Un cuvânt: toleranță

Pe când lumea era mai mică, iar eu mult mai înaltă decât mă aflu acum, am aflat despre existența unei case. O casă simplă, cu o singură ușă. Știam asta. Auzisem eu de la alții cum ascultau prin fața ușii acestei case. Lucruri bizare și supraomenești se întâmplau acolo. Însă un singur lucru m-a frapat. Cum acea casă înfierbânta discuțiile oamenilor. Mai târziu, aveam să aflu că și mințile lor erau afectate, de vreme ce reușeau să inventeze atât de multe lucruri stranii.

Tot atunci, am aflat că erau oameni care nu credeau în poveștile care circulau despre acea casă, sau despre locuitorii acesteia. Respingeau discuția cu o ușoară delicatețe, vorbind despre alte lucruri. Multă vreme am crezut că erau doar mai puternici și că nu cedau cu ușurință în fața curiozității.
Din când în când, astfel de oameni mi se arată în cale pentru a înțelege importanța toleranței. Îmi place să-i ascult pe când voci din ce în ce mai ascuțite încearcă să se impună în fața lor. Calmul cu care răspund provocărilor este o adevărată sursă de inspirație. Și da, îmi place să observ cum încrederea mea în oameni își găsește mereu motive de a exista.
Toleranță. Un cuvânt. Un ideal.

Păcat că...

“Păcat că oamenii nu-şi pot schimba necazurile între ei. Toţi par să ştie exact cum le-ar repara pe ale celorlalţi.” - Olin Miller

Nu știu despre voi, însă eu remarc mai mereu diverse persoane săritoare. Oriunde mă îndrept, oameni mă întâmpină cu soluții diverse. Cel mai amuzant este când nici măcar nu te-ai plâns vreodată, însă afli cu multă suprindere cum alții ‘te citesc de departe și știu ei mai bine și ce probleme ai și cum să le rezolvi.’ Cel mai bine este să ignori, însă când nu poți, s-ar putea să ajute un cântecel.

Top 12 lucruri stupide

“Suntem obligați să facem atâtea lucruri stupide încă de mici crezând că sunt esențiale.”

Ia, de azi să nu mai facem asta.
Am citit replica aceasta într-o carte – ce, doar pisica să afle dintr-o carte?! – și m-a pus pe gânduri.
Atât de mult, încât am început să lucrez la lista de lucruri stupide:

- Să nu oprești o discuție când ți-e clar că omul acela îți vorbește pe ton zeflemitor
- Să iei de bune părerile altora fără măcar să verifici situația/ persoana
- Să insiști să demonstrezi că ești bun/ serios/ organizat/ motivat unei persoane care deja te-a încadrat într-o categorie ce nu-ți face cinste
- Să asculți la nesfârșit monologuri la telefon, când ție ți se îngăduie să vorbești doar 5 minute
- Să răspunzi non-stop la telefonul mobil de parcă ar fi un cip instalat sub piele și lumea te-ar vedea și judeca pentru afrontul pe care i-l aduci dacă nu răspunzi
- Să te lași șantajat cu așteptările celorlalți în ceea ce te privește
- Să nu te aperi când cineva te atacă în mod constant, de frica faptului că ai putea părea agresiv
- Să faci anumite lucruri doar pentru a intra în rândul lumii
- Să nu-ți iei timp personal pentru tine, de teamă că ai părea egoist
- Să te minți că vei învăța să iubești ceva ce îți este cu totul indiferent
- Să nu reclami abuzul, de teamă că ai părea cu fițe
- Să-ți fie rușine cu ambițiile tale

Și lista voastră de lucruri stupide cum arată?

Inspiraționale

Voi cum reușiți să vă remontați?

Eu colecționez citate și poze. Am un fișier în Word în care tot adaug citate pentru zile bune și mai puțin bune.

Dintre poze, îmi place să cred că aceasta m-a găsit pe mine:

(sursă foto: https://me.me/i/if-you-expect-the-world-to-be-fair-with-you-5722040)

(Să te aștepți ca oamenii să fie corecți cu tine pentru că și tu ești corect cu ei este ca și cum te-ai aștepta ca un leu să nu te mănânce pentru că tu nu mănânci carne de leu...)

Iată mai jos topul colecției mele de citate:

"Je veux tout de la vie, être une femme et aussi un homme, avoir beaucoup d'amis, et aussi la solitude, travailler énormément, écrire de bons livres, et aussi voyager, m'amuser, être égoïste et aussi généreuse… Vous voyez, ce n'est pas facile d'avoir tout ce que je veux. Or quand je n'y parviens pas, ça me rend folle de colère".

---- Simone de Beauvoir à Nelson Algren, 3 juillet 1947

(Vreau totul de la viață, să fiu și femeie și bărbat, să am prieteni, dar să mă bucur și de solitudine, să muncesc mult, să scriu cărți bune, dar să și călătoresc, să mă simt bine, să fiu egoistă, dar și generoasă... Vedeți, nu prea este ușor să ai tot ce vreau eu! Iar când nu obțin toate acestea, devin extrem de furioasă.)

“The world ain’t all sunshine and rainbows. It is a very mean and nasty place, and it will beat you to your knees and keep you there permanently if you let it. You, me, or nobody is gonna hit as hard as life. But it ain’t how hard you get hit; it’s about how hard you get hit, and keep moving forward.”

-- Rocky Balboa in Rocky, 1976

(Lumea aceasta nu este plină doar cu lucruri bune. Este un loc în care se găsesc răutăți și oameni afurisiți, care te vor îngenunchea și vor încerca să nu te lase să te ridici, dacă le permiți. Tu, eu sau oricine altcineva nu te va lovi la fel de tare precum viața. Iar esența nu este despre cât de tare ești lovit; este despre cât de tare ești lovit, însă continui să mergi înainte.)

Charles Bukowski: "We're all going to die, all of us, what a circus! That alone should make us love each other but it doesn't. We are terrorized and flattened by trivialities, we are eaten up by nothing."

(Cu toții vom muri, fiecare dintre noi. Ce circ! Numai acest lucru ar trebui să ne facă să ne iubim mai mult, dar asta nu se întâmplă. Suntem terorizați și flatați de trivialități și ne consumăm pentru nimic.)

5 trucuri pentru a-ți vinde brelocul

(Aceasta ar putea fi poza unui breloc. Dar nu este!)

Fie el un breloc în geanta ta. Greutatea lui te face să te gândești că există un motiv pentru care te doare umărul drept. E clar, nu mai poți continua așa. Te gândești la vânzare. Iar dacă ești la fel ca mine, treci direct de la gând la acțiune.

Pasul 1

Scoate cheile de pe inel și pune-le deoparte. S-ar putea să mai ai nevoie de ele. Diseară poate se va găsi cineva să-ți deschidă ușa, însă după ce uitătură ți-a aruncat ieri dimineață vecinul de la parter, l-aș crede în stare să schimbe litera scării blocului doar, doar să te vadă pierdut.

Pasul 2

Analizează brelocul. Pe inel ai deja o bufniță roz (care știi că-ți va aduce prosperitate), un unicorn verde (să arate întregii lumi că ești pregătit pentru viitor precum ai fost pregătit pentru trecut) și o banană (fructele sunt cool). Le păstrezi sau le vinzi și pe ele?! (dacă da, există riscul ca lumea să te perceapă fără suflet)

Pasul 3

Admiră brelocul gata de vânzare. Așa se simte un antreprenor mândru.

Pasul 4

Fă o poză, compune un anunț și gândește-te dacă vrei să pui brelocul la vânzare pe pagina ta de Facebook. Prieteni invidioși de abia așteaptă să pună mâna pe avutul tău.

Pasul 5

Ai publicat anunțul. Nimic. Nici măcar un like sau vreun amărât de comentariu. E momentul să treci la artileria grea. Roagă un prieten să dea like și să distribuie postarea ta. Brelocul e ca și vândut.

Acesta este doar un exercițiu. Are și pași deoarece sunt de părere că mișcarea face bine la sănătate. A se lua în seamă doar dacă aveți de vânzare vreun breloc.

Surpriză

Se spune că dacă ne dor ochii, ar trebui să ne uităm pe fereastră. Eu spun că ar trebui să facem asta când dorim să ne relaxăm. Astăzi eram în timpul unei astfel de relaxări, și dacă n-ar fi fost înghețul ce a căzut peste noi de câteva zile, aș fi crezut că sunt oameni care s-au pregătit deja pentru Paște.

Micșorând distanța focală, am descoperit, de fapt, că în zare nu se găsesc un iepure și un ou de Paște, ci doar niște plante, înfruntând curajoase vremea.

Și noi când mai ascultăm?!

Nu știu dacă ați remarcat, dar suntem în plină epidemie. Și nu de gripă. Pe lângă faptul că ne grăbim… Rău, dar rău de tot ne grăbim... Apoi, este clară treaba că nu ascultăm. Sau nu mai ascultăm. Ne concentrăm atât de mult asupra răspunsului nostru sau cum să întoarcem discuția la un subiect pe care îl găsim interesant, încât înțelesul vorbelor celuilalt zboară fără măcar să ne atingă ușor timpanul.

E îngrijorător. Scriu asta și pentru că m-am surprins cu urechi surde și minte fremătândă la momentul în care voi prelua cuvântul. Eu, care mă mândream atâta cu atenția mea de neclintit!

Și am să mă țin tare și n-am să dau vina nici pe era modernă, cu toate smartphone-urile și tabletele ei, și nici pe nestatornicia tinereții. Pun la cale o nouă strategie – a asculta cu atenție. Și vă provoc și pe voi. Începeți de la pasul înapoi de la voi și pasul înainte, către vorbitor. Poate e cazul să vă și avertizez. Există riscul să descoperiți alte păreri decât ale voastre. Să nu vă temeți!

Ana Blandiana - Variațiuni pe o temă dată

N-ai cum să n-o iubești pe Ana Blandiana. Ceva din felul în care privește, în care rostește cuvintele, te anunță că te afli în fața unui om cu forțe extraordinare. Nu poți decât să te lași vrăjit și să-ți dorești ca vraja să nu se spulbere prea curând.

Pe când aveam vreo 13 ani, tata m-a întrebat despre Arpagic. L-am privit lung, am ridicat din umeri și i-am spus că nu știu la ce se referă. ‘Dar ce vă învață pe voi la școală?!’, a exclamat el îngrijorat. Atunci a fost prima dată când am auzit numele Anei Blandiana. Încântarea cu care tata vorbea despre dânsa mi-a rămas multă vreme în minte. Când am auzit prima dată despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, am fost profund mișcată de inițiativă, dar n-am reținut numele fondatorilor. Peste ani, când am pășit pragul fostei închisori politice din Sighetul Marmației, vocea blândă a Anei Blandiana m-a întâmpinat încă de la intrare și mi-am amintit de spusele tatei.

Azi, am făcut ceva frumos. Am citit poezii. Volumul ‘Variațiuni pe o temă dată’ cuprinde poezii de o rară sensibilitate. Toate poeziile au drept subiect secundar moartea, care e reprezentată drept absență fizică și nu dispariție. Subiectele principale, în schimb, variază. De la timp la amintiri, promisiuni și întrebări despre viață.

Există un hotar între viață și moarte, și niciun canal de comunicare. Și, totuși, anumite spirite se simt, se descoperă, se însoțesc în ciuda unei aparente imposibilități. Rămânem uniți doar dacă ne dorim acest lucru. Iar această unire nu trebuie validată de vreo prezență fizică.

Vă recomand să citiți acest volum de poezii pentru că veți redescoperi cum este să vi se facă pielea de găină. Veți vibra, veți zâmbi, vă veți întrista și veți realiza încă o dată cât de frumoasă e poezia românească, dar și mai mult cât de frumoasă e poezia scrisă de Ana Blandiana.

Be the person your dog thinks you are (interpretare – Fii acel cineva extraordinar pe care îl vede în tine câinele tău!)!

Eu fac parte dintre aceia care cred că umblatul (fie el prin lume sau doar o stație de tramvai în plus) face bine la psihic. Îl curăță de toate reziduurile acumulate, iar în plus, îți poate servi drept muză. Pentru că nu știi peste ce vei da în timpul plimbării.

Titlul acestei postări vine de acolo, de pe urma umblatului. M-a trăznit deodată, pe când căscam gura aiurea, pășind cu dreptul după stângul. 
Fiind iubitoare de cuți, am apreciat citatul. Apoi, m-am tot gândit la el, amuzată. Și am descoperit că este mai profund decât m-aș fi gândit la prima vedere, în faldurile lui ascunzându-se ‘Să nu faci rău!’ și ‘Fii puternic!’ și ‘Joacă-te!’ și ‘Trăiește clipa!’. 

Despre 2018

Dacă iau seama la ce am auzit în jurul meu, pe măsură ce înaintezi în vârstă, timpul pare să devină din ce în ce mai alunecos. În sensul că trece atât de repede încât nu-l mai simți.
Nu sunt încă pregătită pentru dorințe cu privire la 2019, însă știu un lucru - am pentru ce-i mulțumi lui 2018. Și nu doar ca scriitoare.

Și cum promisiunea e promisiune, n-aveam cum să închei anul fără dragul de Vlad. Din 'Aventurile aproximative' ale lui Vlad Mușatescu îmi dă ghes următorul fragment:

"-  O să-mi fie dor de tine! De-asta să fii convins... Așa că n-are niciun rost să te-ntristezi din pricina despărțirii noastre... E vremelnică, ascultă la mine, că știu ce zic! Noi n-o să murim niciodată. Tu, fiindcă ai s-ajungi scriitor, ca și frate-miu, iar eu pentru că-s Vlahuță... Și-am trăit ca un Vlahuță. Din plin. Cântând, iubind, mai bând și-un păhărel, așa cum îi șede omului bine! În definitv, mai dă-o-n măsa de viață, că pentru asta-i făcută... Trăiește-o din răsputeri, ca mine, și n-ai să mă uiți niciodată!”

De revăzut, n-am mai apucat să-l revăd pe moș Vlahuță. În schimb, nu l-am uitat. Niciodată, așa cum îmi ceruse. Ceva-ceva, tot învățasem de la dânsul. Întrucât mă asigurase că despărțirea noastră-i vremelnică, înseamnă c-o să ne reîntâlnim cândva. Unde? Că pe pământ n-am mai izbutit. Totuși, rămâne de văzut! Vorba lui Stephane Roll (alias), zis Gheorghe Dinu: ‘Om muri și-om vedea!’"

La mulți ani, oameni buni! Să vă bucurați!

Tradiții de familie

Înțelegi cu adevărat legătura de familie de abia când îți remarci nepotul folosind aceeași tactică pe care o aplici de ani buni. Și anume, să o rogi pe mama (în cazul acesta, Bui a.k.a. bunica) să îți povestească o întâmplare pe care ai mai auzit-o de câteva ori, dar ți-e tare drag s-o mai auzi o dată. Încrunți nițeluș sprâncenele și dai detalii ușor greșite despre poveste, tocmai pentru a crea în Bui nevoia de a clarifica. Dai capul pe spate. Ușurel, să nu îți vadă Bui zâmbetul victorios, deși Bui de abia așteaptă să-ți povestească. Asculți, și pe fața ta se vede încordarea deși încă nu s-a ajuns la punctul culminant. Și râzi. Râzi tare și mult pentru că Bui a ajuns exact la partea care îți place.

Există povești care nu devin fade peste ani, și acest lucru li se datorează doar povestitorilor lor. Și există tradiții de familie care își continuă viața, fără ca noi să fi avut vreun merit. Tocmai acestea îmi par cele mai importante și mai 'de sânge'.

Când e frig...

Când e frig afară, mă înăbușă dorințe și mai aprige de citit cărți. Mă culcușez în canapea, îmi aduc alături o cană de ceai și mă scufund în lectură. Dar nu de tot. Rămân într-o oareșce stare de alertă. Tocmai de aceea mă așez cu fața către fereastră. Pe ea privesc când rânduri din carte îmi dau aripi de gândire. Privind pe fereastră, simțirea iscată de cele citite se domolește și se așterne, precum țesătura pe un gherghef. Iar așa, nici eu nu sunt cu totul desprinsă de lume și pot mai ușor să las cartea din mâini.

Un scaun

Deschizi ușa. E verde. Te uimește pentru că erai obișnuit să remarci această culoare în condiții diferite. De ce oare ți-ai setat așteptările cu privire la culori?! De ce verdele trebuie să se găsească doar afară?! Și, eventual, doar primăvara?! Sau poate este forma ta de autoapărare. Uiți ca să nu suferi. Căci suferi amintindu-ți. "Durerea de acum este parte din fericirea de atunci". Cumva citatul lui C.S. Lewis nu te ajută. Dar ce te ajută?