Munca sub lupă este disponibilă pentru comandă

Noua mea carte de non-ficțiune este de astăzi disponibilă pentru comandă.

Dacă v-ați considerat adesea prea sensibili, poate nu voi sunteți problema, ci mediul vostru de lucru.

Găsiți aici link pentru comandă.

Diversitate

Unor oameni li se schimbă busola când realizează că vor să fie lingușiți. Că, de fapt, și-au dorit toată viața acest lucru.

Altora li se schimbă busola când realizează că nu mai vor să fie lingușiți și că ar prefera să li se zică totul verde-n față.

În timp ce alții realizează că nu vor nici una, nici alta.

Câtă diversitate!

Litera F

 

Defect – Luca H. Teican

Există cărți despre care ți-e greu să spui multe lucruri, de teamă că le-ai știrbi din farmec; căci a pune cuvinte peste cuvinte ca să arăți măiestria altor cuvinte poate să le facă acestora din urmă un defavor.

Scriu atât – aceasta este o carte care merită citită.

Și păstrez cu mine din carte – „Pentru că, înainte să ne găsim dreptatea, trebuie să ne găsim pacea”.

Cărțile mele la Citesc și Călătoresc

Într-un video recent, Dana povestește că i-a trebuit ceva timp să-și schimbe părerea despre scriitura autorilor români pe care o credea neinteresantă din pricina lecturilor obligatorii de la școală.

M-am bucurat să aflu ce scriitori români are Dana în bibliotecă, la secțiunea citite și necitite, și să descopăr câteva din cărțile mele menționate în ambele secțiuni.

Vulpile argintii

Am crezut mereu că mamele au un simț aparte, de a vedea mai departe de cuvinte, de comportamente, și să înțeleagă exact ce se întâmplă. Astfel, mereu am numit-o pe mama drept vulpe. Indiferent de cât de bine lucram la niște explicații, ea știa deja. Iar și mai mult, știam că știe, dar n-aveam curajul să ies în față cu adevărul. Poate că tehnica asta a mea i-a ascuțit simțurile, cine știe?!

Dar de o vreme am realizat că și tata are abilitățile ăstea. Doar că la el n-am fost atentă, convinsă fiind că numai mama poate să fie vulpe. Însă rememorând, am realizat că nici tatei nu i-au scăpat niște lucruri. Fapt care mă învrednicește să cred că și tata e vulpe, dar una argintie.

Și nu trebuie să mă credeți. Faceți o mică pauză și uitați-vă în jurul vostru la cei dragi. Atenție, însă, vulpile sunt foarte discrete și s-ar putea să nu le vedeți decât dacă vă uitați în spate, să le zăriți urmele de pași. Tot e ceva, vă zic!

Vestimentație

O mamă și o fiică trec prin fața unui magazin de rochii de ocazie, iar în vitrină sunt expuse numai rochii cu paiete.

- Uite, mami, de aici o să-mi iau eu rochie de banchet!

- Da, sigur. Ce banchet?

- Ăsta de clasa a opta.

- Ei, da, de nașă o să-ți iei de aici!

În curând!

De câte ori nu ți s-a întâmplat să primești o sarcină cu termenul „ieri”, un e-mail lung cât o nuvelă de Dostoievski sau un mesaj criptic pe WhatsApp de la un coleg „telepatic” care are pretenția să-i citești gândurile în globul de cristal?

Editura Cassius Books îmi face onoarea de a-mi publica o nouă carte de non-ficțiune despre viața la birou. „Munca sub lupă” își propune să vă facă mai greu de manipulat și să vă dea soluții de comunicare.

Pentru că un mediu de lucru sănătos nu se construiește cu fructe la birou sau cursuri de wellbeing, ci cu reguli clare, respect reciproc și curajul de a spune lucrurilor pe nume.

Zicere

Nu te râde că ești prost, te râde că nu te descurci.

Implacabil. Până nu mai e.

O doamnă vorbește la telefon, în parc.

- Și ziceau la TV că o să ne interzică ăștia să mergem la biserică. Da, că n-o să mai putem merge la slujbă, adică când vrem noi. Da, mă auzi?! Da, o să fie prăpăd. Ce zice? Ei, i-e foame! Dă-i și tu un fruct, ceva, că nu e bine să mănânce cina pe stomacul gol. Da, deci așa ziceau, c-o să fie prăpăd.

Pauză.

- Și deci ai fost în excursie? Ți-a plăcut? Lasă, e bine, măcar ți-ai luat ceva pentru tine. Că paietele ăstea se poartă la ceva petreceri, nunți sau ceva. Lasă, ai făcut bine!

Hai!

Două surori își dau coate. Una îi spune alteia – întreabă tu!

- Tati, ne faci clătite în seara asta?

- Nu.

- Taraaaa!, se întoarce fetița către sora ei.

Surprize la anticariat

 

O beție cuantică – Goran Mrakić

Acum niște ani i-am dăruit Nepotului un calendar care conținea câte un banc pe zi. Cartea asta mi-a amintit de acest calendar. Și nu pentru că tratează totul ca pe o glumă; și de am vrea, viața are grijă să râdă ea de noi, mai întâi.

 

Relatate cu haz, tandrețe, drag de tradiții, de lucruri ce-au pierit și pe care cei tineri nu vor putea niciodată înțelege prin simplul fapt că le lipsește experiența (Nepot nu înțelege cum am putut noi trăi fără telefon, mai ales că n-aveam nici măcar de ăla fix), povestirile aferente fiecărei zile fac deliciul oricărui cititor. 

 

Snoave pentru o lume bizară - scrie sub titlu - aș zice că-s mai mult snoave întru apărarea împotriva unei lumi bizare, aflată în continuă expansiune și față de care adesea nu mai găsesc înțelegere.

Nu exclud că voi ține aproape cartea asta, să-mi servească drept un fel de calendar despre care menționai mai sus. 

Notti maghice

Prin certuri

Trec prin fața unei frizerii. Larmă.

- Tu nu vezi că spui numai prostii, urlă o doamnă.

- Da’ ce, ce-am zis?!

- Vorbește și tu în gând.

 

Merg în drumul meu și mă întorc peste 5 minute. Larma continuă.

- Te-nțeleg. Da’ ce ne zici nouă?! Ce, putem face noi ceva? urlă parcă și mai tare aceeași doamnă.

Nichita Stănescu – Respirări

Filă cu filă, cartea aceasta mi-a arătat cât de importanți sunt poeții în a ne deschide ochii spre lucruri, spre ființe pe lângă care poate trecem imperturbabil. Și, de fapt, nu trecem, ci plutim. Și noi și ele. Până când poetul ne face conștienți de existența lor.

Mai mult ca niciodată, nu pot scrie despre ce am citit, căci mai mult am simțit. Or simțirea e atât de greu de pus în cuvinte, poate chiar imposibil. Așa că mă opresc aici, și așa am folosit prea multe cuvinte, inutil. Dar am să redau mai jos cele câteva care m-au purtat, hăt, până sus și nu știu nici acum dacă scriu de acolo sau de aici.

 

„A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum n-ai inventat nimic!

Cum să nu; am inventat; numai că știința pe care eu am creat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numește hemografia, adică scrierea cu tine însuți. ”

 

Despre cutremurul din 1977

„Prietenul meu de o viață, poetul Grigore Hagiu mi-a zis: Ieșisem desculț pe pământ și m-am ținut de copac. Copacul se ținea de mine și eu de el. Amândurora ni se făcuse frică.”

 

Marea supraviețuire

„Revelația lipsei de sine produce spaimă. Spaima este cel mai viguros sentiment. Spaima este singurul sentiment viu. Spaima în formele ei primitive se acoperă cu o coajă de ou. Spaima reală se transformă în cuvinte.”

 

„Aidoma ochiului, cuvântul vede lumina, dar, spre diferență de ochi, cuvântul o reține în el.”

Corporația în Cluj-Napoca

Cum se scrie și se publică mult, nu pot să nu mă simt onorată că după mai bine de doi ani, „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire” se găsește încă în câteva din librăriile de la Cluj-Napoca.

Librarium Book Corner, Cluj

Humanitas, Cluj

Mulțumesc din inimă librăriilor Humanitas și Librarium. 

Iar, vouă, cititorilor, v-am lăsat câteva exemplare cu autograf.

911

 

Noutăți din trafic

M-a impresionat tare mult să văd mesajul acesta.

Eram prea obișnuită să văd mașini ce aveau în bord hârtii cu numere de telefon, scuze și asigurarea că proprietarul mașinii va veni imediat s-o mute. Ori cu hârtii cu amenințări pentru că mașina fusese parcată pe un loc de parcare privat.

Citesc, îmi place și recomand

De câteva săptămâni mă delectez cu una dintre cărțile scrise de doamna Mariana Badea.

Preocuparea pentru vorbirea corectă a limbii materne ar trebui să se găsească în fiecare dintre noi și îmi place că această carte mă ajută să-mi corectez greșeli sau să-mi amintesc reguli gramaticale.

 

Pe lângă explicații, însoțite de exemple, cu privire la greșelile obișnuite și nu prea pe care le facem în vorbirea curentă, fiecare mic capitol este însoțit de un Bonus.

Iată cel mai delicios dintre toate.

Sunt impresionată

Le spunem prea rar oamenilor că ne impresionează, cu ei înșiși, cu acțiunile lor.

În schimb, alocăm prea mult timp celor care ne dezamăgesc; în special, celora de la care dezamăgirea vine neașteptată sau față de care n-am avut niciun scut, crezând că vor fi mereu de partea noastră (B.U.G. Mafia o spune cel mai clar cu și cum se schimbă unii-n c...ve nici nu-ți vine să crezi).

Am chef tare, tare să-mi corectez asta. Viu spre voi!

Motive de mândrie

Nu e nimic care să mă bucure mai mult decât momentul în care cineva e echipat să facă față manipulării. Să fii pe fază și să înțelegi că unii vor să te ducă într-un punct care le e lor mult mai benefic decât ție nu e puțin lucru.

Să luăm decizii informate!

Amble

 

Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim

 

This Town

 

Micile plăceri ale morții – Goran Mrakić

Am petrecut un timp frumos citind această carte. M-am întors în timp, rememorând întâmplări similare trăite sau povestite de alții, dar cel mai mult mi-au plăcut micile comparații sau concluzii ale autorului pe seama celor povestite în carte.

Umorul, fie negru sau nu, e prezent în paginile acestea și joacă un rol important, de călăuză pentru cei ce vor să facă eforturi să înțeleagă trecutul și substraturile concluziilor prea ușor aruncate de unii în stânga și-n dreapta (începând cu „era mai bine pe atunci...”).

 

Și câteva fragmente:

“…

Întotdeauna vei fi mult mai util acestei lumi dacă vei face pită, brânză și mămăligă decât dacă vei arunca obuze peste casele oamenilor.

….

Știm că vremurile astea vor trece. Știm că într-o zi ne vom veseli, vom chiui, ne vom îmbăta de bucurie. Știm că le vom arde pozele, că le vom arăta obrazul, că vom scuipa în urma lor și că ne-om vedea în continuare de treabă. De proști ce suntem, credem într-o lume mai bună. Dar la fel de bine simțim … că și copiii, nepoții și strănepoții noștri, dacă îi vo mavea vreodată, vor lua, la rândul lor, viața la pasul piticului, pe când alții îi vor privi râzând de la niște ferestre de sus.

 ...

“

La marginea unui codru nesfârșit – Leo Vardiashvili

Există cărți care te scot din banalul cotidianului și-ți arătă de ce literatura e poate cea mai importantă dovadă că trăim într-o lume fantastică.

Aflat pe urmele fratelui și tatălui său, Saba ne poartă prin cotele îngrozitoare ale micimii umane și ororile războiului. Dar tot așa, ne este dat să vedem că oamenii sunt blânzi, altruiști, fideli și iubitori.

Această carte este o capodoperă și cred în fiecare cuvânt mângâietor din ea!

 

„…

- De ce scrie peste tot în engleză?

- Ne dăm americani, frate.

- De ce?

Nodar ridică din umeri.

- Tot ce știu e că dacă-ți înfigi pene în fund nu înseamnă că ești găină.

 

...

Basmele trebuie citite până la sfârșit.

... ”

Vlad Mușatescu

Azi, dragul meu Vlad ar fi împlinit 104. 

Dragostea mea pentru cărțile lui și speranța că și alții ar dori să-l citească continuă.

Mulțumesc, Maestre! 

Muzică

 

Di chi sono nuestro giorni?

 

Anotimpuri

Nu te mai mira de evidențe. Bucură-te și atât!

Când mă fac mare

Citeam primele pagini din „Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr și mi-am amintit de ce am scris „Laura Rise - Deținută”.

Odată cu publicarea celei mai recente cărți, m-am găsit în tot felul de discuții care mi-au stârnit interesul sau încurajat să mă gândesc și mai mult la ce înseamnă să fii scriitor azi.

Scriitori la început de drum m-au contacta să mă întrebe dacă am vreo indicație prețioasă care să îi aducă mai aproape de publicare.

Cu șapte cărți deja publicate (opt dacă iau în considerare ediția bilingvă a cărții „Aventuri de excursionist”), m-ați putea trece la scriitor cu experiență. Însă eu nu mă văd așa. Sau cel puțin, încă nu. Mai am o grămadă de lucruri de învățat, iar când nu ești un nume mare (și nici măcar mijlociu) trebuie uneori să joci un rol ingrat al intrării pe fereastră atunci când ți se trântește ușa în nas.

Astăzi, un scriitor nu se ocupă doar cu scrisul (poate doar cei care sunt cunoscuți și trăiesc din scrierile lor, având deja o echipă care să le facă PR-ul, întreținerea de pagini pe social media, bloguri etc.). Așadar, acum un scriitor trebuie să facă marketing, PR, copywriting și multe altele. Toate acestea îți ocupă foarte mult timp și te seacă de energie (aviz pentru introverți).

Când mă fac mare (scriitoare), mi-aș dori să am doar grija alegerii copertei și implementării feedbackului primit de la redactori. Să știu doar că trebuie să scriu și voi fi publicată, indiferent ce, fără să aloc timp convingerii editurilor că lucrările mele merită publicate. Inspirație pentru scris nu-mi lipsește, așa că insist să mă fac mare. Până atunci, promit să mă țin bine și în echilibru în caruselul acesta al vieții de scriitor.

Caruselul meu arată cam așa, dar asta nu înseamnă că este identic cu cel al altor scriitori - nimeni nu înțelege pe deplin experiențele altora. Îl voi descompune în elemente demne de atenție, iar pe alocuri, voi încerca să dau și sfaturi.

• Crează conturi de social media – Facebook, Instagram, TikTok, YouTube etc. – așa vei putea fi mai ușor găsit de potențialii cititori, dar și de edituri (unele pun preț pe conturile acestea).
• Dacă ai publicat măcar o carte, fă-ți cont de autor pe Goodreads – cititorii îți pot da rating, pot recomanda cartea prietenilor, te poți pune în legătură cu grupuri de cititori, citi cărți care te inspiră și ajunge astfel la alți cititori și autori.
• Ai un manuscris? Trimite-l. Dar înainte de asta, asigură-te că lucrarea ta se potrivește portofoliului editurii, altfel îți pierzi și le pierzi timpul. Fii atent la condițiile de acceptare a propunerii de publicare – unele edituri vor manuscrisul întreg, altele preferă doar câteva pagini și un rezumat.
• CV de autor – poate nu toate editurile cer un CV de scriitor, dar ar fi bine să-l trimiți. Începe cu cea mai recentă carte publicată sau dacă ai publicat prin reviste, bloguri etc.
• Pitch – Un pitch e un fel de prezentare a lucrării, doar că această prezentare trebuie să vândă, adică să convingă editorul cu privire la lucrarea ta.
• Timpul – elementul acesta e la fel de important ca cele de mai sus. Dacă trimiți propunerea în zilele când e liber (weekend, zile libere legale) șansele sunt că emailul tău să fie pierdut prin spamuri. Așa că ia minte să nu trimiți emailul în weekend, în zilele libere legale, cu două săptămâni înainte și după târgurile de carte, când angajații editurii lucrează intens sau își revin după evenimente.
• Adrese de email – de obicei, editurile au o adresă de email la care se pot trimite manuscrisele. Dacă poți găsi adresele de email ale redactorilor care se ocupă de genul tău literar, șansele tale cresc (cel puțin ca manuscrisul să ajungă la cine trebuie).
• Când să revii? De obicei, editurile au un răspuns-cadru – dacă nu primești niciun răspuns în X luni, manuscrisul tău a fost refuzat tacit. Notează data când ai trimis manuscrisul, iar dacă editura nu are acest răspuns-cadru, revino cu un email.
• Poți să retrimiți manuscrisul? Sigur, după opinia mea, dar doar dacă ai făcut modificări relevante.
• Recitește! Nimic nu e perfect, iar aici intră și manuscrisul tău. Asigură-te că mai arunci un ochi peste el după ce ai făcut o pauză de măcar 2 luni. Îți garantez că vei avea lucruri de corectat!
• Cere ajutor! E greu să ceri ajutorul, știu. Asta înseamnă să te pui într-o poziție vulnerabilă. Dacă ai prieteni care scriu, cere-le părerea. Mergi la un curs de scriere literară. Contactează un scriitor al cărui scris îl admiri (sunt o grămadă de scriitori minunați care te pot ajuta – bunăvoința pe care am primit-o de la câțiva mă minunează și astăzi) – dar te rog să ai în vedere că sunt și ei oameni, cu planuri și lucruri la care lucrează și nu le poți cere să îți dea un răspuns imediat.
• Crează-ți scutul! Să fii scriitor (sau orice tip de artist) înseamnă să faci față și momentelor de dezamăgire – când lucrările îți sunt respinse, criticate (aspru sau nu), când în final publici și te aștepți că vei vinde mii de cărți, dar n-ai reușit decât să vinzi două exemplare (ambele cumpărate de mama), când faci lansări și nu vin decât trei persoane, iar tu îți imaginai un întreg stadion. Ducând ideea mai departe spre glumă, e mult adevăr în vorba aceasta – viața de artist, o zi vesel, o zi trist!
• Fii rezonabil! Da, nu poți fi obiectiv în ceea ce privește scrisul tău (de aia și este recomandat să apelezi la prieteni, dar și necunoscuți, să-ți dea o părere cât mai obiectivă despre cum scrii), dar nici să te crezi următorul/ următoarea .................... (a se completa cu numele scriitorului favorit și/ sau cunoscut).
• Respiră. Ia-le pe toate pe rând și nu uita că de îndată ce ai terminat un manuscris (fie că e primul, fie e că e al zecelea), începi cu învârtirea în carusel de la zero în căutarea unei edituri care să-l publice (acum înțelegi de ce vreau să mă fac mare?!)
• Îmbunătățește! Pentru a fi un bun scriitor, trebuie să citești mult (nu neapărat cărți din genul celor pe care le scrii) și să scrii mult. Combinația aceasta este exercițiul cel mai important. Nu poți face una fără cealaltă. E ca și cum ai avea două haltere, dar decizi să folosești doar una pentru o mână. Diferența va fi vizibilă.

 

Cam atât. Luați-le pe toate de mai sus cu rol de indicații, și nu certitudini. În încheiere, nu pot decât să vă urez multă răbdare, toleranță față de voi și rezistență.

Ce mă ajută pe mine în ultima vreme? Să-mi amintesc de filmul Mr. Aznavour și de reacția cântărețului în fața celor care-l criticau aspru, anulându-i talentul sau șansa de a fi cunoscut – „de azi voi scrie un cântec în fiecare zi, voi lucra mai mult și mai mult și voi arăta că sunt bun!”

Motive de mândrie

Ni se tot spune că trebuie să creștem, personal și profesional. Iar ca să măsurăm cât de mult, avem tot felul de KPI-uri (din engleză, Key Performance Indicator, adică indicatori de performanță).

Azi am înregistrat o creștere extraordinară. Am primit un sms de la soră-mea. În italiană.

KPI-uri depășite!

S-a sunat

S-a sunat de ... forme geometrice. 

Când un bilet uitat de Nepot devine descoperire delicioasă. Nepot e cașto!

Fumul mort – Nebojša Jevrić

Scurtele povestiri din „Fumul mort” nu sunt poate cele mai ușor de parcurs, iar cititorul va trece prin diverse stadii de disperare în fața ororilor existenței umane. Dar acest lucru nu face povestirile mai puțin prețioase sau necesare, iar parcurgându-le mici nestemate de bunătate, îndrăzneală, sârguință și stoicism strălucesc îngăduitor.

Însă poate cel mai de preț lucru pe care orice cititor îl primește odată cu citirea povestirilor este convingerea că trecutul nu pierde dacă îl ignorăm, ci trebuie analizat și discutat și disecat, nu neapărat pentru a facilita înțelegerea, ci pentru a evita repetarea. Remarcabil este și modul în care Jevrić surprinde esența fiecărei istorisiri, fără prea multe ocolișuri sau acțiuni care să fragmenteze atenția cititorului, care este de îndată expus miezului poveștii, ca un hău ce se cască direct lângă picioarele acestuia, nelăsându-i vreo scăpare sau șansă de a-și distrage atenția.

 

Câteva extrase:

„ …

Se mută sârbii morți din partea sârbească a orașului Sarajevo.

Unul a avut bani să-l ia cu el pe tatăl mort, dar pe mama vie a lăsat-o acasă.

 

...

 

Bătrânul avea în mână o hârtie cu mesajul: „Când n-aveam haine calde, aveam putere să lupt împotriva frigului. Eram obișnuit; dar când mi-ați promis ajutor, am început să cred în promisiuni. Am renunțat la luptă. V-am crezut.”

 

... ”

Perspectivă infantilă

O băltoacă mare pe aleea din parc. Fac șir indian cu alți adulți, găsind lateral o porțiune pe unde să mergem să nu ne udăm prea tare.

Mergem încet, având grijă să nu ne călcăm. În stânga noastră, un pici merge prin băltoacă și ne arată ce poate că am uitat deja – mergi de-a dreptul și vei ajunge mai repede.

Zâmbesc și mă bucur că n-am uitat că uneori copiii pot să aibă soluții mai îndrăznețe decât adulții.

Pleosc, pleosc, să mergem!

Riscuri

Stăteam cu Nepot și ne hlizeam, amintindu-ne o pățanie petrecută de Crăciun. Și, dintr-o dată, Nepot zice:

- Parcă văd că peste vreo zece ani o găsesc într-una dintre cărțile tale.

Am tăcut, amuzată, iar apoi am conchis că nu e deloc exclus.

Parcă așa se zice despre scriitori – ai grijă ce-i povestești, căci poate fi subiectul următoarei cărți.

Loredana recomandă „Când ești mic, ești fantastíc”

În cel mai recent video de-al ei, Loredana Bookinista08 vorbește despre noua mea cărticică pentru copii.

M-am bucurat foarte mult să aflu că i-au plăcut poveștile cu realism magic. Deunăzi și Nepot mi-a mărturisit că l-a impresionat atât de mult povestea „Râsu’ – Netunsu’”, încât acum îi privește cu mai multă atenție pe oameni când râd; ba chiar s-a surprins pe sine așteptând să-și cunoască propriul Râs. Dacă sunteți curioși să aflați și voi despre Râsul vostru, puteți comanda cartea de aici.


Iar dacă doriți să ascultați întreaga recenzie a Loredanei, vă rog să urmăriți de la minutul 9:41 la 12:12.

Să rămânem fantastici!

De ce?

Fiecare acțiune are în spate o motivație.

Motivația din spatele scrierii cărții „Ce facem cu sănătatea (?/!)” e simplă. Îmi doresc ca oamenii să ia decizii informate, să ceară măcar o a doua opinie medicală și să se ferească de medicii samsari și jemanfișiști.

Ebook gratuit despre experiențe neplăcute la medic

Societatea românească a ajuns la o răscruce în ceea ce privește serviciile medicale. Și contrar discuțiilor mediatizate, problema nu o constituie doar numărul mare de medici care emigrează. Au apărut foarte mulți medici-samsari și medici-jemanfișiști, pe scurt medici care sunt interesați de profit și medici cărora nu le pasă. Iar asta are un impact negativ asupra stării de sănătate a populației. Cu o societate din ce în ce mai îmbătrânită, nu ne permitem ca situația să degenereze.

