Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta!
Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu, să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare.
Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai
mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de
frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de
patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat
mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a
ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile
lui Vlad.
Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie.
Acoperiți-vă frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu