Balada căpșunilor fără culoare – Zully Mustafa

O poveste tandră despre căutarea fericirii și a rostului pe lume. Un frățior și o surioară, Căpșunici și Căpșunica, pleacă în căutarea unei culori care să le bucure părinții.

Drumul le este presărat cu peripeții, dar și prietenii nesperate. Căpșunica și Căpșunici învață despre natură, importanța jocului și ... a pistruilor.

‘Balada căpșunilor fără culoare’ este diferită de poveștile clasice, în care lupta se duce eminamente între bine și rău. Aici accentul cade pe descoperire, pe întrebări și răspunsuri, pe dorințe de împlinit, pe încercarea de a-i ferici pe cei dragi.

‘....

Iar el știa, mai bine decât oricine, că aventurile înfrumusețează spiritul, fie că ești greiere, fie că ești căpșună, fie că ești om.

...’

Și ce om să fii să nu fii de acord cu cele de mai sus?!

Mândrie

Nepotu’ a dat astăzi test la muzică. Test de voce, adică. S-a străduit. Unii spun că nu prea are cum să se străduie mai mult. Dar tușă-sa e mândră. Și sigură. De un singur lucru. Nu există oameni fără voce, doar cântece care nu se ridică la standardele vocilor.

Cel mai bun sfat

Aceasta este partea aceea din an în care toată lumea își face planuri, își seteză țeluri de îndeplinit până la finalul anului și se întrece în dat sfaturi.

Am învățat că planurile pot fi date cu ușurință peste cap, iar țelurile (mai ales dacă nu le îndeplinim) pot cauza stres. Dar n-am nimic rău de spus împotriva sfaturilor. De fapt, consider că cel mai bun sfat este de a păstra un echilibru între viața personală și cea profesională.

Cred că este foarte important să înțelegem și să ne însușim acest sfat deoarece astfel ne vom păstra sănătoși. De nu, e o cale sigură să ne epuizăm sau să suferim.

Teatru Radiofonic - Vlad Mușatescu

Zilele trecute căutam pe internet informații despre dragul meu Vlad. Și am dat din nou peste această înregistrare a scheciului 'Cei patru mușchetari de la Valea cu Urși'.

Poftiți de vă delectați!

Fără suflu

Mi se întâmplă adesea să fiu implicată într-o discuție despre sensul vieții.

Da, am citit lucrări ale faimoșilor filozofi, am vorbit cu oameni inteligenți. Ba chiar mi-am luat timp cu mine (un fel de meditație, dacă doriți) să mă gândesc la lucruri esențiale. Și totuși cercul nu se poate închide complet doar cu cele de mai sus.

Suntem cu toții obsedați de motivul (a se citi sensul) pentru care ne găsim în viață, în locul în care ne aflăm. Și tare mult ne-ar plăcea să primim răspunsuri simple la întrebările spinoase pe care ni le tot adresăm.

Dar da (cred în dragoste, precum cântă mirific Katie Melua), mi se întâmplă să am revelații. Uneori. Și iat-o pe cea de acum.

Acel sens. Ei bine, înțelegem sensul vieții, al tuturor sacrificiilor făcute, dezamăgirilor și neîncrederilor, când suntem martorii unui moment în care cineva face un lucru din pur altruism. Îmi pare că este un moment în care rămâi fără suflu și tocmai de aceea e bine, de fapt, că nu se întâmplă atât de des. Deși amintirea acelui moment dăinuie și astfel ne ajută să nu ne pierdem speranța.

Mi-a fost dat să trăiesc câteva astfel de momente. Și este atât de minunat să poți respira când o asemenea emoție îți străbate corpul. Și niciodată respirațiile nu au avut o mai amplă însemnătate. De fapt, este acel aer care trece prin plămâni dovada clară că emoția pe care o simți și întâmplarea în sine sunt adevărate. Iar, prin concluzie, și tu ești adevărat. Ce frumoasă validare!

Motive

Nu știu cum funcționați voi, dar eu am început să adun de ceva vreme motive pentru neînțelegerile pe care le întâmpin. Realizez că indiferent de cât de multe măsuri aș lua și oricât de mult încerc să fiu clară, tot există scăpări.

Motive:

1. Oamenii nu ascultă.

Da, da, citiți bine. Chiar și cei care nu au un ochi spre telefon sau spre ce se întâmplă în spatele laptopului. Ei bine, e mai ușor să alegi să fantasmezi pe baza a două-trei cuvinte din ce ai auzit.

2. Oamenii nu mai au răbdare.

Știri, priorități de sarcini, telefoane care sună, notificări de întâlniri care apar pe ecran exact când erai mai concentrat și acum ți-ai pierdut ideea, întâlniri care depășesc intervalul alocat, responsabilități de familie care se cer rezolvate (mai ales acum că lucrăm de acasă), emailuri. Toate ne agită și ne obosesc. Scurt și la obiect, așa trebuie să fie mesajul. Altfel, ai pierdut cititorul sau ascultătorul.

 

3. Oamenilor nu le pasă.

E un pic legat de punctul de mai sus. Trebuie să fie cu adevărat urgent sau important ca oamenii să se poată concentra la ce ai tu de comunicat. Și nu e neapărat rea-voință, dar la viteza în care trăim este musai să prioritizăm.

 

4. Oamenii nu citesc.

Un punct legat de primul. Chiar și când depui eforturi să comunici într-un fel simplu și sumar, mesajul tău nu ajunge. Oamenii citesc în diagonală ce le scrii. Și decid să înțeleagă ce idee li s-a năzărit prima în cap când au citit primele tale cuvinte.

 

Soluții

1. În scris - subiectul.

Dacă scrii un email, asigură-te că pui în subiect ideea mesajului. În unele cazuri, s-ar putea să fie singurele cuvinte pe care destinatarul le va citi și procesa.

 

2. În scris și vorbit – fii simplu.

De departe, cel mai important aspect într-o comunicare din zilele noastre. Bine, poți folosi cuvântul 'exhaustiv'. Poate chiar vei primi reacții încântate. Dar dacă scopul tău nu e acela de a fi clasificat drept erudit, ci de a rezolva o sarcină, cel mai bine e să rămâi simplu în comunicare. Nu uita: oamenii au foarte puțină răbdare, iar interesul lor scade cu cât realizează că te îndepărtezi de subiectele de care ei sunt interesați.

 

3. Pune întrebări.

Experiența mi-a arătat că nu există întrebări proaste. Da, treci peste ideea că cineva te-ar crede idiot. Dacă te ajută cu ceva, te-ar crede și mai idiot dacă te-ai preface că ai înțeles și chiar apoi ai demonstra asta (că n-ai înțeles, adicătelea). Întreabă! Serios, nu e nimic rușinos în asta.

Este preferabil să te asiguri că ai înțeles bine de prima dată decât să faci o gafă.

Citându-l pe Alan Alda: ‘dacă aș fi înțeles ce mi-ai zis, crezi că aș fi avut expresia asta pe față?!’

 

4. Revenire.

Să zicem că ai trecut cu brio peste toate etapele. Te-ai exprimat simplu, n-ai bătut câmpii și ai pus și întrebări. Totul pare să fie înțeles. De ambele părți.

Când vine momentul îndeplinirii sarcinii, revino asupra detaliilor. Da, da, eu și tu și încă vreo două persoane (aparent nu suntem foarte multe persoane care odată ce au promis un lucru, îl și rețin) știm ce am stabilit. Dar restul... Ei bine, restul procesează diferit. Din nou, nu e vorba de rea-voință, dar ca să te asiguri că proiectul tău are succes, revino asupra aspectelor în ajunul îndeplinirii sarcinii. Are să te scape de multe bătăi de cap. Parol!

Și chiar dacă unii te vor considera cicălitor, e mai bine așa decât să te trezești cu situația în aer.

Comunicare încununată de succes!

Despre nimic

Nimic este un cuvânt mai des întâlnit decât credem.

- Ce-ai pățit? 

- Nimic.

- Cu ce pot să te ajut? 

- Cu nimic.

- Ce i-ai spus de l-ai supărat? 

- Nimic!

- Ce tot spune? 

- Nimicuri.

Dar pe lângă uzul cuvântului, mai mult doare sau, dacă vreți, dăunează când suntem forțați de împrejurări să ne prefacem că nu ne deranjează nimicurile.

Iată aici o scurtă enumerare, dar sunt sigură că sunt multe altele:

- Când, forțați de împrejurări, trebuie să pierdem timpul în discuții care nu par să ajungă la o concluzie. Nici acum, nici prea curând.

- Când iresponsabilitatea altora trebuie iertată, uneori chiar în detrimentul responsabilității noastre.

- Când un coleg sau o colegă se comportă de parcă ți-ar fi șef sau șefă, și deși ești ferm pe poziții tot te irită că insistă în comportamentul său. 

- Când trendul e să exagerezi cu complimentele, iar tu nu spui nimic și altfel nu ești văzut cu ochi buni.

- Când cineva e atât de superficial în declarații încât ți se întoarce stomacul pe dos, dar când zici ceva ți se spune că ataci.

- Când toți cei de față înțeleg că cele spuse de cineva sunt falsități, dar nimeni nu spune nimic și aprobă tacit.

- Când se mimează starea de fapt.

- Când ești nevoit să-i asculți pe cei care vorbesc nimicuri cu ton de atotștiutori.

Pare-mi-se că aș avea un ton moralizator prin enumerarea de mai sus. Dar nu. Unele lucruri, indiferent de cât de mult te implici sau nu în schimbarea lor, își vor găsi rostul și uzanța.

Cum rezolv eu nimicul? Prin râsete cu oameni care simt la fel ca mine. Prin lecții pe care le învăț din situațiile de mai sus – cum să fac față frustrărilor, cum să n-o iau personal, cum să prind gogoloaia urâtă a nimicului și să-i dau drumul mai departe, fără să-l las să-mi întineze starea de spirit, încrederea în oameni și așteptările.

De obicei, lucrurile rele le vrem terminate cât mai curând. Dar tocmai datorită lor putem aprecia lucrurile bune. De la nimic către sens și către esență. Așa să ne fie anul!