Am crezut mereu că mamele au un simț aparte, de a vedea mai departe de cuvinte, de comportamente, și să înțeleagă exact ce se întâmplă. Astfel, mereu am numit-o pe mama drept vulpe. Indiferent de cât de bine lucram la niște explicații, ea știa deja. Iar și mai mult, știam că știe, dar n-aveam curajul să ies în față cu adevărul. Poate că tehnica asta a mea i-a ascuțit simțurile, cine știe?!
Dar de o vreme am realizat că și tata are
abilitățile ăstea. Doar că la el n-am fost atentă, convinsă fiind că numai mama
poate să fie vulpe. Însă rememorând, am realizat că nici tatei nu i-au scăpat niște lucruri. Fapt care mă învrednicește să cred că și tata e vulpe, dar
una argintie.
Și nu trebuie să mă credeți. Faceți o mică
pauză și uitați-vă în jurul vostru la cei dragi. Atenție, însă, vulpile sunt
foarte discrete și s-ar putea să nu le vedeți decât dacă vă uitați în spate, să
le zăriți urmele de pași. Tot e ceva, vă zic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu