Pages

luni, 23 decembrie 2024

Cărți pe care le-am citit în 2024 și le recomand cu drag


Anul 2024 a fost unul foarte mănos. Nici măcar n-a trebuit să lucrez foarte mult să-mi amintesc că trebuie să joc jocul recunoștinței. Apariția cărții mele Corporația mi-a prilejuit multe motive de bucurie și aș vrea să le redau mai jos pe cele mai strălucitoare.

Mă încântă tare forma printată a cărții, și știu că fără recomandările redactorului Mugur Butuza și ale scriitoarei Zully Mustafa acest lucru n-ar fi fost posibil.

Apropiați, dar și necunoscuți mi-au confirmat utilitatea cărții, arătându-mi că nu sunt singură și, mai ales, că ei nu sunt singuri. Vă mulțumesc din inimă tuturor! Fără voi n-aș fi ajuns să scriu cartea asta și nici n-aș fi avut avânt să continuu.

Precum celebra melodie a lui Chirilă, am ajuns la radio (nu ca să cânt, ce bizar!) să vorbesc despre evenimentul organizat în toamnă la Cărturești Modul. Minunăția aceasta n-ar fi fost posibilă fără draga scriitoare Ana Barton. Pentru că aș fi fost prea emoționată să-mi amintesc și un cuvințel din ce am zis, a avut grijă o prietenă dragă să mă înregistreze. Sunt mândră să împart cu voi înregistrarea!


Și pentru că se tot adunau păreri cum că aș crede că toți colegii și managerii sunt toxici, un drag fost coleg de-ai mei a filmat un interviu cu mine în care am vorbit despre carte, despre tipologiile care ne mănâncă motivația la job și cum am putea aduce schimbarea de mai bine la locurile de muncă. Găsiți interviul cu subtitrare aici.

 

Din cărțile citite în 2024, vi le recomand cu drag pe cele de mai jos:

Fundamentalistul șovăitor – Mohsin Hamid

Întâlnire la Paris – Adriana Bittel

Răvașe din călimară – Ana Barton   

Jurnal politic 1939 – 1941 – Martha Bibescu

Șoseaua Cățelu 42 – Alina Nedelea 

English – Wang Gang

Confuz – Alex Andronic

Despre căsnicie și etică – Bertrand Russell

Fata care și-a găsit vocea – Abi Daré 

Trei etaje – Eshkol Nevo

În căutarea liniștii – Gheorghe Filip

Adolf H. Două vieți - Éric-Emmanuel Schmitt

Între două lumi. Povestirile unui doctor de femei – Adrian Sângeorzan

Iuda – Amos Oz

Alcoforado. O poveste – Lucian Vasilescu

Iepurele Alexandru – Ana Barton

La broasca leșinată – Ovidiu Chirovici

Shaorma cu înghețată - Oana Ninica

Refugiul timpului – Gheorghi Gospodinov

Elogiul nesupunerii: sufletul omului în socialism și alte scrieri – Oscar Wilde

O scurtă istorie a tractoarelor scrisă în ucraineană – Marina Lewycka

Hipersensibil și toxic – Shahida Arabi

O eroare de judecată – Pamela Hansford Johnson

Nicăieri în Australia – Sergiu Selian

Atunci când – Anca Chimoiu

Simon – Narine Abgaryan

Marele roman al matematicii – Mickael Launay

Interior zero – Lavinia Braniște

Mamă sau femeie? – Elisabeth Badinter 

Viața prin lentile groase – Luminița Rusu

Pe țărm - Abdulrazak Gurnah 

La Caracas va fi mereu noapte – Karina Sainz Borgo

Messieurs, encore un effort – Elisabeth Badinter 

Luminile și umbrele sufletului – Petru Creția

Albinele gri - Andrey Kurkov

Pereți subțiri – Ana Maria Sandu

Doamna Mohr este dată dispărută - Maryla Szymiczkowa 

Extravagantul Vlad Mușatescu – Dodo Niță

Învățăturile lui Belial – Vlad Tudosie

Înotătoarele – Chloe Lane

Cei dintâi și cei de pe urmă – Lyudmila Ulitskaya

Navetist la tropice – Ionuț Șendroiu

Alergătorul invizibil – Ciprian Măceșaru

Cântarea munților – Magda Isanos

Voci la distanță – Gabriela Adameșteanu

Circul din fața casei – Adrian Sângeorzan

Să mergem acasă, fiule! - Ivica Prtenjača

Avalon. Secretele emigranților fericiți – Bogdan Suceavă

Cvartet în toamnă – Barbara Pym

Ceaușescu se întoarce – Silviu Iliuță

Lunga scurtime a vieții - Antonio Lobo Antunes

Știință în Suflet – Richard Dawkins

Murmur – Mircea Pricăjan

În căutarea nefericirii – Ioana Drăgan

miercuri, 11 decembrie 2024

Răvașe din călimară – Ana Barton


La Târgul Gaudeamus din decembrie 2024, Ana Barton și-a lansat Răvașe din călimară, un îndemn sub formă de carte pentru scrierea de mână cu stiloul.

Lansarea a fost și ea specială, având în vedere că publicul a trebuit să lucreze pentru un autograf, și anume să scrie de mână în noua carte a Anei. Hotărâtă să nu lase nicio scuză audienței, Ana a înmânat oricui nu era pregătit câte un stilou. Și i l-a lăsat dar. Și muză întru scrierea de mână.

La câteva zile de la lansare, am deschis cartea, am recitit câteva răvașe și am scris cu stiloul primit în dar. Apoi, am așezat-o undeva aproape de biroul meu, să nu uit că trebuie să scriu de mână.


(Explicație – cei ce nu sunt din Dobrogea probabil că nu vor înțelege cuvântul mijita, care înseamnă de-a v-ați ascunselea, iar fața zâmbitoare înconjurată de onduleuri e semnătura mea Picasso, căci arta nu poate sta cuminte, în special cea naivă)

marți, 10 decembrie 2024

Vlad dăinuie


Anticariatele sunt minunate. Am cumpărat câteva cărți, la întâmplare, și o răsfoiam aseară pe aceasta. Încep, de obicei, cu verificarea anului, și apoi caut numele redactorului sau alte detalii despre echipa care a lucrat la carte.

Și uite așa m-am bucurat, din nou, să-l găsesc pe dragul de Vlad, menționat de câteva ori în această listă.

joi, 5 decembrie 2024

Recomandare cinematografică


Hugh Grant pare că vrea să se detașeze de rolul consacrat din comediile romantice și îi iese extraordinar cu filmul Eretic.

Deși prezentat drept horror, filmul e mai mult un thriller psihologic, care te ține în suspans, în timp ce începi să cauți, la rândul tău, răspunsuri la întrebările din film.

Cele două actrițe principale fac un joc extraordinar de convingător, iar deși religia e pusă sub atentă observație, nu poți să nu pleci din sala de cinema cu o singură întrebare - ce altceva mai crezi din cauza marketingului?

sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Rimă necesară


Nu știu dacă e de la sărbătorile care vin, dar încep să vorbesc în rime.

De pildă, vorbeam cu văru-meu și m-am trezit zicând – Să trăim să-mpărțim!

Ceea ce nu e rău deloc, oricât de departe sau aproape s-ar afla sărbătorile.

vineri, 29 noiembrie 2024

Pentru că așa e în tenis!


Căutam de curând ceva pe casetele mele (da, da, mai am încă unde să le ascult datorită unui prieten drag care mi-a dat casetofonul lui) și am dat peste un scheci de-ale lui Vasile Murariu și Nae Lăzărescu. 

Au trecut mai bine de douăzeci și cinci de ani de atunci, dar o replică de acolo îmi pare la fel de reală și azi:

- Bă, când furi, fură, bă, mult, să ai de unde să dai să scapi!

joi, 28 noiembrie 2024

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim și dumneavoastră - Simona Fusaru


Doamna Fusaru are grijă să-mi furnizeze constant surprize, care mă măgulesc și încântă, iar de curând s-a întrecut pe sine. Și întrecerea aceasta poartă și autograf. Ce bine de mine!

A trecut ceva vreme de când n-am mai citit ceva similar și tare mult mi-a plăcut. Cuvintele se joacă după placul lor, nestingherite de oareșce prejudecăți pe care le-am avea cu privire la însemnătatea lor. Sunt libere și doar celelalte cuvinte, acelea care n-au fost prinse în tipar, ar mai putea să le judece. Proza absurdă și nu prea, căci absurdul abundă deja nestingherit cam prin toate ungherele vieților noastre, îi are în centrul ei pe Romulus și Remus, prieteni imaginari ai scriitoarei, niște ștrengari ce se joacă alene cu prejudecăți, idei, concepte și adjective.



Extras din cărticică:

„...

Romulus și Remus și-au luat și o pisică rotundă, lor nu le plac unghiurile drepte, sunt prea aspre, prea logice, mai mult, o pisică pătrată ar fi fost prea artistică.

 ...

marți, 26 noiembrie 2024

Recunoscătoare


A trecut nițică vreme de când n-am mai jucat jocul recunoștinței .

Noroc cu o colegă de-ale mele care ne-a întrebat pentru ce suntem recunoscătoare anul acesta. Ne-a dat greu, să căutăm alea bune între atât de multe rele. Și chinuindu-ne să găsim unul sau două motive, ne-am trezit că aveam fiecare minimum patru sau cinci. Norocoase!

Povestindu-i despre asta unei prietene, am mai descoperit unul. Și e cu adevărat senzațional, deoarece n-am mai trăit așa ceva niciodată. Anul acesta mi-a fost dat să pot să spun lucruri bune despre cineva clasificat de câțiva ani printre ăia răii. Cât de norocoasă sunt! Și recunoscătoare să pot reveni asupra cuvintelor mele și să spun, iată, un om!

joi, 21 noiembrie 2024

Vremea lui amazing a apus


Arunc, din când în când, un ochi pe ce scrie lumea și mă miră faptul că unii continuă să folosească amazing (din engleză, extraordinar, incredibil) de parcă tocmai ce a fost scos din pălărie. Pălăria aia din care extragem mesaje pompoase, să ne vândă mai bine ce avem de vândut.

E rizibil deja, mai ales că dacă citești amazing, știi clar că nu e, că ai mai auzit tu de la alții și ai văzut chiar că până și incredibilul poate fi făcut credibil. Dacă vreți, amazing e sora mai mică a lui wow, care nu mai valorează nici el prea multe cepe degerate.

Dar să nu-l uităm nici pe interesant, deși e drept să spun că am remarcat că în jur lumea s-a vindecat de el. A trecut pe challenging (din engleză, provocator, competitiv).

duminică, 17 noiembrie 2024

Curajul


Am crezut multă vreme că a avea curaj se datorează unei moșteniri genetice. Ai tăi au fost curajoși, așa vei fi și tu. De parcă părul brunet sau ochii albaștri trec de la o generație la alta împreună cu trăsăturile de caracter. Ochii albaștri, vă zic, nu prea trec, căci sunt destul de încăpățânați și nu se încurcă ei cu oricine. Pesemne de aia n-am reușit eu să-i fur de la tata.

Azi am înțeles că nici curajul nu trece și, la fel ca ochii albaștri, nu e suficient doar să vrei ca să-l ai. Trebuie să-l cauți tu. Iar, uneori, dacă ești norocos și ai tăi insistă să-l caute și ei, curajul lor te inspiră să-ți găsești și tu propriul curaj.

Plec la drum, am foarte multă treabă! Ceea ce vă urez și vouă.

vineri, 8 noiembrie 2024

Victoria Secretarian


Am uitat de Abibas, Nuke și alte contrafaceri menite să păcălească sau poate doar să îndulcească purtarea pentru cei care nu-și permit să poarte haine de firmă.

Dar de curând, am aflat (și râs pe măsură) de Victoria Secretarian. Un parfum mai ceva decât cel copiat (era să scriu căpiat) de la prea celebra marcă Victoria’s Secret. Dacă vrei Victoria, ai Victoria, ce să mai!

joi, 7 noiembrie 2024

Din vitrine

Traducere din engleză – Te simți vinovat(ă) deoarece copiii tăi petrec prea mult timp privind la televizor? Atunci oprește-i sonorul și pune subtitrări.

Bum! Acum citesc.

luni, 4 noiembrie 2024

Întuneric


În serile de toamnă, când se întunecă devreme și mă găsesc pe străduțe slab sau deloc luminate, mă întorc în timp, pe o stradă din Tulcea, mergând alături de mama. Scria minunat Gospodinov în romanul său Refugiul timpului că este trist că unele trăiri sau mirosuri n-au nume și le evocăm doar descriptiv, întotdeauna prin comparație. Iar amintirile îți revin odată cu acele mirosuri sau trăiri similare și te trezești deodată transportat în miezul lor.

Așa și cu mine și serile de toamnă. Și când mă cheamă amintirea, realizez că nu mi-e frică nici de întuneric și nici de alți monștri. Poate doar de deznădejde. Dar am ac și pentru asta, uitându-mă peste colecția de încurajări sau complimente pe care le-am strâns peste ani de la cunoscuți sau străini, să mă ajute să merg mai departe și să nu uit către ce tind. Ajută mult și vă recomand să faceți la fel! 

E așa cum am învățat de curând dintr-un curs ținut de domnul Ronald Heifetz, poți face față deznădejdii și eșecului doar dacă rămâi conectat la binele pe care-l faci în lume.

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Live-ul evenimentului Corporația în Workshop


Mulțumesc din toată inima invitatelor, moderatoarei și celor prezenți la eveniment! Am petrecut frumos, cu râsete, cu povețe, cu sinceritate, dar mai ales, cu umanitate.

Găsiți aici link către live-ul evenimentului.

luni, 30 septembrie 2024

Corporația în Workshop

Nimeni nu poate face totul de unul singur, iar schimbarea atât de necesară în mediile de lucru va veni doar dacă suntem mai mulți să o cerem.

Toate poveștile incluse în carte (de la interviuri, angajare, demisii și concedieri) sunt poveștile noastre. Nu ești singur, suntem mai mulți!


Pe 8 octombrie, ora 18:30, Cărturești Modul ne primește cu brațele deschise și ne oferă cadrul de discuție. Veniți să vorbim despre ce ne demotivează și cum am putea să îmbunățățim lucrurile pentru a activa în medii de lucru sănătoase.

Un punct de plecare pentru discuție aveți dacă revedeți interviul cu Derrick.

miercuri, 25 septembrie 2024

Interviu despre Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire

În primăvară, noua mea carte, Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”a pornit mișcarea pentru schimbare.

Deoarece am primit întrebări și curiozități despre carte, i-am propus lui Derrick să le discutăm într-un interviu. Din pricina tipologiilor prezentate în carte, mulți credeau că aș fi de părere că nu există nici colegi, nici șefi și nici medii de lucru care nu sunt toxice. M-am gândit că cel mai bine pot dovedi contrariul printr-un interviu condus de un fost coleg.

Interviul este în limba engleză, dar are subtitrări în limba română. Pentru a urmări interviul cu subtitrări, apăsați, vă rog, pe pătrățelul roșu și apoi pe YouTube (jos, pe dunga neagră) și o altă fereastră se va deschide.

Am vorbit cu Derrick despre de ce este important să vorbim despre tipologiile care ne seacă de energie, de ce avem nevoie și cum putem iniția schimbarea în mediile de lucru și care au fost inspirațiile mele pentru cea mai recentă carte.

Vizionare plăcută și vă aștept cu drag cu impresii!



marți, 24 septembrie 2024

Dar

Cineva mi-a dăruit astăzi o vorbă de duh și vreau s-o împart.

Cât ești tânăr, să ai grijă de corpul tău că apoi, peste ani, se răzbună!

duminică, 22 septembrie 2024

Iepurele Alexandru – Ana Barton

Norman recomandă povestea ֦Iepurele Alexandru”


Cum a ajuns cartea, am mângâiat mai întâi coperta. Mai văzusem din lucrările Iuliei Șchiopu pe Facebook, dar un alt lucru este să le vezi în viu, căci au ceva aparte ilustrațiile doamnei Șchiopu de nu mai știi dacă tu privești ilustrațiile sau ele te privesc pe tine.

Am deschis apoi alene cartea și am zâmbit citind dedicația autoarei, căci mi-am amintit că așa a apărut și povestea mea pentru copii. Nepot e de vină pentru Veverița Șugu și câinele Hapciu, veveriță fiind numele nostru conspirativ.

Prin povestea iepurelui Alexandru, Ana mi-a făcut o mare bucurie, căci mi-a amintit de puterile magice pe care credeam că le aveam pe când eram copii (cred că orice copil a simțit asta). Eram una cu personajele preferate, lucrurile aveau suflet și gândire, iar comunicarea cu ele era amplă și plină de foloase. Ignoram sau nici nu ne interesa ce credeau alții, noi știam că legătura (deși invizibilă) era puternică și reală cu orice ne înconjura. Culcuș, iepurele de casă din poveste, mi-a amintit de legătura aceea magică și de faptul că nu mai vedeam diferențe între noi și animale. Culcuș renunță la frică și vrea să învețe să citească, băiețelul Alexandru începe să țopăie și să adore salata, și curând ambii învață unul de la altul lucruri minunate.

Dar cel mai mult, ambii învață despre identitate, despre cine sunt ei cu adevărat înăuntrul lor, iar lecția aceasta este cea mai frumoasă, indiferent dacă ești om sau iepure.


Dacă vă interesează, am și alte recomandări de cărți scrise de Ana Barton - aici și aici.

sâmbătă, 14 septembrie 2024

Surpriză

Numărul revistei Argeș din luna august a sosit cu încă o surpriză frumoasă. Mulțumirile merg către doamna Simona Fusaru.


miercuri, 11 septembrie 2024

Oana Ninica – Shaorma cu înghețată


Fall down 7, get up 8 (o replică dintr-un film; traducere din engleză – cazi la un nivel, ridică-te la un nivel mai sus sau, mai bine spus, folosește experiența căderii să te ridici și să lupți mai bine, mai pregătit). Fiecare om își duce propriile bătălii. Din afară, totul pare mult mai ușor și ne surprindem adesea zbătându-ne că nu ne ies niște lucruri sau planuri la fel de ușor cum pare să le iasă altora. Avem așteptări, realiste sau nu, și ele ne epuizează sau ne epuizează reflexia lor când ne privim în oglindă și ne întrebăm cu ce greșim.

"Shaorma cu înghețată", cartea Oanei Ninica, pornește exact de acolo, după cădere. Când te uiți înapoi, dacă ai curaj, și analizezi ce n-a mers și ai de ales dacă să mai faci ceva sau să renunți cu totul. Frica este un personaj încrustat în fiecare din paginile cărții. Nu face nimic, dar e acolo, o simți, o știi, o recunoști prin tot ce ți-a fost dat să trăiești până acum. Uneori îți vine să râzi de ea, de ridicolul la care te-ai dedat lăsându-te purtat de ea, iar alteori pare un colos ce râde de tine și de încercarea ta de a te măsura cu el.


„ ...

Frica ucide. Opusul fricii nu e curajul, cum ar spune mulți.

Opusul fricii este numai ADEVĂRUL.

...”

 

Și ceva sublim, la final.

duminică, 1 septembrie 2024

Vlad dăinuie

Dacă ar fi după mine, scriitura lui Vlad s-ar găsi în manualele de limba română și ar fi mereu pe tejgheaua Recomandările librarului”. 

Dar până atunci, măiestrică continuă să-și facă apariția în stilul lui ghiduș. Comandând de la anticariat niște cărți, absolut la întâmplare, surpriza găsirii numelui lui Vlad și al soției sale, Penke, mi-a produs o bucurie tandră. Vlad dăinuie!




sâmbătă, 31 august 2024

Cugetări armenești

De când am aflat că legenda meșterului Manole se găsește și în cultura albaneză, m-am tot întrebat cât de deschisă sunt, de fapt, la alte culturi. Sigur, o condiție importantă este să și iei contact cu alte culturi, nu doar să vrei să-ți ții mintea deschisă.

Aici intervine magia literaturii. Poți călători și vizita cu mintea întreaga planetă și, din fericire, există cărți să suțină o asemenea poftă fără nesaț. Și pe lângă alte vieți pe care le trăiești datorită cititului, poți căpăta cunoștințe din fragmente mai mult sau mai puțin fermecătoare ale diverselor culturi sau tradiții pe care le găsești în cărți.

Ai mei ne-au făcut mari cu proverbe și zicători. Rare au fost momentele când mama și tata n-aveau vreo vorbă de duh care să se plieze pe anumite situații. Așa că de îndată ce am văzut cartea asta, am plonjat cu bucurie în parcurgerea ei. Mai jos sunt cele care mi-au plăcut cel mai mult, poate vă inspiră și vă mângâie și pe voi.

“...

După cum un comandant de oști cu trupe multe nu poate fi socotit viteaz, tot astfel un om cu multe opinii nu trebuie socotit inteligent.

 

Pentru omul rău, un om rău e mai bun decât o mie de oameni cuminți.

 

Inima nu-i față de masă, s-o deschizi în fața oricui.

 

A scrie bine înseamnă – în același timp – a gândi bine, a simți bine și a exprima bine.

 

Așa cum nici o ploaie, nici un potop nu poate stinge focul care arde în adâncul pământului, tot astfel trebuie ca eșecurile, care sînt inevitabile la începutul unei noi – și, mai ales, nobile – lucrări, să nu ne sperie și să nu ne mîhnească. Dacă vreo lucrare bună s-ar putea înfăptui fără nereușite și cazne, atunci ea și-ar pierde însemnătatea.


....

joi, 29 august 2024

Inspirații pentru Corporația


Pe la finele lui 2010, am descoperit un extraordinar scheci cu Toma Caragiu. Nu știam pe atunci că aveam să strâng suficientă experiență cu lingăii (în cartea mea, categoria se numește Pupătorul) încât să-mi dea ghes să scriu o carte. Dar atunci am râs amar și m-am simțit răzbunată auzind despre Gârneață, cum probabil mulți cititori simt când citesc cartea mea ‚Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire’.

Toate-s vechi și nouă-s toate, cum se spune. Reascultând acum scheciul, mi-am notat câteva fragmente, dar mai jos vă invit să-l ascultați pe inegalabilul Toma vorbind despre alpinism:


Deși ai riscuri și ca pom... mai vine unu, mai te sapă... te sapă și dacă nu ești pom.

Iară ședință și li li li și la la la și li li li!

Parcă nu-l știe că-i lingău. Îl știe, dar uite că-i merge. Mda, mai merge, din păcate!

După ce am schimbat o părere, două, era să mă schimbe cu post cu tot.

A știut pe ce potecă s-apuce ca să ajungă într-o poieniță cu salarizare maximă.



Cât despre stilul de a scrie, una dintre inspirațiile pentru carte a fost lectura cărții "O să vă cam usture" de Adam Kay.

miercuri, 28 august 2024

Refugiul timpului – Gheorghi Gospodinov


Din capul locului, mă declar fascinată de scriitura lui Gheorghi Gospodinov. Stilul său frust, dar în același timp tandru, măiestria cu care folosește cuvintele (un rol important îl are și traducătoarea romanului de față, dar și oricare traducător, în general, când traduce literatură) pentru a te purta cu ușurință prin odăi pline de stimuli pentru toate simțurile sunt doar câteva dintre motivele pentru care voi citi cu înflăcărare oricare carte semnată de acest minunat autor bulgar

Trecutul ca mod de alinare și nu receptacul de reproșuri cu privire la nemulțumirile prezentului, aceasta este tema romanului. Dacă ar fi să trăiți într-o anumită perioadă din trecut care ar fi aceasta? Început ca un experiment de alinare a bolnavilor de Alzheimer, soluția trecutului e îmbrățișată de oameni sănătoși și nații, și nu poți ca privitor (căci are Gospodinov un dar anume să te transpună chiar în miezul acțiunii) să nu cazi pradă dilemei.

Încă de la primul roman citit, Gheorghi Gospodinov mi-a dăruit o certitudine – există un liant magic al națiunilor și timpului vădit prin literatură. Oriunde ar fi și oricând ar trăi, scriitorii par să fie legați printr-o muză care vorbește aceeași limbă și manifestă preocupări mai mult sau mai puțin similare. Am înțeles acest lucru și mai bine parcurgând idei similare despre trecut, ce înseamnă a fii scriitor, relația scriitorului cu personajele sale și multe altele în cartea aceasta a lui Oscar Wilde.



Iar cu scopul de a vă convinge, găsiți mai jos câteva fragmente din „Refugiul timpului”:


“Altfel, mă prezentam ca fiind scriitor, o profesie mult mai inofensivă, dar pentru care nu ai cum să te legitimezi.


“Gaustin, cel pe care întâi l-am creat, iar apoi l-am întâlnit în carne și oase.”


“Să te saturi cu un trecut străin, ca și cu bananele la care ai tânjit toată viața. Trecutul nu e doar ce ți s-a întâmplat. Uneori e și ce ți-ai imaginat.”

sâmbătă, 27 iulie 2024

Cea mai mare surpriză a anului

Azi am trăit un moment similar cu cele de la decernarea premiilor Oscar. Dar fără rochia de gală. Nu mă impacientez, o păstrez, că cine știe?!

Priveam videoul Alexandrei și m-a luat pe nepregătite să aud că romanul meu Cusătoresele” este menționat la secțiunea Cea mai mare surpriză a anului. Dacă doriți să vedeți momentul, îl găsiți începând cu minutul 4:51 din videoul de mai jos.


Cea mai mare bucurie a unui autor este să fie citit. Mulțumesc, Alexandra, pentru bucuria de a-mi citi cartea și onoarea de a o prezenta și recomanda altor cititori interesați!

Iar dacă doriți să vedeți recenzia pe care a făcut-o Alexandra cărții, vă rog să priviți videoul de mai jos începând cu minutul 3:31.


luni, 22 iulie 2024

Recomandare de carte


În revista Alist, cartea mea este în top 10 cărți de citit în weekenduri călduroase. Puteți citi articolul aici.

sâmbătă, 15 iunie 2024

Schimbare în mediile de lucru

 

M-a întrebat cineva de la ce a pornit noua mea carte. Nedreptate, abuz, dublă măsură, frică, muncă în zadar și încă atâtea altele. Dar după ce m-am mai gândit un pic, am realizat că totul a plecat de la faptul că m-am simțit singură în fața celor menționate mai sus. Și pentru că m-am simțit singură, am crezut că eu fac nota discordantă, că eram o neadaptată și singura care se indigna cu privire la anumite comportamente sau situații abuzive.

Vorbind cu oamenii (fie ei colegi, foști colegi, prieteni, familie), am aflat că nu sunt singură. Iar dacă această carte are un scop acela este ca nimeni să nu se mai simtă vreodată singur. Cartea aceasta reprezintă vocea alături de care altele să se adune. Căci nimeni nu poate face totul de unul singur, iar schimbarea atât de necesară în mediile de lucru va veni doar dacă suntem mai mulți să o cerem. Iar toate poveștile incluse în ea (de la interviuri, angajare, demisii și concedieri) sunt poveștile noastre.

Pentru anumite tipolgii am inclus în carte soluții de contracarare, asta pentru că uneori felul în care reacționăm la anumite comportamente poate să ne protejeze de negativitate, lipsă de responsabilitate și chiar hărțuire.  

Și de ce să citesc cartea asta, n-am suficienți nebuni la birou?! Acum, să-i iau cu mine și în momentul de lectură? 

Pentru că i-ai adus deja în viața ta, în casa ta, în liniștea ta. Iar ei sunt responsabili pentru stresul pe care-l resimți când tremuri de nervi. Citind cartea aceasta îi vei putea recunoaște mai bine și clasifica pe tipologii, căci nimic nu se poate schimba până nu e definit.

Citește cartea și vorbește despre ea celor din jur, căci împreună putem găsi soluții, iar soluțiile pot duce la schimbare. Și avem mare nevoie de schimbare în mediile de lucru în care activăm. Împreună putem crea medii de lucru sănătoase!

vineri, 31 mai 2024

Mulțumesc

Mulțumesc celor care au venit la Bookfest, dar și celor care n-au ajuns, dar mi-au trimis mesaje de susținere și felicitări!

vineri, 24 mai 2024

La Romexpo se lansează cartea „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”

Vino joi, 30 mai, la ora 19 la standul editurii Paralela 45 de la Bookfest - stand C13, pavilion B2 – la lansarea celei mai recente cărți ale mele, „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”.

 


Mai jos, despre carte:

Te întrebi dacă ești și tu un muncitor la Cooperativa munca în zadar? Dacă ai luat-o razna sau mai sunt și alții ca tine care au nevoie de claritate, strategie, comunicare și susținere? 

Nu, nu ești nebun și nu ești nici singur. Suntem mai mulți. Și poveștile noastre sunt cuprinse în această carte. Povești care includ diverse tipologii de șefi și colegi cu care cu siguranță și tu te-ai întâlnit. N-am lăsat deoparte nici experiențele de la interviuri, demisii sau concedieri. La final, în loc de concluzie, vei găsi un dicționar de romgleză cu bijuterii culese de prin corporații și nu numai. Toate, inclusiv dicționarul, pot suferi adăugiri.  

Pentru anumite tipolgii am inclus în carte soluții de contracarare, asta pentru că uneori felul în care reacționăm la anumite comportamente poate să ne protejeze de negativitate, lipsă de responsabilitate și chiar hărțuire.  

 

Și de ce să citesc cartea asta, n-am suficienți nebuni la birou?! Acum, să-i iau cu mine și în momentul de lectură? 

Pentru că i-ai adus deja în viața ta, în casa ta, în liniștea ta. Iar ei sunt responsabili pentru stresul pe care-l resimți când tremuri de nervi. Citind cartea aceasta îi vei putea recunoaște mai bine și clasifica pe tipologii, căci nimic nu se poate schimba până nu e definit.

 

Citește, râzi, reflectează la poveștile din carte, vorbește cu colegii, prietenii sau familia ta despre tipologiile prezentate în carte. Vorbind vei găsi soluții, iar soluțiile vor duce la schimbare. Și avem mare nevoie de schimbare în mediile de lucru în care activăm. Împreună putem crea medii de lucru sănătoase! 

duminică, 5 mai 2024

Extravagantul Vlad Mușatescu – Dodo Niță

Citind scrisorile lui Vlad Mușatescu către Dodo Niță prea puțin mi s-a părut diferită scriitura față de cum i-o știu și o iubesc. Are același stil și când epistolează (ca să-i urmez exemplul de inventare a cuvintelor – am adunat mai jos câteva minunății de-ale lui inventate, am râs și mi-am amintit încă o dată că lui i se datorează jocul meu cu formarea de cuvinte), iar blândețea e prezentă aproape în fiecare rând, nu doar în cele de la finalul epistolelor, cu urări de bine.


 

„... pentru că există posibilități care se poate și posibilități care nu se poate”

„E formidabiloasă!”

„N-are contează, viața-i înaintea noastră.”

 

Am regăsit și revista Argeș, căci exact ca un făcut tocmai ce primisem acasă și numărul nou.

Revista Argeș – atunci și acum

 

Am înțeles că până la final de an va fi gatat și site-ul dedicat lui Vlad - https://vladmusatescu.ro/ Mă bucur și îl aștept cu drag.

 

Și spre finalul cărții mi-a fost dat din nou să pohtesc la o salată babană de roșii. Dar nu vine ea vara să găsesc roșii inimă de bou! Și-atunci, Măiestrică, te onorez din nou! 

miercuri, 24 aprilie 2024

În librării, la Cărturești

 


Până de curând cartea se găsea doar online în librăriile celor de la Cărturești. Dar acum se găsește și fizic. Soțul a găsit-o frumos așezată pe raft.

miercuri, 17 aprilie 2024

Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire – Emilia Muller

La job, cooperativa munca-n zadar nu e un concept deloc străin pentru mulți dintre noi. Un exemplu? Până-ți dă managerul OK-ul pe newsletterul pregătit, deja campaniile au expirat și trebuie să te apuci din nou de treabă. Sau refaci slide-uri in PowerPoint și (re)colorezi celule în Excel la cererea managerului până când afli că s-a renunțat la proiect. Bine, am dat mai mult de un exemplu.

Sunt bucuroasă să vă anunț publicarea cărții “Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire.” Am adunat aici povești de la interviuri, angajare, demisii și concedieri. Apoi, am împărțit colegi și șefi pe categorii, dar i-am vizat pe ăia care ne mănâncă sufletul și motivația la job.  Am inclus și sfaturi practice de supraviețuire în colaborarea cu anumite tipologii, dar și un lexicon de corporație.

Mai multe detalii găsiți accesând link-ul acesta – și puteți chiar răsfoi cartea.

luni, 15 aprilie 2024

Minunăție

Pe Bogdan Simion l-aș asculta non-stop – vorbind și cântând. 

Vorbește cu atât de multă pasiune despre muzică, despre instrumente, despre influențe, adăugând date istorice care te lasă cu gura căscată

Iar când începe să cânte, gata, ești transpus în altă lume. O lume în care carnea nu-ți mai aparține, căci joacă spiriduși nevăzuți țonțoroiucu ea. Dar are grijă să te aducă blând la loc, de unde ai plecat, și apoi rămâi cu gândul fermecat de unde ai fost și știi că te vei îngriji să-l asculți din nou, să mergi iară în întâmpinarea minunăției.

sâmbătă, 13 aprilie 2024

Pregătire

Când primești pachet de acasă pentru grădina de pe balcon. 




Pentru cei nefamiliarizați cu tulcenismele, ciușcă înseamnă ardei iute.