Pages

vineri, 27 noiembrie 2020

Două aspecte pozitive


Vorbeam zilele trecute despre anul ce urmează să se termine. Eu m-am concentrat asupra aspectelor pozitive, defect de fabricație.

Spațiul

Îmi place că pot sta la coadă la magazin fără să fiu împinsă de un alt cumpărător aflat în spatele meu. Bine, obiceiul n-a dispărut cu totul, căci mai remarc încă persoane care, deși poartă mască, ți se pun în coaste să nu care cumva să i se strecoare careva în față. Multă vreme am crezut că sunt reminescențe ale statului la coadă din vremea comunistă, dar nu e așa. Asta și pentru că sunt și unii care par prea tineri chiar să fi apucat revoluția.

Timpul

Am primit timp. Da, ați citit bine. Cele două ore petrecute pe drumul către și de la birou mi-au fost dăruite. Astfel, într-o săptămână lucrătoare, am zece ore pe care să le folosesc după pofta inimii. Mi-a fost dăruit darul timpulului, cum ar zice celebrul Ross.

Să ne gândim și la lucruri bune!

miercuri, 25 noiembrie 2020

Motivația și interviul de angajare

Am văzut de curând o postare pe LinkedIn despre o anume întrebare de la interviul de angajare și m-am amuzat.

Poza prezenta un dialog simplu:

- De ce doriți acest post?

- Sunt pasionat(ă) de ideea de a nu muri de foame.

 

Uneori e un adevărat calvar să mergi la interviuri. Lumea se așteaptă la explicații extraordinar de ample despre motivația ocupării acelui loc. Sigur, motivația se găsește. Altfel, omul n-ar fi aplicat. Însă unora le este greu să devină prea euforici în fața unor necunoscuți. Apoi, mai sunt cei ca mine, caracterizați de un stil laconic. Iar în plus, cei care au aplicat la nimereală, pot fi și ei detectați. Parol! (că știu că aceasta este grija)

 

Inevitabil, mi-am amintit de un interviu de angajare în care am fost întrebată:

  • Dar dacă scrii cărți și ești publicată și ești așa de creativă, ce cauți într-o companie?

Motivația mea e mereu aceeași, am nevoie de oameni. Să adun povești și să construiesc altele. Dar chiar și așa, un artist nu poate trăi din creația lui. Sau, mă rog, nu toți artiștii.

Muza a fost blândă cu mine în ultimii ani. Chiar din 2015, când Șugu mi-a zâmbit șmecherește și mi-a servit drept inspirație pentru poveste. Pare-se că și-a târșâit nițel piciorușul, și astfel i-au urmat nuvela, colecția de scurte povestiri și romanul.
Să-mi trăiască!

luni, 9 noiembrie 2020

Cum să reduci stresul


Studiile arată că dacă privești un castor în timp ce mănâncă varză, nivelul de stres scade cu 17%. Dar oare ce se întâmplă dacă te porți ca un castor?!

Am citit titlul acesta (cel cu privitul castorului) și apoi am privit video-ul și am râs. Imaginea m-a dus cu gândul înapoi în timp. Sora mea și cu mine împărțeam același dormitor (către părinții care susțin teza despre confort când vine vorba despre frați și surori care nu trebuie să-și împartă camera - chiar cred că îi veți priva de amintiri frumoase). Era o noapte de toamnă și după ce am stins TV-ul, am avut probleme să adorm ... poftind varză. 

Ei bine, cred că nici atunci nu eram prea bună la a lăsa lucrurile pe ziua de mâine. Așa că m-am extras din pat, am mers pe hol și am deschis frigiderul. Am scos de acolo câteva frunze de varză și am închis apoi frigiderul. Dar nu m-am dus în bucătărie sau oriunde altundeva în apartament să le mănânc. În schimb, m-am întors în dormitor, m-am cocoțat în pat, am mușcat din varză, m-am întins și am purces la mestecare. Toată acea clefăială a trezit-o pe soră-mea, care m-a rugat să ies și să termin de mâncat altundeva. Cu câtă blândețe poți ruga pe cineva când te scoală din somn aiurea. 

Cred că soră-mea mi-e datoare pentru cât stres am reușit să-i reduc. Pare-se că eram chiar expert de pe atunci și nu știam că sunt.

Așa că urmați sfatul: priviți un castor sau faceți pe castorul, după posibilități. Face minuni pentru sănătate.

miercuri, 4 noiembrie 2020

Greșeli în comunicare

Cu toții le facem. Nu există om, fie el chiar și activând în comunicare, care să nu facă greșeli. Dar toată lumea greșește și toată lumea trebuie să învețe din greșeli. Să țineți minte: planul e necesar. Dacă nu aveți un plan, uitați-vă peste acest articol pentru a-i înțelege importanța. 

Vă prezint mai jos o listă de greșeli des întâlnite cu privire la comunicările interne/ externe și interacțiunea dintre angajați:

 

  • Lungimea

Ei bine, există două probleme cu privire la compunerea unui mesaj. Acesta este fie prea lung, fie prea scurt. Astfel, trebuie avute în vedere mijloacele. Dacă postezi pe LinkedIn, ai grijă ca postarea să nu depășească mai mult de două-trei propoziții (scurte, de altfel). Altfel, postarea va fi ignorată. Același lucru se aplică și la emailuri, comunicate de presă, newslettere – și anume, trebuie mereu avut în vedere întinderea, dar și canalul și audiența.

  • Audiența

Publicul trebuie mereu luat în considerare. Am remarcat postări similare pe LinkedIn cu cele care se găsesc pe Facebook. Amintiți-văpozele cu pisici și câini, prăjituri și flori își au rostul și locul lor pe Instagram și Facebook. O rețea profesională trebuie să rămână întocmai.

  • Mai puțin înseamnă mai mult.

Ei bine, da. Bombardând angajații cu emailuri nu vor rămâne interesați și motivați de realizările companiei. Oamenii au sarcinile lor zilnice, alte emailuri (pe care le compun și le trimit), obiective, agende pline de întâlniri și nu mai au răbdare și deschidere să citească orice. Am mai auzit eu pe la unii cum angajații și-au creat deja filtre pentru a trimite direct la gunoi emailuri de la anumite adrese.

  • Angajarea oamenilor potriviți companiei

Dacă o companie și-a pus la bună folosință resursele (timpul și oamenii) pentru a găsi candidații potriviți pentru a ocupa un post, lucru cel mai bun ar fi ca aceștia să fie lăsați să-și facă treaba pentru care au fost aduși. Câți dintre voi simt că nu e așa?! Știu că problema este controlul (și anume, a da frâiele altcuiva). Adesea primesc răspunsul acesta, dar îmi pare că este o scuză în spatele căreia se ascunde o simplă neîncredere și frică de a fi dezamăgiți. Desigur, și încrederea asta nu se câștigă peste noapte.

  • Feedback

Din ziua în care am auzit menționat acest cuvânt, cultura organizațională a căpătat un alt înțeles pentru mine. Nu mă înțelegeți greșit, apreciez și încurajez să primesc feedback. Dar mă uit în jur și am senzația că există doar două modalități prin care acesta se face.

Prima – prea mult feedback.

Da, ați citit bine. Unora le este tare greu să ia decizii singuri și atunci te trimit în căutare de feedback pe la alții. Astfel că ajungi ca, pentru o chestiune destul de mică, să faci mai mult vânt și mai multă colectare decât treaba în sine. Și deși, la prima vedere, gestul ar putea văzut drept unul care încurajează democrația, nu prea este așa. Pe lângă faptul că este o pierdere de timp, mai este și contraproductiv. De exemplu, dacă populația unei țări ar vota pentru fiecare propunere, rolul instituțiilor de stat ar pieri și la fel și țara. La fel și în echipele conduse de manageri. Dacă toți avem rol de manageri, atunci nu mai are sens să ai manager. E mereu nevoie de indicații și păreri, sunt de acord. Dar cu limită. Și cu asumarea unei funcții.

A doua – ignorarea feedback-ului

Ei bine, din experiență vă zic, n-are sens să insiști să ți se dea feedback dacă alegi să-l ignori. E la fel ca în povestea cu lupul. Oamenii vor fi bucuroși să-ți dea feedback, crezând că opiniile lor contează. Dar atunci când vor realiza că este in van, fii sigur că nu o vor mai face.

  • Kind reminder

Multele aplicații pe care le avem ne amintesc constant că suntem prea ocupați. Am ajuns la un asemenea nivel, încât avem acum aplicații care ne amintesc că e cazul să ne ridicăm de pe scaun, să bem apă și să facem câțiva pași.

Același lucru putem spune și despre emailuri de tipul kind reminder, folosite adesea să îi amintească destinatarului că expeditorul încă are nevoie de răspuns. Nu îi blamez pe cei care nu răspund la primul kind reminder’, dar nu manifest aceeași înțelegere și pentru cei care nu răspund nici la al patrulea.

  • WACAMA

Un fost șef al soțului meu l-a învățat despre WACAMA. Și mi s-a părut de-a dreptul cel mai bun sfat.

WACAMA (walk, call and email) înseamnă mergi, sună, trimite email. Astfel, când vorbim despre ceva urgent, mai întâi trebuie să mergem direct la persoana de la care avem nevoie de informații, iar abia apoi să suni sau să trimiți email. Nu poți ajunge mereu la biroul celui cu care ai nevoie să vorbești, dar trimiterea unui email a devenit pentru noi ceva uzual, și mulți se așteaptă ca acesta să fie tratat drept urgent.

Amintiți-vă – când este ceva urgent, nu trimiteți un email. Mai aveți încă alte două variante până la această etapă.