Pe vremea cand gemul de prune era inca cerut de
clientela, mama organiza obtinerea lui. Tata cumpara fructele. Dar ajutorul lui
nu se oprea aici. De fapt, erau mai multe categorii de ajutor. Ajutor la
spalarea fructelor si scoaterea samburilor. Ajutor la presararea de zahar peste
fructe. Aici intram eu in joc. Nu stiu de ce, dar era momentul in care incepeam
sa ma simt responsabila. Priveam atent cum zaharul se topea si o glazura
apetisanta ramanea in urma acestuia. De abia atunci imi intelegeam pe deplin
rolul. Si incepeam sa fac mici gustari. Sa verific, bineinteles, calitatea marfii.
Pai, daca se strecurase o pruna acra ? Luam o pauza si priveam din nou
gramada de fructe. Hm, putea totusi sa fie o singura pruna acra si ar fi
stricat tot. Asa ca alegeam inca una. Eventual cea care lucea cea mai tare. Ma
opream doar atunci cand consideram ca totul era in regula. Surprinzator,
momentul coincidea cu aparitia mamei in incapere. Iar de se intampla sa ma
prinda cu mana deasupra fructelor, ii spuneam – inainte sa intrebe – ca tocmai
alungasem o musca si deci a fost bine ca am ramas sa pazesc fructele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu