Sunt atât de multe lucruri frumoase de spus despre cartea aceasta...
În afară de faptul că veverițele sunt personaje aparte în această carte (ei bine, știați deja că-mi plac veverițele), cred că oricine se poate regăsi în acest roman.
Veblen, fascinată de multă vreme de veverițe, urmează să se căsătorească cu Paul, un neurolog. În timp ce încearcă să găsească sensul lucrurilor pe care să le aibă musai la nuntă, starea ei emoțională începe să se degradeze cu fiecare mesaj pe care și-l dorește descifrat în apariția veverițelor, încercând să se mulțumească cu un inel de logodnă care nu o prea reprezintă și îndurând capriciile unei mame narcisiste și ipohondre.
Familia lui Paul, formată dintr-un frate cu dizabilități și cei doi părinți, nu este formată nici ea din oameni cu care te poți înțelege ușor. Referindu-se la familia lor drept trepiedul, părinții lui Paul par să fi lăsat multe găuri neacoperite în dezvoltarea lui emoțională.
Consider că aceasta este o poveste-odă oricui s-a simțit vreodată neglijat sau manipulat, încercând constant să-și găsească sau să-și păstreze stima de sine cel puțin la nivel normal. Aș merge într-atât să zic că această carte are chiar elemente vindecătoare. Bineînțeles, când cercul se închide, nu poți decât să te simți ușurat.
Vă mai amintiți vremea când erați copii și credeați că aveți puteri magice? Sau că puteați vedea lucruri pe care adulții nu le puteau vedea pentru că-și pierduseră inocența? Ei bine, Veblen încă trăiește sentimentul ăsta chiar dacă este adult. Există, cu siguranță, un fir de realism magic în acest roman, iar cei cărora le place asta se vor desfăta.
Veți avea parte de o lectură plăcută, citind acest roman; cum sunt sigură că veți avea câteva momente în care veți râde cu poftă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu