate ca unii visau cearceafuri curate. Eu imi doream sa ajung intr-un loc atat de linistit, incat sa pot auzi din nou ciripitul de pasarele, si unde pamantul era uscat, nu baltind a sange. »

Se implineste mai bine de un an de cand bunicul meu a plecat. Pe un alt taram, mie necunoscut inca. Ma incearca mereu regrete cu privire la timpul scurt pe care l-am petrecut impreuna, la cat de putin l-am sprijinit pe cararea batranetii, pe care a mers falnic si fara a se plange, la cate lucruri nu ne-am impartasit, la cate imbratisari si sarutari nu ne-am daruit. Incerc sa-l pastrez viu prin mine, prin zilele pe care mi le port demne si neintinate, si ori de cate ori am ocazia, nu uit sa-i pronunt urarea : Sa traiesti si sa nu imbatranesti ! Vorba pe care o traduc in fiecare dimineata intr-un zambet, intr-o incredere ca atat timp cat e pace si pot auzi ciripitul de pasarele, viata e frumoasa !

No comments:

Post a Comment