Despre 2018

Dacă iau seama la ce am auzit în jurul meu, pe măsură ce înaintezi în vârstă, timpul pare să devină din ce în ce mai alunecos. În sensul că trece atât de repede încât nu-l mai simți.
Nu sunt încă pregătită pentru dorințe cu privire la 2019, însă știu un lucru - am pentru ce-i mulțumi lui 2018. Și nu doar ca scriitoare.

Și cum promisiunea e promisiune, n-aveam cum să închei anul fără dragul de Vlad. Din 'Aventurile aproximative' ale lui Vlad Mușatescu îmi dă ghes următorul fragment:

"-  O să-mi fie dor de tine! De-asta să fii convins... Așa că n-are niciun rost să te-ntristezi din pricina despărțirii noastre... E vremelnică, ascultă la mine, că știu ce zic! Noi n-o să murim niciodată. Tu, fiindcă ai s-ajungi scriitor, ca și frate-miu, iar eu pentru că-s Vlahuță... Și-am trăit ca un Vlahuță. Din plin. Cântând, iubind, mai bând și-un păhărel, așa cum îi șede omului bine! În definitv, mai dă-o-n măsa de viață, că pentru asta-i făcută... Trăiește-o din răsputeri, ca mine, și n-ai să mă uiți niciodată!”

De revăzut, n-am mai apucat să-l revăd pe moș Vlahuță. În schimb, nu l-am uitat. Niciodată, așa cum îmi ceruse. Ceva-ceva, tot învățasem de la dânsul. Întrucât mă asigurase că despărțirea noastră-i vremelnică, înseamnă c-o să ne reîntâlnim cândva. Unde? Că pe pământ n-am mai izbutit. Totuși, rămâne de văzut! Vorba lui Stephane Roll (alias), zis Gheorghe Dinu: ‘Om muri și-om vedea!’"

La mulți ani, oameni buni! Să vă bucurați!