Ai avut experiențe neplăcute la medic? Și eu. Și alții. Le-am adunat într-o carte, ca să nu ne mai simțim singuri și să rămânem alerți cu privire la planurile de tratament recomandate.

De ce am scris această carte?

•       să încurajez oamenii să ceară măcar o a doua opinie când vine vorba despre un plan de tratament.

•       să cresc conștientizarea cu privire la faptul că unii medici nu au cele mai onorabile intenții atunci când recomandă anumite planuri de tratament.

 

Cartea în format PDF este disponibilă gratuit de astăzi. În limba română și engleză.

 

Structura cărții este următoarea:

- statistici globale și din Uniunea Europeană despre specialitățile medicale descrise în carte.

- specialități medicale – definiții și statistici din România, urmate de exemple de caz – dintre care menționez câteva, stomatologie, recuperare medicală, obstetrică și ginecologie, urologie, endocrinologie, oftalmologie, dar și clinici private (abonament pentru angajat).

- bibliografie – site-uri consultate.

 

Important!

Această carte nu oferă sfaturi medicale pentru niciuna dintre specialitățile menționate.

Nu este, de asemenea, nici ghid de tratament pentru probleme similare de sănătate pe care cititorii ar putea să le aibă.

 

Găsiți linkuri de descărcare mai jos.

Pentru limba română - https://drive.google.com/file/d/14pyKzVXNoBUyojqODcPaXzSrbQMJHZhe/view?usp=sharing

Pentru limba engleză - https://drive.google.com/file/d/1OlW8uFvcbh7LEGCHEJwWlyJla0OBzO8x/view?usp=sharing

Să vă fie de folos!

Râsul

În sezonul 4, episodul 7, Brenda din serialul „Tânărul Sheldon” povestește despre prima zi la școală a fiului ei, Billy - „de fiecare dată când profesoara de spaniolă spunea sí (da), Billy întreba ce să văd? (omofonie în limba engleză)”.

Iar concluzia ei a fost - „Dacă nu râd despre asta, voi plânge !”.  

 

Și așa și e. Cu multe lucruri putem da greș în viață sau unele situații pot avea o turnură complet neașteptată. Când te simți neputincios sau nu știi ce să faci, mai bine să râzi de situație decât să începi să plângi. 

Oricum, nu putem controla totul, dar putem râde. Iar râsul ne dă putere să mergem mai departe, să mai încercăm o dată, să nu ne lăsăm pradă disperării sau depresiei. Mi-amintesc că am citit undeva asta despre depresie și mi-a plăcut:

„ – Cum ții depresia la distanță?

- Râd. Când depresia vrea să se instaleze și vede că râd, crede că sunt prost, așa că mă lasă în pace și se duce la altcineva.

”

Timp

O replică pe care am auzit-o în serialul Întuneric (2017-2020) și care nu-mi dă pace.

„ ...

- De ce oamenii spun asta ? Mai avem timp. Cum poți avea timp când e clar că el te are pe tine? 

...”

Urme în zăpadă

Se spune că nimic nu rezistă o veșnicie. Și poate că așa și e, ce știu eu?!

Dar putem încerca. La fel cum cineva a încercat să-și lase amprenta mâinii pe zăpada așezată pe tulpina unui copac. Gest absolut futil, căci curând zăpada se va topi și nimic nu va rămâne în urmă. Dar poza aceasta rămâne. Sigur, nu o veșnicie, dar îi mai continuă un pic existența, chiar dacă sub o altă formă.

La fel cum continuă o amintire pe care tocmai ce mi-a dăruit-o, prin poveste, tata. Care și-a amintit că pe când aveam 3 sau 4 ani, am încăput toți patru (mama, tata, soră-mea și eu) pe o sanie de lemn. Acum, voi fi și eu păstrătoare a amintirii ăsteia, chiar dacă nu mi-o amintesc deloc, fiind prea mică. Am pus-o alături de o altă dragă amintire cu noi patru – la cinema, la filmul Doamna Doubtfire, cu care a început dragostea mea pentru Robbin Williams.

Să lăsăm urme!

 

P.S. Dragă, mulțumesc pentru urma asta.