Jocul așteptării

Se spune că pe biroul lui Kafka exista o plăcuță pe care scria Warten (așteaptă, tradus din germană).

E greu jocul așteptării. Poate unul dintre cele mai grele. Să lași timpul să treacă pe când tot ce-ți dorești este să-l strângi aproape, să-l folosești, să nu-l lași să treacă fără să știi că ești mai aproape de ce-ți dorești. Dar cel mai greu este să aștepți fără să faci nimic, conștient fiind că nu poți face nimic, că nu-ți stă în puteri și că, uneori, este mai bine să nu faci nimic decât să faci ceva doar ca să te ții în joc de glezne.

Eu n-am fost niciodată bună la jocul ăsta. Pot mima, adesea, că e în regulă, că nu mă frământă așteptarea, că nu mă seacă de energie, că nu mă deziluzionează sau întristează.

În jocul așteptării nu există câștigători, deși se spune că lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă. Dar există eliberare, ceea ce poate echivala cu o victorie, însă nu prea căci sentimentul depășește limitele așteptării.

Așa că de te găsești fără stare sau dorind arzător clarificarea sau rezolvarea unei situații, ia o mică pauză. Respiră adânc. Și ... așteaptă. Așteaptă! Curând vei răsufla ușurat.