Când cifrele valorează mai mult decât oamenii

Ca orice angajat modern, beneficiez și eu de un abonament medical la o clinică privată, abonament plătit de angajatorul meu. Cu privire la clinicile private, mustește de o vreme bună în aer mirosul banilor, și anume foamea de ei. Oamenii nu mai sunt de mult tratați ca niște oameni, ci sunt doar cifre. Bine, asta este vizibil cam în tot ce ne înconjoară. Și e drept că eu, om de litere, ignor nițel importanța cifrelor, dar chiar și așa, unde e umanitatea ?

 

Revenind la clinicile private, căci le-am testat aproape pe toate, de mai mulți ani mă simt client de mâna a doua. Să vă explic.

Dacă odată sunam să fac programare și mi se spunea că nu există loc mai devreme pentru un consult, acum persoanele de la call center nici măcar nu mai ascund motivul pentru care nu există loc. Nu există loc pentru abonați, cei fără abonament și deci plătitori de consult, pot găsi cu ușurință un loc chiar și a doua zi.

Și stai și te întrebi, de ce să plătească angajatorul un abonament pentru angajat, dorindu-i binele, încercând să aibă grijă de angajat, când furnizorul de servicii (în cazul acesta, clinica privată) alege să-l trateze de mâna a doua ?!

 

E îngrijorător să vezi că accepțiunea financiară a pătruns atât de ușor până la profesioniști, cei care au depus chiar și un jurământ de facere de bine. Când stai dimineața la coadă pentru recoltare analize și nu ești decât tu și un alt pacient, cu programare bineînțeles, și asistentele se fac că plouă până când ajung pacienți fără abonament și sunt băgați în fața ta, pentru că au întâietate (precum i-a explicat o asistentă doamnei care aștepta cu mine deja de mai bine de 30 de minute), simți un gust clar al umilinței și revii cu gândul la întrebarea de mai sus. Nu ar fi mai bine dacă angajatorul ar aloca un buget angajatului și acesta l-ar folosi când are nevoie și la clinica privată la care dorește (sau găsește loc)? Așa, clinicile ar fi obligate să fie binevoitoare și omenoase cu toate persoanele ce le calcă pragul, căci mi-e clar deja că a avea un abonament nu prea mai înseamnă nimic (pentru clinici, bineînțeles).

 

Și mai e un aspect care mă deranjează. De ce banii angajatorului valorează atât de puțin? Dacă o clinică vrea doar să facă bani, ar trebui să se orienteze spre asta, fără a mai acorda angajatorilor facilitatea de a-și abona angajații. E grotesc să realizezi că, de fapt, sloganul lor de sănătate este: Grijă, grijă, dar dacă banii voștri sunt deja la mine în cont, mă interesați mai puțin.

 

Când într-un final am ajuns la coadă la casierie să plătesc o parte din analizele care nu erau acoperite de abonament, ce am auzit mi-a făcut să mi se zbârlească și mai mult părul. Iată mai jos dialogul dintre un bătrân și recepționista:

Bătrânul: Dar nu pot s-o văd pe doamna doctor înainte?

Recepționista: Îmi pare rău. Nu mai sunt locuri, dar puteți veni separat, fără abonament, adică contracost mâine.

Bătrânul: A, și cât costă?

Recepționista: 250 de lei.

Bătrânul: A… înțeleg, nu.

Recepționista: Atunci vă fac programare cu abonament la sfârșitul lunii februarie?

Bătrânul: Nu se poate mai devreme, vă rog? Sau măcar s-o sunați acum și s-o întrebați. Am nevoie să-mi spună dacă să mai iau tratamentul sau să aștept rezultatele. Știți, suma este prea mare și nu-mi pot permite. Pentru mine 250 de lei înseamnă tare mult, înțelegeți?

Recepționista: (poate rușinată că cei de la coadă o priveau acum precum un gâde) Hm, mda, stați să vedem….

Bătrânul: Bine, aștept aici s-o sunați pe doamna doctor și să-mi spuneți.

 

Umanitatea. Unde e umanitatea? Mai ales acolo unde ne așteptăm să o găsim mai mereu…