Prima recoltă

Grădina de pe balcon dă roade și anul acesta. 

Îngrijită cu sârg de către soț, a dat astăzi și prima recoltă.

Tu știi să răspunzi la o întrebare?!

Remarc din ce în ce mai mult faptul că pierdem noțiuni de bază cu privire la interacțiunea cu semenii noștri. De pildă, nu mai știm cum se răspunde la o întrebare.

Vă provoc să faceți o mică analiză prin jurul vostru. Câți din prieteni, familie, colegi, șefi sau oameni care apar la televizor sunt în stare să răspundă direct și la obiect în urma adresării unei întrebări?

Părerea mea este că o să vă surprindă rezultatul acestei analize. Rar se mai găsesc oameni care să înțeleagă și să cultive nevoia de claritate, dar și de respectare a timpului celui care adresează întrebarea.

Mai știu, de asemenea, că nerăspunzând direct la o întrebare este o tactică adesea aplicată în politică, dar și în alte domenii unde nu ai voie să dai niște informații și trebuie să ambalezi cuvinte cu mesaj printre platitudini și înflorituri.

Îmi pare că ne-am însușit video-ul amuzant despre cei șase cai frumoși și nu ne mai putem debarasa de asta. Am râs, atunci când a apărut acest video, cu toții, dar iată-ne astăzi că nu mai suntem în stare să răspundem scurt și la obiect la o întrebare.

Ce aș propune eu?

În primul rând, să ascultăm. Să nu completăm de la noi cu ce credem că vrea să ne întrebe interlocutorul, să ne oprim un pic și să ne concentrăm asupra vorbelor acestuia.

Doi, să realizăm că răspunzându-i cuiva la obiect este semn de respect nu numai față de interlocutor, dar și față de timpul acestuia, dar și timpul nostru.

Trei, dacă știm că nu știm să răspundem la o întrebare să recunoaștem acest fapt. E greu, știu, să recunoști că nu știi. Dar nimic nu transmite mai mult mesajul că ești un om responsabil, respecți timpul celuilalt și nu îi cauzezi dându-i informații eronate. 

Nimeni nu merită trimis aiurea pe cărări doar că nu ne place nouă să admitem că nu știm sau pentru că suntem de părere că acest lucru este văzut drept o slăbiciune.

Să reducem notificările!

Ca orice om care lucrează, am avut mereu instalate în calculator diverse aplicații și programe. Unele sunt folositoare și chiar te ajută să te organizezi și să-ți duci lucrul la bun final. Altele, nu fac decât să-ți ocupe inutil memoria calculatorului, dar trebuie să le ții căci nu se știe niciodată.

Nu știu dacă ați remarcat, dar omul modern este din ce în ce mai asistat. Toate lucrurile ce-l înconjoară devin smart (adicătelea, deștepte), în timp ce el nu. Ca exemplu elocvent, eu nu mai știu niciun alt număr de telefon pe de rost în afară de cel personal. Ne exersăm din ce în ce mai rar memoria, convinși fiind că acest fapt n-are cum să ne afecteze. E suficient să rămâneți o dată fără baterie la telefon ca să înțelegeți că situația nu e tocmai roz.

Lucrul înseamnă stres. Nu contează câte pauze ia cineva și se ridică de la birou, dacă lucrează de acasă sau de la sediul companiei, dacă merge des în călătorii de serviciu sau nu, dacă practică mindfulness sau nu, cine lucrează va avea și momente de stres (unele mai intense decât altele). Am lucrat multă vreme încercând să driblez printre notificări de la diverse aplicații, până într-o zi când am realizat cât de mult rău îmi făceau acestea (în special, concentrării mele). 

Stresul meu era la cote maxime când notificarea de la Outlook că am primit un nou email a apărut în partea dreaptă de jos a ecranului. Mai mult, în această notificare se vedea și cine este expeditorul și o parte din mesaj. Cum, în acest caz, expeditorul era responsabil direct pentru nervii mei întinși la maximum, mi s-a ridicat tensiunea instant. Peste câteva ore, când mi-am mai revenit, am realizat că trebuie să fac ceva în legătură cu asta. Expeditorul nu putea fi oprit, dar puteam să administrez situația ușor diferit. Așa că am omorât această notificare de la Outlook, păstrând-o doar pe aceea care apare ca un pliculeț galben pe iconița Outlook-ului să pot știi când am emailuri noi. De atunci, ori de câte ori schimb compania în care lucrez, mă îngrijesc să omor această notificare din primele zile.

Același lucru l-am remarcat și la Teams. Iconița aplicației nu numai că se colorează și îți arată numărul de mesaje noi primite, dar îți și dă un semnal sonor ori de câte ori cineva scrie ceva. Când faci parte dintr-o echipă mică, care nu scrie prea des, nu e o problemă. Însă când pe lângă chatul de echipă, mai ai altele individuale și alte canale la care ești inclus, trebuie să faci ceva, altfel o iei razna. Eu, de exemplu, mi-am anulat toate notificările de sunet și le-am păstrat doar pe cele vizuale.

Mulți nu înțeleg sau nici măcar nu realizează cât de mult dăunează concentrării toate notificările pe care le avem pe calculator. Din fericire, nu am smartphone și nu am și notificări pe telefon, dar pot să înțeleg că cineva expus la diverse notificări pe diverse tipuri de aparate este surmenat.

 

Vă recomand să încercați să omorâți cât mai multe notificări. Parafrazându-l pe comedianul Aziz Ansari care vorbea într-un spectacol de stand-up despre beneficiile renunțării la smartphone, veți vedea că vă veți recăpăta controlul asupra minții voastre și că ceața se va ridica.

Sunt spiritual și n-ai ce-mi face

Sunt unii care nu se pot abține din a folosi citate.

Când n-ai nimic de zis și nu știi cu ce să începi, hop, bagi un citat. Nu contează al cui e și dacă se potrivește. Important e să înțeleagă lumea că ești un fin intelectual, măcinat de treburi serioase, nu glumă.

Deunăzi m-am hâhâit rău de tot din pricina unei reclame la o firmă de încălțăminte. Textul începea cu un citat din Buddha, încercând să apropie zicerea de ce ar putea să ofere respectivele perechi de pantofi.

Pe lângă faptul că se potriveau precum nuca în perete (citatul și instigarea la cumpărare), nu aveai cum să nu remarci că asocierea cu budismul este cel puțin ciudată, mai ales având în vedere simplitatea promovată de această religie, dar și faptul că îndeosebi călugării umblă în picioarele goale.

Ave, spiritualitate!