Vorbeam deunăzi despre programul încărcat la care sunt supuși copiii astăzi, diverse cursuri și activități, înainte și după școală, și cum bieții ar trebui să aibă încă de mici carte de muncă. Nu-i bai că și adulții se aruncă și ei în tot felul de programe nebunești. Dar mai trist îmi pare că încărcarea aceasta este un motiv de laudă. Cum încă mai e și multitasking-ul; pesemne că ne va lua încă ceva timp să renunțăm a slăvi această aptitudine care este periculoasă și duce la burn out (epuizare).
Nu zic că trebuie să bâltim într-o lipsă de activitate, dar plictiseala e bună (la fel cu murdărirea, precum se afirma într-o reclamă celebră). Ne temem să ne oprim și să dăm un pic de răgaz trupului și minții de parcă s-ar atrofia ambele. Dar mai ales, nu trebuie să confundăm plictiseala cu lenea.
Eu, adesea, îmi găsesc inspirație în momentele de respiro, când mintea nu
se mai chinuie să găsească o soluție sau când stau pe canapea după o zi de
lucru și privesc spectacolul culorilor cerului la apus. În plus, nu e nimic
rușinos să îți dai un pic de răgaz din toată fuga aceasta la care suntem supuși
zilnic, să oprești motorul și să te regrupezi. Plictiseala e o muză, parol!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu