Un sunet devine alert și realizez că dacă nu grăbesc
pasul, bietele mașini ce de abia așteaptă să demareze mă vor călca pe bombeu.
Ajung pe trotuar. Pfiu, ce eliberare! Am scăpat și de data asta.
Încetinesc pasul. Suficient cât să mă bucur de scena din
fața mea. O gheretă albă a unui magazin Panemar. O doamnă stă la coadă și
privește zâmbind la cel din fața dânsei. Un școlar, ghiozdanul l-a dat de gol.
O căciuliță albastră, mai-mai stă să i se prăvălească peste ochi, însă se ține bine.
Pe vârfuri. Iar cu buricele degetelor strânge cu putere, să nu alunece, de
tejghea.
Vocea vânzătoarei ajunge și la mine: nu avem.
‘Atuncea, dați-mi, vă rog ...’
Și nu-l mai aud. Însă mă gândesc cât de frumos sună
pronumele de politețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu