Toate pasarile canta durega mea. O poveste despre vremi
indepartate. Vremi cand nu era obligatoriu sa infasezi un tablou cu rama si
geam. Vremuri cand fete nemaritate se intreceau la brodat. Cand pe inserat, in
casa, nu exista zumzet ‘de fundal’ cu chip de televizor. Poate doar radio.
Vestind ‘cotele apelor Dunarii’ sau ‘bang : Teatru radiofonic’. Pe atunci se
creionau tipare, ce luau viata pe bucati albe de material brodate cu ata
albastra, rosie, verde sau galbena. Si intr-o seara de iarna cineva a trantit
prea cu putere usa si a lasat frigul inauntru, ori poate prea furata in
discutie cineva s-a lasat si a cauzat literei ‘r’ sa se piarda in ‘g’. Si
astfel tabloul din panza alba s-a transformat. Din pesimist in optimist.
Ramanand inca viu in memoria mea. O panza alba, inflorata, agatata cu un cui de
peretele de lut al unei case ce m-a adapostit candva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu