Pages

Friday, 6 December 2013

Canto

In copilarie am avut o prietena care frecventa cursuri de canto. Ce-i drept, n-am auzit-o cantand niciodata (sustinea ca nu poate canta in fata cunoscutilor), insa a trebuit s-o cred pe cuvant ca avea voce. Ei bine, dupa 10-15 participari la curs era deja plictisita. Si nu de arta cantecului, ci de faptul ca profesorul o blagoslovise cu un cantec pe care trebuia sa-l interpreteze la fiecare curs, Barbra Streisand – Woman in love. Ajunsese intr-un asemenea stadiu, incat incepea sa tremure de nervi ori de cate ori auzea cuvantul “love”, ori cineva mentiona numele Barbrei Streisand. Motiv pentru care banuiesc ca acum 2 ani a fost in pragul unei depresii sa tot auda difuzandu-se la radio o melodie ce repeta fara vreun sens : Barbra Streisand. Cred ca s-a simtit razbunata si-a sustinut probabil proiectul inlocuirii numelui antementionatei cu Stela Popescu.

Dar revenind. O ascultam povestindu-mi despre diafragma – chestia aia care sustine cantatul - si ma imaginam si eu (prin asociere) a fi cel putin o noua Whitney Houston. Fapt pentru care insfacam paleta rosie de badminton si performam cu aplomb in fata oglinzii din dormitor. Incepeam inevitabil cu « end aiiiiiiii » (pe vremea aia nici ca stiam nici ce zice, nici cum se scrie ce zicea femeia aia – era cert insa ca ceva o durea. Pe mine, talentul.) si pana nu venea sora-mea, eventual trimisa de mama, sa ma linisteasca si sa ma aline cu niste amenintari duioase, nu ma potoleam. Amintirea cea ma pretioasa si doveditoare a vocii mele incontestabile e legata de o dupa-amiaza de vara. Mama si sora-mea erau in sufragerie, croind si tragand la masina de cusut niste rochii. Profitand de faptul ca nu erau prezente in aria scenei, dar si pentru ca masina de cusut facea suficient zgomot, am luat microfonul, a.k.a. peria de par, si am inceput: « bitaaar suit me-morizz… » Ciulind urechea, am continuat incurajata caci nimeni nu se prezenta intru tacerea mea si am conchis ca, probabil de atata timp lucrandu-mi vocea, am atins un nivel superior, iar corzile mele vocale vibrau angelic. Am terminat de cantat. Tot nimeni. Asa ca am luat alt cantec la rand. Moment in care aud pasi pe hol. Usa se deschide. Doi ochi ma privesc. Ai sora-mii. « Tu erai, fata, si noi care credeam ca am lasat radioul pornit ! » Mai mandra ca atunci nu m-am simtit niciodata. Pai, daca vocea mea suna la fel ca una de la radio, viitorul meu muzical avea sa se arate glorios.

Gloria inca nu m-a atins. Dar nu cedez. « end aiiiiiii, uil olueiz lave iuuuuuu……..»

No comments:

Post a Comment