Tangoul românesc în interbelic

 

Pregătire

Când primești pachet de acasă pentru grădina de pe balcon. 

Pentru cei nefamiliarizați cu tulcenismele, ciușcă înseamnă ardei iute.

Vlad dăinuie!

Și uite așa a mai trecut un an și mă gândeam ce text să pregătesc de citit din dragul de Vlad Mușatescu când, la o căutare pe internet, mi-a atras atenția o poză cu Vlad pe care n-am mai văzut-o. Apoi, am citit titlul și m-am bucurat foarte tare. Vlad dăinuie și pentru că unii oameni refuză să-l lase uitat.

Azi, cartea a ajuns la mine și am răsfoit-o emoționată. De abia aștept s-o citesc!

Dacă vreți și voi s-o citiți, găsiți aici mai multe informații.

 

Felicitări, domnule Dodo Niță! Și mulțumiri.

Circul din fața casei – Adrian Sângeorzan

Semnul că scriitura este bună îl primești când te simți în mijlocul acțiunii descrise, când simți mirosuri, când guști, când oftezi, când râzi, când plângi și speri și aștepți alături de personajele din carte. E un soi de misticism pe care cartea asta îl așterne în fața cititorului, care e liber dar în același timp vrăjit de magia cuvintelor. La fel cum va fi vrăjit de călătoria pe ceafa elefantului. De fapt, eu încă mă găsesc acolo și vă scriu, fermecată de lucrurile care au fost, sunt și vor fi, indiferent dacă spațiul le permite sau nu să aibă loc în același timp.

Iaca și câteva fragmente să vă îmbie la lectură:

“… Ambalajele erau pe vremea aceea mai importante decât conținutul... “

“M-am întors în vie și m-am întins lângă bunicul care dormea adânc ca toți țăranii. Sunt oameni care se culcă de cum se înnoptează și se scoală pe la 4, 5 dimineața sau atunci când Dumnezeu îi bate pe umăr. Am avut cele mai colorate vise și prin somn auzeam cum se coc strugurii.”

 

“… înainte de război fusese profesor de pantomime la Paris. O artă mai ciudată, în care oamenii se prefac că fac lucruri, mișcându-se atât de convingător, încât te conving că le fac cu adevărat. Dacă mă gândesc bine, unul ca el trebuia să fi ajuns de mult erou al muncii în lumea noastră... “

Problema timpului

O bătrânică trece zilnic pe strada mea, parcurgând-o de la un capăt la altul. Merge încet, făcând scurte opriri ori de câte ori este vreo poartă deschisă sau dacă e vreun trecător. Iar atunci întreabă: “cât e ceasul, mamă?”. Când primește răspunsul, dă din cap sau mulțumește și apoi își continuă drumul până la următoarea poartă sau trecător.

Când m-a oprit prima dată, chiar am crezut că avea nevoie să știe cât e ceasul. Acum, știu mai bine. Are nevoie de interacțiunea de care avem nevoie și noi cu disperare. Și poate a ajuns la concluzia că întrebând cât e ceasul nu are cum să deranjeze pe nimeni.

Astăzi am văzut-o din nou. S-a oprit și a întrebat vecinul. Vecinul i-a răspuns cu repeziciunea unuia căruia îi este adresată frecvent această întrebare, mai ales având în vedere că au mereu poarta deschisă și deci trebuie că-i întreabă zilnic. Dar totuși vecinul a răspuns pentru că uneori înțelegem fără să realizăm că un răspuns înseamnă mult mai mult, înseamnă să-i ajuți pe alții să-și continue drumul și arată bunătate, de care avem nevoie cu toții.

Întotdeauna

Bucurie

Cea mai mare bucurie a unui scriitor este să fie citit.

Romanul “Cusătoresele” s-a bucurat de curând de o prezentare în unul dintre cele mai recente videouri ale Alexandrei.

Scriitoarea așteaptă cu drag impresiile după lectură.

Călătorind cu ajutorul cărților

Când merg în călătorii, caut să-mi cumpăr cărți scrise de autori locali. Îmi place să descopăr citindu-le cărțile lucrurile pe care le au în comun cu societatea sau preocupările românești, dar și cu literatura română. Iar o deosebită plăcere îmi redă descoperirea diferențelor. 

Din păcate, sunt doar câțiva actori principali pe piață, iar restul de abia ajung sau nu ajung deloc în lumina reflectoarelor și e păcat. Iar acest lucru se vede nu doar în literatura care ajunge la noi, dar și în filme, teatru, muzică și alte arte. Știu că există diverse programe culturale menite să aducă în vizor și alte culturi mai puțin promovate și totuși tot cele care sunt la modă primează.

Pe lângă descoperirile de mai sus, un alt lucru minunat se întâmplă – pot călători oricând în țările respective, chiar dacă doar cu gândul.

Săptămâna aceasta am călătorit în Croația și Italia, precum puteți vedea mai jos.

Dacă și cu parcă

Bunăvoința în comunicare

Am trăit tot felul de emoții în ultimele două săptămâni. Iar asta este un lucru bun, nu știu de ce tindem să ne ascundem emoțiile de parcă ar trebui să ne rușinăm că le avem sau că ar fi percepute drept un semn de slăbiciune.

Doi dintre membrii echipei mele au plecat din companie, și deși am lucrat de la distanță (în țări diferite, chiar), am reușit să avem un bun spirit de echipă, să ne respectăm și să ne susținem reciproc, dar și să ne ajutăm cu vreo glumă când am avut nevoie. Acesta este, pe scurt, un mediu de lucru sănătos.

În ultima zi a celui de-al doilea membru de echipă, am făcut un top al celor mai folosite emoticoane în chaturile noastre, dar și cuvintele pe care le-am folosit cel mai mult în ultimii doi ano. Una dintre colegele mele a folosit câteva dintre ele pentru a face acest colaj și a inclus “soare” deoarece când lucrezi împreună trebuie să găsești metode ingenioase de a comunica. În special când limba de lucru nu este limba-mamă.

Astăzi, suntem cu toții comunicatori. Sutem forțați să fim așa (de tehnologie, societate etc.). De aceea trebuie să arătam bunăvoință și înțelegere când comunicăm. Și nu să presupunem că celălalt ne citește gândurile. Vă sfătuiesc să mai faceți un pas în plus pentru a crea comunicarea. Faceți uz de bunătate pentru că va avea succes de fiecare dată. Citându-l pe proaspătul meu fost coleg, bunătatea este o alegere. Alegeți bunătatea când comunicați pentru că va ajuta la construirea unui mediu de lucru sănătos care va influența în mod pozitiv membrii echipei, starea voastră mentală și chiar viața voastră.

Să râdem!

Dacă râsul vindecă tot, presupun că dacă citești regulat bancuri nici măcar nu te îmbolnăvești.

Mă delectez în ultima vreme cu bancuri din această carte.

Și m-am amuzat tare la bancul de mai jos, mai ales că mi-a amintit de replica unui fost coleg când a auzit că plec la o altă companie – ăia știu câtă apă bei tu?

Când...

Adevărul

De câteva săptămâni sunt în expectativă. Așteptarea a luat final, ceea ce e bine, dar în același timp nu prea deoarece iluziile mi-au fost zădărnicite.

Astă-vară, domnița de mai jos a ajuns la noi în casă. Pentru cei care nu știu, nu-mi plac florile în casă și, da, nici nu știu sau vreau să-mi dau interesul să le îngrijesc. Dar m-a vrăjit cu albastrul ei și am cedat, am adus-o acasă.

După ce i-au căzut petalele, am tot așteptat să văd cum înflorește din nou, nedând deloc crezare celor care mi-au spus că nu va mai fi albastră.

Și iată că nu e albastră, e albă. Am aflat de abia acum că floarea fusese injectată cu cerneală și de aici minunăția de culoare.

(da, da, am ghirlande cu căpșuni în balcon)

Dar nu-i bai. Până la urmă trebuie să-mi recunosc o victorie, și nu e una de colea – o floare mi-a supraviețuit. Nu-i puțin lucru, vă zic!

 

P.S. Aista nu-i vreo încurajare să mi se dăruiască flori în glastră!