Pages

marți, 4 ianuarie 2022

Cum să-ți faci timp să citești


Primesc adesea întrebări despre cum fac să citesc atât de mult.

Și găsesc că nu este neapărat o chestiune despre a avea timp, cât despre a-ți face timp. Mereu mi-am făcut timp să citesc, în metrou, în drum spre birou sau spre casă, seara încă un pic, iar în weekend cât de mult se poate.

De când cu pandemia, cititul de dimineață nu-mi mai intră in program. E drept, nu mai sunt stresată să plec la o anumită oră sau că n-aș prinde metroul pentru a ajunge la timp. Și chiar am câștigat niște timp, dacă e să calculez drumul cu metroul (în jur de două ore pe zi).

Cu toate acestea, am încercat să-mi mențin obiceiul sănătos de a-mi acorda mici pauze – acelea deja agreate despre cum trebuie să ne ridicăm de la birou să facem mișcare și o pauză pentru a mă detașa de sarcinile de lucru, a mă relaxa puțin, citind câteva minute.

La final de zi, îmi fac timp să citesc măcar 20 de pagini. În unele zile, reușesc să citesc 100 de pagini, în alte zile nu. Dar știu că nu trebuie să mă forțez. Cititul este până la urmă de plăcere și acesta-i un aspect pe care nu mă las să-l uit.

Pentru cineva care și-a creat deja un obicei din a citi, chiar și puțin, zi de zi, cititul nu constituie un efort. Însă sfaturile mele îi vizează pe cei care nu au în programul lor cititul, însă își doresc să-l includă.


1. Lista

Dacă ești suferind ca mine și ai liste despre sarcinile de împlinit în viața personală și profesională, trece cititul în lista ta. Nu contează dacă citești pe diverse aparate sau dacă ești de modă veche, precum sunt eu, și nu citești decât din cărți, pentru că-ți place mirosul de hârtie sau cum se simte pagina, tu doar asigură-te că apare cititul în lista ta de lucruri de făcut.

Dacă ții evidența, ca mine, pe zile, trece cititul în fiecare zi timp de o lună. Încearcă cât poți de mult să nu sari peste citit sau să-l ștergi de pe listă, chiar și câteva pagini contează.

 

2. Podcasturile

Podcasturile sunt acum la mare modă. Pe lângă emisiunile pe care le asculți, îți poți salva diverse cărți audio. E adevărat, e o diferență între a citi și a ți se citi, dar aici scopul este să parcurgi o carte. Iar scopul scuză uneori mijloacele.

 

3. Începe cu puțin

Nu-ți impune un anumit număr de pagini de citit pe zi/ săptămână/ lună. Nu contează câte pagini citește X sau câte cărți citește Y. Tu începe cu puțin. Nu uita, cu cât impui mai mult cu atât efectul e invers decât ce-ți propui.

Mai încolo, când te vei fi dedulcit la citit, vei vedea că vei depăși numărul de pagini pe care îl citești de obicei. În plus, s-ar putea să-ți vină la îndemână să-ți setezi un număr minim de pagini de citit; cititorii de cursă lungă fac uneori asta.

 

4. E important ce citești

Nu-ți impune ce citesc alții. Sigur, e bine să-ți iei recomandări de la alți cititori (mai ales că dragul de lectură sporește odată cu parcurgerea unei cărți bune), dar e bine să te concentrezi pe subiectele care te interesează pe tine, pe tipul de literatură care nu te face să simți că-ți pierzi timpul (în general, cei care nu citesc, afirmă că nu citesc și pentru că au senzația că irosesc timpul aiurea).

 

5. Deconectează-te

Știu, ușor de zis, greu de făcut. Dar nu imposibil.

Se spune că dormim mai bine dacă nu ne zgâim în ecrane înainte de a merge la culcare. Nu știu despre asta, dar știu sigur că face bine să te deconectezi de la telefon si alte aplicații și siteuri. Eu practic deja de mulți ani weekendul de deconectare (nu intru pe Facebook, îmi verific emailul doar dacă am o urgență, iar telefonul e pe silențios și, de obicei, în altă cameră decât în cea în care mă găsesc – și îmi face așa de bine să am telefonul pe silențios, încât a devenit o normalitate, iar acum îl scot din acest modul doar dacă aștept vreun telefon).

E drept, mi-e și mai ușor deoarece n-am smartphone.

 

6. Planifică-ți pauze

Încearcă să-ți stabilești două pauze de citit, în timpul zilei și seara.

Pauza de citit din timpul zilei poate să aibă loc fie la prânz, fie când bei o cafea sau un ceai, fie atunci când simți că nivelul stresului dărâmă acoperișul și e nevoie să-ți abați atenția.

Obligațiile de acasă te pot opri să-ți iei seara o pauză de citit, însă încearcă să îți setezi un obicei de a citi câteva pagini înainte să adormi.

 

7. Ia o carte cu tine

Un alt lucru fain pe care l-am descoperit este să ai mereu o carte cu tine. Întotdeauna se găsesc momente moarte pe care le poți utiliza pentru citit – când aștepți să intri la o programare, când ajungi mai devreme la locul stabilit pentru o întâlnire, când aștepți sosirea unui mijloc de transport, când faci o călătorie etc.

Știu că e mai ușor să te uiți în telefon, dar alternativa cu cititul destresează.

 

Voi cum faceți pentru a vă găsi timp să citiți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu