Pages

Thursday, 5 December 2013

Arta de a-ti face noi prieteni


Mi-am revenit. Sunt din nou in forma.

Aseara am intrat in scara blocului. Un barbat cu sapca sport pe cap umbla la o casuta postala. Ma uit imediat la a mea. Plina cu fluturase publicitare. Ma enervez. Domnul avea niste fluturase in mana. Ma uit deasupra casutelor postale – teanc de fluturase publicitare.

Desi auzeam ca vorbea la telefonul mobil, n-am acordat atentie conversatiei si m-am gandit din start ca vorbea cu un superior, care-i soptea cate fluturase sa mai puna. Am deschis casuta postala, am scos fluturase, le-am aruncat la cos, si sub egida sunt cetatean european si am drepturi, i-am zis foarte patrunsa de gravitatea situatiei (mai ramanea sa-mi pun mainile-n sold) ca il rog frumos sa nu mai puna fluturase in casuta mea postala. Domnul se intoarce la mine, cu telefonul mobil la ureche, si-mi spune ca nu el le-a pus in posta, ca tocmai si le aruncase pe ale lui la gunoi.

Mi-am cerut scuze si am plecat pufnind in ras catre lift. Noroc ca vecinul meu a urcat pe scari. Oricum, a fost nitel razbunat ca am ramas un pic blocata intre etaje.Dar m-am scos. De tot. In plus, am castigat si un prieten.

No comments:

Post a Comment