Trei dame bine si un copil. Toti se rasucesc pe un
balansoar cu patru locuri. De la stanga la dreapta. Se opresc. Ating pamantul
cu varful picioarelor si se rotesc mai departe. De data asta de la dreapta la
stanga. Copilul rade, privind fermecat la ele. Rad si damele. Mai ales la
gandul ca cineva le va vedea de la fereastra si se va amuza pe seama lor. Ce nu
stiu ele e ca nimic dintr-o asemenea priveliste nu poate deveni ridicol. Doar
extraordinar de miscator. Sa traiesti « la mintea copiiilor » a fost
atata amar de vreme pus la colt incat am ajuns sa credem ca e ceva rau. Ca ar
trebui sa ne temem de a mai fi copii. Pun perdeaua la loc si nu-mi pot sa-mi
ascund zambetul. De fapt, nici nu incerc. De undeva de afara razbate un
« Eeeee! Ha ! Ha ! Ha ! »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu