Aveam 6 ani la revoluție. Doar frânturi de amintiri și poveștile alor mei și ce am mai citit prin cărți îmi pot trasa ușor demarcația formei în care s-a trăit.
Dar fondul... Ei bine, fondul nu l-am trăit și nici nu cred că-l pot cuprinde
cu adevărat, indiferent de cât de mult aș citi despre cum se trăia în comunism,
ce s-a întâmplat la revoluție și ce s-a întâmplat la mineriade.
Și totuși, citesc. Și mi se pare esențial să nu ignorăm vocile, atât de
puține cât se mai aud astăzi, căci așa aflăm despre noi, despre unde ne
îndreptăm, despre cum am putea să evităm greșelile trecutului.
Mircea, personajul principal al romanului Mortua Est, este rănit în timpul
Mineriadelor și decide să emigreze, căutând lăcaș pentru speranțele și
dorințele lui de mai bine în străinătate. Întâmplări și oameni, remușcări și
recalibrări (când afli că iarba nu e neapărat mai verde peste gard), îl fac să
se reîntoarcă în țară. Tot drumul acesta este presărat cu mici relatări și filosofări
în care cititorul se poate găsi sau nu, dar are libertatea să aleagă.
Și mai e în carte un personaj important, pe care cititorul nu-l descoperă
decât la final. Dorința de mai bine. Ea nu e a nimănui și a tuturor. Ea este
cea căreia tinerii de azi le datorează prezentul. Ea vine de departe, de la moși
și strămoși. Și nu pleacă, dar ne încearcă pe fiecare să ne măsurăm valoarea în
oglinda ei.
Un mic fragment, cu rol de instigare la citit:
“Salam
cu soia, ulei de
rapiță, pâine neagră, totul cartelat și raționalizat. Parcă citesc dintr-un
meniu gândit de un nutriționist al zilelor noastre. Ce ironie! Poate peste
20-30 de ani vom afla că, de fapt, Ceaușescu nu a făcut în România decât o
imensă cură de sănătate...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu