Imaginați-vă un ceas de mână. Îi ridicați capacul, iar așa este expus întregul mecanism.
Cu mâna stângă, ridicați o lupă, și astfel aveți o vedere mai clară
asupra a ceea ce este revelat. Cu ajutorul lupei vă aplecați asupra unei
rotițe. Brusc, rotița începe să se învârtă și îi înțelegeți rostul ei
important.
Vă va izbi drept în frunte descoperirea și vă veți mira că nu v-ați
mai gândit niciodată astfel la rotița respectivă. Apoi, cu ajutorul lupei, vă
aplecați asupra altei părticele. Tocmai atunci și părticica aceea începe să
lucreze mai cu sârg și veți descoperi noi și noi roluri pe care nu le-ați
bănuit niciodată. Deși le aveați mereu chiar în față.
Așa e și cu romanul lui Matei Vișniec – un mecanism revelat celor care
au nițică răbdare să vadă și să înțeleagă un pic mai mult din lucrurile cu care
ne-am obișnuit atât de mult încât nu le mai băgăm în seamă. Momentul meu Evrika!?! Descrierea atât de maiestuoasă a mic dejunului à la française format dintr-un croasant și o ceașcă de cafea; dar, mai ales, faptul că e un pic de umbrelă și de pantof și în mine. Ori n-am știut asta până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu