Cărămizi

Citind ‘Regele scamator Ștefan Iordache’, m-am trezit cufundată într-o lume în care cuvintele au rol de cărămidă. 

Și asta nu pentru că ar fi solide și aruncându-le împotriva altora, i-am putea răni. Ci pentru că e o lume în care stabilitatea se construiește cu ajutorul cuvintelor. Ștefan Iordache răspunde, rând pe rând, la întrebări generale despre viață, profesie, iubire și devotament. 

Dacă ai răbdare să frămânți răspunsurile în interiorul tău, poți ajunge la cărămizile la care am făcut referire mai sus. Apoi, poze și declarații ale celor care l-au cunoscut se aștern ușor peste povestea construită cu ajutorul spuselor lui Ștefan Iordache. Găsești puncte comune între declarația actorului și cele ale familiei, foștilor săi colegi și colaboratori, și atunci realizezi că e mare lucru. Pesemne că oamenii aceia chiar l-au cunoscut pe adevăratul eu al lui Ștefan Iordache.

Îmi amintesc când am învățat prima dată ce înseamnă un actor. 

Priveam la serialul ‘Caracatița’, când bietul inspector Corrado Cattani și-a găsit sfârșitul. Am început să plâng, iar ai mei nu mă mai puteau potoli. Tata venise chiar înarmat și cu o nuga. N-a fost chip. Apoi mama mi-a spus: ‘e un actor, ce joacă el acolo nu e adevărat. Păi, dacă ar fi așa, cine crezi tu că s-ar mai angaja și de bună voie să se lase împușcat?!’ Expresia fermă din ochii ei m-a convins, deși imaginea inspectorului căzut m-a mai urmărit ceva timp.

Apoi, peste câțiva ani, într-o duminică, în biserica Sf. Nicolae din Tulcea a intrat un actor. Avea o cămașă albă lungă, din in, căzută peste pantalonii bej. L-am recunoscut imediat, privindu-l cu nezaț. Părea să fie așa de înalt încât cu creștetul său lovea tavanul. Și atunci mi-am amintit vorbele mamei. El era un actor, coborât din ecran în realitatea care mă înconjura și pe mine deci mama nu mă mințise.

Ce e un actor?, freamătă în mine începutul din recitalul lui Horațiu Mălăele. Iar tot de acolo primesc răspuns: ‘care, uite, vezi prin mine/ ce e rău și ce e bine’.