Tu zici ‘nu știu’?

‘Nu știu’. E simplu și la îndemână de spus. Și, totuși, lumea se ferește să răspundă astfel.

Adresarea unei întrebări la care aștepți un răspuns simplu se poate transforma într-o tragedie (pentru nervii unora mai puțini răbdători). Un răspuns rapid și concis este tot ce-ți dorești, și totuși interlocutorul alege să se piardă în detalii. M-am întrebat adesea ce a declanșat nevoia de explicații în partenerul de discuții, și mă gândesc că poate am greșit că n-am stabilit de la început așteptările mele sau disponibilitatea mea de timp.

Acum să fiu clară, când vine vorba despre informații, cu cât mai multe cu atât mai bine. Așa, din aproape în aproape, ajungi cu ușurință la miezul nevoii de la care a plecat motivul pentru care ai fost contactat dar și cum poți ajuta. Dar când cel cu care vorbești nu înțelege că tu ai nevoie doar de un răspuns simplu, atunci se dezlănțuie iadul.

Iaca un exemplu:

- Mergem mâine la restaurant?

- Am auzit că mâine plouă și este posibil să bată și vântul și, de obicei, dimineața e momentul oportun să ud florile că apoi dă căldura și nu fac decât să le opăresc și cu siguranță așa îmi vor muri. Și nu mai știu dacă nu trebuia să mă întâlnesc cu Ana, dar poate că pot amâna...

 

Cum să întorci situația în favoarea ta

Ai adresat o întrebare. Aștepți cuminte răspunsul. Dar el vine însoțit de atât de multe cuvinte încât nu poți distinge care e mesajul principal pe care trebuie să-l înțelegi.

Cei mai mulți dintre noi nu realizează că deschid paranteze după paranteze și că, de altfel, mai mult îți crează confuzii decât să te lămurească. Altora le este rușine să admită că nu știu (ați avut și voi profesori/ șefi/ mentori care au zis că nu se răspunde niciodată cu ‘nu știu’?) și vor încerca să îți dea cât mai multe detalii ca să acopere faptul că nu știu, lăsându-te pe tine să-ți alegi din polologhie ce crezi că-ți trebuie.

 

Soluțiile propuse de mine sunt următoarele:

1. Refrazează

Poate persoana respectivă nu a fost atentă sau nu a auzit, dar îi este rușine să admită asta. Refrazarea este una dintre cele mai elegante metode (poate chiar cea mai elegantă) pentru ca ambii participanți la comunicare să iasă cu demnitate dintr-o asemenea situație.

 2. Liniștește

Să admitem că nu știm înseamnă să recunoaștem că suntem vulnerabili, iar unii ne-ar crede și total neprofesioniști. De aceea ne este atât de greu să recunoaștem că nu știm. 

Folosește prilejul (într-o pauză din expunere) să liniștești interlocutorul și să-i explici că nu este nimic grav dacă nu deține o informație. Dacă persoana respectivă face parte dintr-o echipă, e o ocazie minunată să subliniezi ce poate face echipa (în stilul muschetarilor – toți pentru unul și unul pentru toți).

Când o persoană recunoaște că nu știe ceva, e semn că este responsabilă și orientată spre rezolvarea problemei; bineînțeles, atât timp cât această persoană depune apoi eforturi să afle răspunsuri și poate chiar să facă uz de magia ce poate caracteriza o echipă care își susține membrii.

Dar voi, îndrăzniți să răspundeți ‘nu știu’?