Am petrecut un timp frumos citind această carte. M-am întors în timp, rememorând întâmplări similare trăite sau povestite de alții, dar cel mai mult mi-au plăcut micile comparații sau concluzii ale autorului pe seama celor povestite în carte.
Umorul, fie negru sau nu, e prezent în paginile acestea
și joacă un rol important, de călăuză pentru cei ce vor să facă eforturi să
înțeleagă trecutul și substraturile concluziilor prea ușor aruncate de unii în stânga
și-n dreapta (începând cu „era mai bine pe atunci...”).
Și câteva fragmente:
“…
Întotdeauna vei fi mult mai util acestei lumi dacă vei
face pită, brânză și mămăligă decât dacă vei arunca obuze peste casele
oamenilor.
….
Știm că vremurile astea vor
trece. Știm că într-o zi ne vom veseli, vom chiui,
ne vom îmbăta de bucurie. Știm că le vom arde pozele, că le vom arăta obrazul,
că vom scuipa în urma lor și că ne-om vedea în continuare de treabă. De proști
ce suntem, credem într-o lume mai bună. Dar la fel de bine simțim … că și
copiii, nepoții și strănepoții noștri, dacă îi vo mavea vreodată, vor lua, la
rândul lor, viața la pasul piticului, pe când alții îi vor privi râzând de la
niște ferestre de sus.
“
