Un cântec

 

Până nu ni se face dor – Zully Mustafa

Un miros puternic de mare răzbate din noul roman al lui Zully Mustafa. Încă de la început, cuvintele nu au rol de a-ți descrie, ci mai mult de a te ajuta să simți mirosul sau gustul peisajelor. Mirosul sărat al mării agitate se avântă către cititor, prin valuri de amintiri despre locuri, oameni, simțiri, vise și speranțe sau frământări.

Și deși te poartă prin mici cămăruțe cu rol de capitole, de fapt, scriitoarea te plimbă printr-un univers mult mai amplu, în care trecutul și viitorul se întâlnesc pentru a face pace și pentru a trage concluzii și învățături.

Este ceva frumos în modul în care frământă Zully cuvintele încât, citindu-le, ți-e imposibil să nu te transpui în poveste, dar în același timp să reușești să păstrezi o mică legătură cu realitatea ta, a cititorului. Iar realitatea asta s-o compari cu cea din poveste și să-ți iei pentru tine învățăminte.

După mine, romanul are un singur personaj, și nu e vorba despre un om. Amintirile, indiferent de moment sau locul sau persoanele pe care le evocă, constituie centrul romanului. De asemenea, printr-un joc al reflexiilor în oglindă, pentru a altera sau nu forma amintirilor, scriitoarea crează un sentiment de claustrofobie din care cititorul nu poate ieși decât dacă are curajul să privească cu atenție modul în care emoții universale se reflectă în propria oglindă.

Vă recomand cu drag noul roman al scriitoarei Zully Mustafa și vă las mai jos, întru reflecție, un fragment:

‘Asta înseamnă să ai amintiri, iar amintirile devin mai prețioase după ce prieteniile dispar.

...

Ia un stilou sau un pix cu gel, sau un condei, sau orice vrei și scrie așa: Și singurătățile, marile singurătăți nu aduc numai monștri, aduc și înțelepciune, și pasiune, și tandrețe, și iertare. Dacă ai mai mult timp când vii, poate vedem marea împreună. Și mie îmi e dor de ea.’

Soare

Nu toți avem puterile magice ale lui Nică, dar ne putem găsi căi să facem soarele să strălucească.

De nu, ne găsesc alții. Căile.

Am primit de curând de la o prietenă dragă acest soare croșetat și de atunci acest cântec se tot aude în mintea mea.

Să fie soare! 

Comunicarea prin email - eficiența

Iată, o rugăminte de la noi toți, cei care ne confruntăm zilnic cu ședințe, sarcini de lucru, termene limită, dare de explicații, și care ne dăm toată silința să ducem la bun sfârșit și la termen proiectele pe care le administrăm:

Fiți eficienți!

 

Să explic? Bineînțeles.

 

Când scrieți un email cerând ajutor și includeți alte persoane interesate de proiect, vă rugăm să vorbiți înainte despre ce vă doriți pentru proiect. Este ușor. Stabiliți o întâlnire scurtă și clarificați ce e de clarificat.

Vă rugăm să nu ne trimiteți emailuri după emailuri prin care vă consultați și încercați să stabiliți ce doriți de la proiect. Nu este eficient și pierdem o groază de timp (pentru toată lumea), ca să nu mai spun că este și demotivant. Pe deasupra, ne arătați că nu aveți nicio considerație pentru noi, bombardându-ne cu emailuri.

Este exact ca un meci de tenis pe care-l privești, de pe margine. Doar că nu ești în timpul liber și nici schimburile de mingi (a se citi emailuri) nu-ți aduc vreo satisfacție (a se citi înțelegere). De ce să umpli căsuța poștală electronică a unei terțe părți cu mesaje înainte de a vă elucida ce vreți de la ea?!

 

Știu că este mai ușor să scrii emailuri și să te aștepți ca cei care le citesc vor avea perspectiva mai amplă asupra proiectului, dar rețineți, vă rog – emailurile nu se citesc de drag, nu constituie literatură. De asemenea, aveți, vă rog, în vedere faptul că nu sunteți singurii care ne trimiteți emailuri.

 

Așadar, gândiți-vă un pic la timpul pe care o persoană îl pierde citind emailuri și încercați să fiți cât mai eficienți cu putință. Nu sunt fan al ședințelor care nu se mai termină, dar uneori o ședință de 10 minute poate face diferența. Programați-vă o ședință cu părțile interesate de proiect, și astfel vă veți asigura că veți comunica doar informațiile relevante persoanei care trebuie să vă ajute cu livrarea proiectului.

 

 

Fiți buni, fiți eficienți; chiar nu este deloc atât de complicat precum pare!

Adăugire (Octombrie 2023)

Scriam mai sus să nu trimiteți emailuri după emailuri prin care vă consultați cu echipa. Dar mai am o rugăminte. Și e proaspătă - Nu trimiteți nici WhatsApp-emailuri. Ce e un WhatsApp-email?

Un răspuns care include mai multe propoziții, dar care este trimis defalcat în mai multe emailuri.

De exemplu:

Primul email - Mulțumesc. E foarte bine, dar necesită niște adăugiri.

Al doilea email (trimis după un minut sau două) - Trebuie să îndepărtezi fragmentul acesta.

Al treilea email (trimis după zece minute) - Și adaugă linkul acesta.

Al patrulea email (trimis după alte cinci minute) - Și atașează documentul de care vorbeam ieri. Parcă ți l-a trimis Maria săptămâna trecută.

Să fii clar și concis implică disciplină, dar nu e deloc ceva greu de făcut. Și nu trebuie să "ai cuvintele la tine", cum se zice, pentru a încerca să comunici eficient. Trebuie să începi prin a te pune în locul celuilalt și, mai ales, să înțelegi că celălalt nu e în capul tău, și deci n-are acces la toate informațiile pe care le deții și nici nu "vede" exact ce vrei.

Teracote

Iubesc sobele de teracotă.

Mă leagă amintiri frumoase de ele și, peste ani, am dezvoltat o afecțiune în ceea ce le privește.

În România, maeștri sobari crează cele mai frumoase sobe de teracotă la Mediaș. Și tot de la Mediaș a sosit și placa aceasta de teracotă.

Cum mi-am mâncat masca – Jan Cornelius

L-am îndrăgit pe Jan Cornelius de când i-am citit Eu, Dracula și John Lennon. Am râs tare, și pe alocuri am rămas și pe gânduri. Semn că scriitura e bună.

Tot cu o impresie bună am rămas și după ce i-am citit noua apariție literară, Cum mi-am mâncat masca. Și deși ar fi multe de scris despre carte, prefer să-i las pe cei mai pricepuți la critică să o facă, iar eu să vă dau un fragment pentru a vă convinge să o citiți și voi.

‚Creativitatea este indispensabilă pentru un bun bucătar, vorba lui Paul Bocuse: Când greșește un doctor, se presară țărână deasupra. Dar când greșește un bucătar, ascunde greșeala sub sos și afirmă că a inventat o rețetă nouă.’

Ai făcut ce trebuia!

Cât de des vă spuneți asta?!

Cât de des vă spun ceilalți asta?!

 

Iaca un îndemn să începeți săptămâna bine: ați făcut ce trebuia!

Nu vă mai uitați în stânga sau dreapta, nu mai plecați urechea la ce spun alții. Oricum, nu contează.

Ați făcut.

Siri Hustvedt – Lumea în flăcări

‚Să nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu există cuvinte magice.’

Propoziția aceasta mi-a mers la suflet. Mai ales că mi-a amintit că știu și eu acest lucru. Nu mor caii când vor câinii, mi-a spus soră-mea într-o perioadă tare gri, la prima mea sosire în București. Iar eu am răzbit înțelegând asta.

Omul e cel mai puțin el însuși atunci când vorbește din propria piele. Dă-i o mască și îți va spune adevărul, a spus Oscar Wilde. Poate fi literatura o mască? Creațiile artistice, pot constitui și ele o mască?

Da. Întregul roman al lui Siri Hustvedt aduce argumente care să susțină acest lucru. De asemenea, e o discuție întreagă asupra formelor care domină romanul. Cum le percepem, cum le reprezentăm, cum ne supunem la ele, cum am învățat să le privim, să le acceptăm și să ne ducem traiul în funcție de toate prejudecățile pe care le avem cu privire la ele.

 

Există în cadrul romanului o întrebare care mi-a plăcut tare mult și cu care aș dori să închei:

Existase vreo operă de artă care să nu se încarce de așteptările și prejudecățile privitorului, cititorului sau ascultătorului, indiferent cât de învățat sau rafinat ar fi acesta?