Aventuri … la Poșta Română

Mă știți, eu sunt cea cu aventurile. Le adun și tot adun, și din când în când le pun și în scris.

Acum câteva luni, o prietenă scria despre cum s-a decis să renunțe la serviciile poștei. Și am rezonat. Adică, privind în retrospectivă la ce mi se întâmplase și mie cu câteva săptămâni înainte să scrie ea.

Astă-vară am fost în concediu prin țară (e de la sine înțeles că am strâns suficient material cât să fac o continuare la Aventuri de excursionist). Am ajuns în Timișoara și am fost încântați s-o descoperim mai frumoasă ca acum 9 ani.

Am vrut să cumpăr câteva vederi cu Timișoara și să le trimit în țară și în străinătate. Am intrat în câteva magazine de suveniruri sau librării care vindeau vederi, dar acestea nu vindeau și timbre. Toată lumea mă trimitea la Poșta Română. Așa că n-am cumpărat vederi, gândindu-mă că le voi cumpăra pe toate împreună (vederi și timbre) dintr-un oficiu poștal. Recunosc, este posibil să mi se fi suit această pretenție la cap și pentru că în ultimele excursii prin străinătate am putut să fac asta (chiar dacă Poșta Română nu mi-a livrat nici până astăzi în Cluj Napoca o vedere pe care am expediat-o acum mai bine de un an din Madrid).

Într-un final, găsesc un oficiu poștal care nu era gâtuit de prea multe cozi. Două fete erau înaintea mea la coadă, așa că am așteptat cumințică să-mi vină rândul. O alta s-a așezat în spatele meu și cum a ieșit un client din oficiu, hop, ne-a tăiat fața la toate. Pesemne, pentru că purtam mască, s-a gândit că nu vom face gură. Eu nu am făcut. Și pentru că cele două fete din fața mea și-au luat libertatea în mâini, și au scos-o de o aripă din sediu pe cea care fiersese de nerăbdare să intre înaintea noastră. Când a ieșit însoțită de cele două fete, zâmbea de parcă ar fi primit o floare. Fapt ce m-a dus cu gândul că musai nu era la prima abatare de acest tip.

Când mi-a venit rândul, am intrat și m-am dus direct la ghișeul din dreapta, unde vedeam că se oprește toată lumea. Am cerut timbre, însă doamna mi-a tăiat-o rece și m-a trimis la un alt ghișeu, menționând că este peste poate de ocupată și să n-o mai deranjăm toți ăștia care intrăm. Am vrut să-i sugerez că dacă ar pune un anunț în fața ghișeului și-ar face și ei și nouă un serviciu, dar deja era cu nasul prin hârtiile ei și m-am gândit că tonul cu care mi s-a adresat arăta că știa ea mai bine.

Am avansat către celălalt ghișeu și am cerut timbre pentru România și Franța. O poză de lângă ghișeu încuraja plata cu cardul, având în centru un POS. Bun, mi-am zis, este exact ce-mi trebuie. Am cerut și vederi cu Timișoara. Doamna m-a privit siderată și mi-a spus că nu au ei așa ceva. Am scos cardul să plătesc și mi-a spus că timbrele nu se pot plăti cu cardul, doar cash. Pesemne le stă în drum mobilitatea ce le caracterizează. Așa că am plecat din Timișoara cu timbre, dar fără vederi.