Lecții de la tata

(Photo credit: Pablo Merchan Montes - Unsplash)

Vă mai amintiți ce v-am povestit despre faptul că blondele ar trebui să poarte albastru? Ei bine, iată o nouă învățătură din aceeași serie.

Tatălui meu îi plac dulciurile. Cum așchia nu sare departe de trunchi, și mie îmi plac dulciurile. Când eram mică, îmi plăcea faptul că el insista asupra faptului că trebuie să mâncăm ceva dulce după masă. La un moment dat, am realizat că ceilalți membri ai familiei noastre nu erau atât de încântați de momentul dulce, dar asta nu m-a oprit să mă bucur de el.

După aceea, mi-a fost dat să mai realizez ceva. Și anume, când oameni cu gusturi diferite se găsesc împreună, pentru ca unul dintre ei să obțină ce-și dorește, acela trebuie să inventeze scuze (v-a plecat gândul la oamenii din viața voastră care adoptă aceeași schemă, nu-i așa?!). Astfel, și tata, fiind iubitor de dulciuri, trebuia să inventeze o scuză și să transforme momentul dulce într-unul necesar. Și a reușit. Sau mai bine zis, a mers o vreme.

Ne spunea că e musai să mâncăm ceva dulce după masă căci astfel se va face reacție în stomac și digestia se va desfășura mult mai bine. 

Cei ce mă cunosc, știu că nu mi-e rușine să admit că-mi plac dulciurile. Însă de fiecare dată când întâlnesc pe cineva care se rușinează cu dorința de dulce, îi povestesc de recomandarea tatălui meu. Unii dintre noi se simt vinovați cu privire la poftele pe care le avem, în timp ce alții nu. Toată ideea cu poftele îmi pare că trebuie să se desfășoare astfel - din când în când, trebuie să cedăm în fața lor. Este tare greu să faci față sentimentului de vinovăție, așa că uneori avem nevoie de scuze pentru a ne bucura de micile plăceri.